Oricât de obosită eşti, mai ai puterea să gândeşti că dacă nu te va prionde somnul în câteva minute, vei măsura iar camera, noaptea toată cu picioarele goale, lipa-lip, lipa-lip, până când, spre dimineaţă, o torpoare şi o imensă tristeţe să te cuprindă.
Totul era nou. Chiar şi tu erai nouă aici, nouă mai ales pentru tine însăţi, ceilalţi locatari nu ţi-au descoperit prezenţa. Asta era şi dorinţa ta, să găseşti o locuinţă într-un bloc nou, cu locatari aproape necunoscuţi, apoi să o iei de la capăt; dar aici ai vrea să uiţi ceea ce mereu îţi vine în memorie: înfrângerea.
Se sparse în geam crudul ochi de lumină, iar tu, zăludă, îţi puneai jăratec în suflet; te uitai prin vizorul înceţoşat de prea multe amprente; dincolo pe coridor, aceeaşi pată vesperală pătrundea în tine cu repeziciunea unei suliţe aruncate între ochi. Iar ochii tăi ţi-s umezi şi buza rănită o ai de când te uiţi la oamenii care vin acasă, în seara sângerie, de la treburile lor. Tăcerile şi vorbele lor sunt calde, dar tomnatice şi ele.
Să iei un barbituric sau o cafea? Ori una, ori alta, au în esenţă acelaşi efect: să te drogheze, să-ţi fărâme clipa trează sau veşnicia somnului în mii şi mii de respiraţii bolnave. Nu, mai bine te chinui aşa, lipăind paşii pentru a obosi euforic de atâta mişcare. Până la urmă vei adormi cuprinsă de mirare. Câtă energie cheltuieşti pentru a părea victima unei singurătăţi ivite neprevăzut.
Sună cineva? O fi televizorul care bruiază uneori pe noul canal. Ia stai, dar nici nu l-ai instalat. Sigur, sună cineva. O fi poştaşul? Dar de-abia te-ai mutat aici şi nimeni nu-ţi cunoaşte adresa. O fi pentru abonamente presă sau radio-tv?
Cine să fie?
Câteodată se aude în tine o voce care nu-i a ta. O să vină cineva după tine, dacă dorul sau dragostea par mereu prelungirea unei singurătăţi deşteptate în sângele tău?
Sună.
Laşi să-ţi spargă în mii de bucăţi, torsul tăcerii din pereţi.
Cine eşti străine şi de ce nu vorbeşti, dacă tot suni?
Dar să nu te încerce prea mult cu tăcerile tale, pentru că ai putea să strigi până la exasperare, de ce te chinuie şi cine este şi ai mai putea repeta până mâine dimineaţă, că nu eşti aici, să te lase în pace, că nu eşti acolo, în visurile lui.
Nu mai sună! E târziu şi atâta linişte în jur, încât vecinii mai ştiu de cuvinte rotunde-n colţuri, în zborul răsucit din sufletele lor.
Cauţi prin vizor chipul lui, dar auzi acea voce a tăcerii pe care nu ai ştiut să o aperi. Sigur, s-a dat în dosul uşii şi sună exasperant. E un ochi uriaş în agonie, ochi mohorât, fără sânge, strivit peste tine. Aici omul necunoscut te sperie şi te constrânge să-ţi pipăi tăcerea cărnii în lumina vesperală, dar nu-i poţi făgădui polenuri din lanuri neumblate, ci doar ascunsul tâlc al apei ce-ţi curge prin ţesuturi.
Să plece! Ochii tăi nu ar mai cere alintare din vis, nu ar mai fi nevoie să strigi şi să-ţi descoşi cămăşile inimii. Măcar de-ar vorbi, măcar de-ar suna iar! Vocea lui ar fi o sămânţă din care va creşte o plantă, iar cuvintele - florile ei.
Gata, e linişte în sfârşit!
Dacă ar vorbi despre dânsul, i te-ai alătura, ca o femeie rătăcită ce eşti, prin dune de nisipuri fierbinţi. El e bărbatul, necunoscutul alături de care te-ai încălzit în această seară? Dar e dincolo, în chemarea ta, cu un talger de visuri, în balans trecând desculţ pe o punte spre dimineţi fertile cu boabe de rouă - lacrimile tale nesărate.
El plecă de lângă tine, despărţirea asta îţi seacă fântânile bogate, născând fiori ca umbra unei fiare ce-ţi lunecă prin sânge. Poate să nu fi plecat şi aşteaptă tăcut ca şi tine lângă uşă să-i deschizi.
Yala pocni, deschizând-o. O femeie ridică un ghiveci cu un arbust exotic, abia îl putea cuprinde cu braţele ei butucănoase. Se cumpănea anevoios pe picioare, ca un vâslaş începător în barca pe valuri. Se întoarse scârţâind din articulaţii, se uită mirată şi blajină ca o vită scoasă din graj primăvara la soare.
Era înţepenită. Bănuiesc că ţi-o pus jăratec în suflet, blestemata asta de sonerie. S-or fi jucat copiii.
Îşi ridică din nou pe burtă ghiveciul cu arbustul exotic şi păşea pe scări în sus, atât de anevoios şi caraghios pentru o fiinţă umană, de parcă o broască ghiftuită cu alge s-ar lăbărţa pe o piatră ieşită din apă. Îşi întoarse capul pe gâtul gros, scârţâind şi întrebă: Şi cum zici că te cheamă? Că eşti nouă pe aici.
Cuvintele îţi gâlgâiau în gât, năvăleau înăuntru, înecându-te. Ce şi cum să vorbeşti?

Vizualizări: 26

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Sânziana Batişte pe Septembrie 23, 2010 la 12:51pm
O dramă banală prezentată cu profundă cunoaştere psihologică, într-un stil impecabil.

Un suflet dezamăgit, care pare a fi dorit să fugă de sine însuşi, obosit, pierdut printre străini, aflându-şi refugiul într-un apartament de bloc, ca într-o înfricoşătoare închisoare a singurătăţii. Ochiul vizorului, " un ochi uriaş, în agonie, ochi mohorât, fără sânge " nu uneşte, ci separă.

Viaţă măcinată zadarnic, dar viaţă care nu se dă bătută. Odată cu deschiderea uşii, " cuvintele îţi gâlgâiau în gât, năvăleau înăuntru, înecîndu-se. Ce şi cum să vorbeşti... ". Este începutul... Se pregăteşte o renaştere...
Comentariu publicat de Dionisie Buburuz pe Septembrie 14, 2010 la 11:43am
Am recitit-o de două ori ca să prind ideea ascunsă sub vrăjeala cuvintelor întortocheate. La suprafaţă e zbaterea unui om chinuit de problemele vieţii, când sufletul cere o alinare, o linişte, pentru a se curăţi de cei vechi, pentru a începe o nouă etapă a vieţii de la zero, dar nui e dată omului liniştea eternă în acest spaţiu...mai are multe de învăţat prin durere...
Avante maestre, Dionisie.
Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Septembrie 13, 2010 la 10:37pm
OCHIUL, vizorul prin care se unesc realitatile, uşa care desparte realitatea interioară de cea exterioară. Vocea interioara deruleaza in viteza timpul prin imagini, trairi, ganduri, vise, puntea spre cotidianul lumii exterioare. Interesanta maniera de introspectie si trecere dintr-un plan in altul. Va multumesc pentru lectura.
Cu pretuire, Irina Lucia Mihalca

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor