Ajuns în parc, s-a aşezat pe iarbă. Îşi scoase haina şi o puse sub el şi se întinse cu faţa către cer.  Zgomotul maşinilor părea pentru el un râu învolburat. Simţea lângă el adierea unor copaci. Mirosul delicat al teilor îl făcea să se relaxeze. În depărtare se auzeau voci de copii veseli ce se bucurau de ieşirea in parc. Copiii se apropiau din ce în ce mai mult pentru că acum se putea distinge şi cuvintele. Îşi îndemnau părinţii să se joace cu ei :

-    Mami, hai să te joci cu noi!

Răspunsul mamei  i-a dezamăgi pe copii :

-    Mergeţi şi vă jucaţi împreuna cu ceilalţi copii. O să venim şi noi imediat. Mai stăm puţin pentru că suntem obosiţi de la serviciu.

Aceste vorbe au căzut greu chiar şi pentru el. Din locul unde era s-a ridicat puţin în capul oaselor şi şi-a adus aminte de un episod asemănător cu părinţii lui. Nu era deloc plăcut ceea ce simţeau aceşti copii în momentul de faţă.

Însă supărarea copiilor a durat doar căteva secunde. Au început să se alerge şi să se bucure de spaţiul pe care-l aveau la dispoziţie. Iar în joaca lor au ajuns şi langă orb. Pentru o clipă s-au oprit speriaţi şi l-au analizat. El s-a ridicat în picioare şi-a desprins bastonul şi s-a indreptat spre locul unde a auzea vocile părinţilor. Copii îl urmăreau curioşi. Ajuns lăngă părinţi li se adresă cu timiditate :

-    Nu vă supăraţi! V-am auzit mai devreme spunând că nu puteţi să va jucaţi cu copiii. Vă deranjează dacă  mă joc eu cu ei?

-    Dumneavoastră?  au răspuns cu uimire părinţii.

-    Da. O să fiţi surprinşi de cât de bine mă pricep la astfel de lucruri. În condiţiile în care dumneavoastră sunteţi obosiţi, eu mă ofer voluntar să mă joc cu micuţii.

-    Dacă dumneavoastră credeţi că puteţi face faţă copiilor, vă rog să ne uimiţi! a răspuns unul dintre părinţi.

Un copil mai curios îşi întrebă părinţii :

-    De ce omul acesta se uită departe când vorbeşte cu voi?

-    Puiule, nu e frumos! Domnul are o problemă cu ochii si nu vede. Dar o să se joace cu voi.

-    Cum să se joace cu noi? E bătrân pentru că are baston. Cum să alerge după noi?

-    Nu e bătrân. Bastonul îl ajută să ocolească lucrurile când merge pe stradă, îi răspunse mama amuzată de întrebările curioase ale copilului.

Orbul zâmbea şi el de situaţia creată şi ca să risipească starea jenantă i-a chemat pe copii la joacă.

-    Dragilor, cine vrea să joace „ de-a baba oarba” ? Cum eu nu văd , o să incerc să vă prind.

Toţi copiii au fost de acord şi au început să alerge. Nevăzătorul ghidat de vocile copiilor se apropia foarte mult de acestia. Ca să facă jocul şi mai amuzant se împiedica în mod intenţionat şi se rostogolea pe lângă copii. Uneori mai atingea sau prindea câte un copil dar ceilalţi săreau şi-l scăpau din braţele „babei oarbei”.

La un momentdat le-a spus copiilor că el trebuie să plece. I-a rugat să-l conducă către locul unde erau părinţii. Aceştia l-au primit cu uimită admiraţie :

-    Să înţelegem că trebuie să pleci de acum tinere domn. Spre marea noastră surprindere ne-ai demonstrat că poţi să faci faţă unor copii mai agitaţi. Vă multumim foarte mult pentru timpul acordat.

-    Nu a fost nici o problemă. A fost o plăcere, chiar. Acum vă rog să mă scuzaţi dar trebuie să plec. O zi frumoasă  tuturor. Copii, la revedere şi vouă şi să fiţi cuminţi. Şi-a pus haina, a desfăcut bastonul şi a dat să plece, când a simţit o mână de copil ce l-a prins de braţ şi i-a spus:

-    Te duc eu până la strada principală, i-a spus copilul.

Dându-si seama de sinceritatea micuţului, o lacrimă i-a apărut pe obraz şi s-a lasat condus de copil.

Vizualizări: 14

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor