O vizită la Ermitaj
 
Opulenţă şi măreţie au vrut să transmită ţarii Rusiei prin cultura acumulată obsesiv, la Ermitaj o parte este vizibilă dar cea mai multă rămâne ascunsă.
 
Îmi place să culeg informaţii ( broşuri şi planuri) la biroul de primire al muzeelor. Arăt legitimaţia de ziarist şi doamna de la ghişeu mă aprovizionează abundent cu tipărituri colorate. Doar să aleg o limbă cunoscută. Aşa fac rost de un mensual al muzeului în care directorul Mihail Piotrovsky ( în funcţie din 1992) justifica politica actuală a Ermitajului. Ni se spune că şi-au propus să aducă mai multă artă contemporană 
cu care să balanseze clasicismul împământenit (prăfuit , în opinia mea). Dar audienţa oraşului St. Petersburg nu este pregătită să accepte această artă nouă. Trebuie să educăm audienţa scrie directorul Piotrovsky, să anulăm diferenţele dintre clasicism şi modernism care de fapt vorbesc o aceiaşi limbă. O analogie este  între limba slavă 
şi limba rusă. Ele s-au schimbat în timp deşi sunt o aceiaşi limbă. Copiii de azi cu greu înţeleg Puşkin.
Cei care au crescut în spiritul artei clasice au dificultăţi să perceapă artiştii în viaţă. E nevoie să-i învăţăm o limbă nouă. Arta contemporană este adesea agresivă. O bănuim revoluţionară şi inovativă dar ea de fapt nu conţine revoluţie. Noi expunem arta modernă într-un muzeu universal plasând-o într-un context cultural care anulează agresivitatea, permiţând să descoperim similarităţi şi afinităţi între nou şi vechi. Există un moment în care după suficientă absorbire revoluţionarul devine plictisitor, interesul dispare. Un muzeu bine balansat trebuie să menţină interesul alert
şi să semnalizeze că nu vei pleca teribil de şocat. Pe de altă parte, noi oferim un test noilor artişti şi artei lor. Am deschis un centru pentru tineri unde se ţin conferinţe şi expoziţii în speranţa că mulţi, tineri şi bătrâni, vor fi atraşi de arta modernă.
  
**
 
În acest spirit Ermitajul a deschis la 11 Iunie (expusă până la 15 Septembrie) expoziţia "Oraşul Alb" dedicată zilelor Tel-Avivului, sărbătorit în 2013. O perfectă potrivire cu arta considerată a fii cea mai importantă în St. Petersburg: arhitectura. Să amintim că "Oraşul Alb" poseda o colecţie de circa 4000 de clădiri
construite în Tel Aviv între 1930-1940 de către arhitecţii din şcoala germană de arte şi meserii Bauhaus . Şcoala, fundată în 1919 a reunit artişti avangardişti şi arhitecţi celebri. A fost închisă de nazişti în 1933, fapt care a determinat mulţi arhitecţi evrei să plece în Palestina. De ce au ales Tel Avivul? Pentru că oraşul era la începuturi, în plină construcţie. Exista libertate şi spaţiu virgin pentru locuinţe, şcoli, parcuri şi bulevarde noi. În zilele noastre clădirile albe, austere, amintesc de Constructivismul Sovietic practicat în Rusia de Tatlin, mai ales după 1917. Expoziţia actuală (curator Smadar Timor) prezintă machete, fotografii, filme şi planuri ale oraşului care a crescut şi s-a dezvoltat într-o mare metropolă. Se ţin lecturi şi discuţii. Localnicii se plâng ca în St. Petersburg arta Constructivistă dispare treptat. Casele devin vechi şi se deteriorează. Curând sunt dărâmate ca să facă loc unor construcţii înalte şi mai robuste dar lipsite de şarm arhitectonic. Cum de Tel Avivul a reuşit să-şi păstreze moştenirea arhitectonică atât de bine?
  
 
 
Dar timpul trece şi nu am văzut "cireaşa din vârful tortului" muzeul Ermitaj în sine. La pomul lăudat  să nu mergi cu sacul. Ridicat de Ecaterina cea Mare în jurul palatului de iarnă muzeul a fost deschis pentru public în 1852. La exterior clădirea muzeului este pedant renovată în culorile cunoscute de verde, cu decoraţii stucco vopsite abundent cu aur, după gustul ţărilor. Regina achiziţiona tablouri de la colecţionari reputaţi prin intermediul unor negustori de artă germani, francezi, englezul Walpole şi alţii. Înaintea asediului german (1941) două trenuri pline cu opere de artă au fost evacuate spre Sverdlovsk şi astfel salvate. Muzeul se redeschide după război, în 1945. În 1948 circa 316 opere moderne (Picasso, Matisse etc) sunt transferate muzeului. Muzeul a devenit enorm, este vizitat de 3 milioane de persoane pe an din care circa 1 milion sunt străini. Se întinde în 6 clădiri istorice, din broşura  distribuită se înţelege că doar câteva procente din exponate (în total circa 3 milioane) sunt la vedere, restul este stocat în beciuri bine păzite.
Ghidul nostru ne explică că nu vor fi scoase la lumina niciodată, multe din ele sunt mărturii ale unor  evenimente ţinute în secret, care ar arunca o altă lumină 
istoriei cunoscute. Plătim biletele de intrare, mult mai scump decât localnicii şi pătrundem în Sala Pavilionului care expune un celebru ceas englez – un păun aurit plasat într-o colivie de sticlă. 
Ermitajul are trei etaje: la parter sunt Colecţiile de artă antică, orientală şi arta preistorică cât şi spaţiu pentru expoziţii temporare. La etajul 1 găsim o impresionată colecţie de artă europeană în paralel cu arta rusă. În final, etajul 2 găzduieşte Colecţia numismatică şi Artă Impresionistă şi post Impresionistă.
 
 
La parter, descopăr un eveniment special: expoziţie temporară "De la Guercino la Caravaggio", dar mulţimea de lume  curioasă împiedica apropierea de pânze. Expoziţia glorifică criticului de artă american Denis Mahon care a readus în atenţia omenirii arta barocă italiană şi geniul lui Caravaggio. In sala Maeştrilor olandezi (Rembrandt, Brueghel, Rubens) lumina cade pieziş deşi este filtrată de perdele  grele, picturile reflectă soarele de vară şi orbesc spectatorul spre marele meu regret. Trecem prin săli cu candelabre aurite,  statui în stil greco - roman, sculpturile italianului Antonio Canova, apoi vedem pictura clasică  europeană.. dar ventilaţia este practic inexistentă, deci este foarte cald, îmbulzeala, gălăgia grupurilor,  oamenii care se pierd şi se caută ..toate fac vizita neplăcută, iritantă. Renunţ la grup şi la explicaţiile ghidului alegând etajul superior unde mă delectez cu Cezanne, Matisse, Derain, Gaugaine, Van Gogh etc expuşi cu generozitate. În plus este permis fotografiatul! chestie rară în marile muzee.   Dar timpul trece repede, e vremea să părăsim muzeul. Problema pare simplă? De loc. Clădirea este veche,  sălile sunt semnalizate cu numere dar nu există săgeţi spre scări sau lift. Ne bazăm pe indicaţiile paznicilor care ne îndrumă spre ieşire. Cofetăria înghesuită lângă ieşire vinde îngheţată şi apă minerală.  Afară e soare, cer albastru, piaţa enormă cu obelisc, toate neschimbate de peste 100 de ani. 
Muzeul a fost criticat de Internet: "E dificil de căpătat viză, hotelurile sunt scumpe, se fac cozi enorme la intrarea în muzeu". Vizitatorul caută confortul secolului 21, puţin apreciază starea de fapt a lucrurilor, tradiţia. În viziunea lui Mihail Piotrovsky muzeul trebuie să insiste în a-şi păstra unicitatea sa istorică.
 
Dar există şi curente inovatoare, un exemplu ar fi expoziţia "Utopie şi Realitate" cu lucrările unor artişti (Kabakovs si Lissitzky) care demonstrează ca avangarda rusă face parte din mişcarea globală. Conducerea  rumega idei de computerizare şi virtualizare a imensului muzeu. Muzeul este atent la critica venit de la turişti şi localnici.
Conducerea promite o masă rotundă la care să se discute viitorul Ermitajului. Este clar că e nevoie de schimbări profunde.
Directorul Mihail Piotrovsky speră că ele vor veni curând. 
 
 
  Adrian Grauenfels 
2013
 
 
 
 
   
 
 
 
 
 
 
 
 

 

Vizualizări: 497

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Elena Mititelu pe Septembrie 2, 2013 la 10:13pm

Mulţumiri pentru documentare!

Comentariu publicat de Dominique Iordache pe Septembrie 2, 2013 la 9:48pm

Felicitări!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor