VERBUL ÎN NUDITATEA SA

„ Oglinda verde „ este pentru Eugen Evu volumul de versuri în limba română şi limba franceză concomitent, o încercare de a evada într-o altă cultură şi într-un alt spaţiu spiritual, sub privirea atentă a Lindei Bastide, Ex Vicepreşedinte al Societăţii Poeţilor Francezi, de fapt o variantă a trăirilor unui poet român consacrat spusă mai altfel, în efortul de a se apropia de oameni.

Cartea a apărut în anul 2008 în colecţia „ Poetes a vos plumes „ – Paris şi beneficiază de un argument scris de Linda Bastide referitor la metaforele plasticizante, ivite dintr-un postmodernism controversat şi corosiv în care au căzut mulţi autori, dar din care poetul de faţă a reuşit să se eschiveze.

Eugen Evu însă evadează din ritm, acceptă starea poetică autentică, dar şi suferinţa de a rămâne sub puterea unei vieţi misterioase ca un vers argintat în scrierile vechi, armonizate cu vitalitatea descoperitorului, a inginerului de metafore într-o fizică a formulelor care ne conduc spre relativitatea unui sentiment neauzit de lumină.

De ce oglinda verde, de ce această metaforă ?

Poetul crede într-o patrie a poeziei pure în care te vezi viu, dincolo de limitările zilnice, este confirmarea transcendenţei spre divin …Poate că oglinzile au clorofila eternităţii, ele pot prelucra sevă la lumina inimii …

Experienţa aceasta, cu ieşire spre marea literatură a Europei, vine dintr-o stare a poetului captiv într-o culoare, e joc de cuvinte târzii în căutarea lui Dumnezeu şi talentul de a reface relaţiile dintre cuvinte, de a redescoperi alăturări de cuvinte contradictorii, dar care se apropie, busc, prin prospeţimea mesajului, a ideii …

Sincer, ca de obicei, artistul se deschide spre celălalt, dintr-o dragoste mai puţin înţeleasă în vremurile noastre, de fapt şi mărturiseşte: „ eu sunt timpul meu / Nimic altceva „ – e un curaj nebun, e curajul proprietarului de secunde alunecoase în oglinda verde. Amprenta iubirii unice, sămânţă a vieţii şi smulgere din moarte, îl marchează pe poet, îl motivează spre altceva, cum şi sugerează …

Când priveşte spre lumea în care trăieşte, o lume care a uitat modul cum se face binele pentru celălalt, Eugen Evu vede suferinţa celor prinşi în Eternul Acum, iar poetului îi rămâne şansa de a se sinucide prin opera sa, e capcana în care a căzut omul : „ Într-o lume care îşi germinează cultivă / Promovează determină şi îşi devoră / chipul / …

Luciditatea şi capacitatea de a vedea din afara tragediei este personală şi deschisă pentru învierea prin operă, iar poetul rămâne fidel acestui demers …

Citind aceste poeme puse în volum descoperim curajul omului de a înfrunta destinul cu pasărea morţii pe umăr , poate o viaţă, poate două, adunând şi tinereţea cea de toate zilele …

În alegerea făcută, Eugen Evu a optat pentru poeme pătrunse de misterul vieţii sale, pentru poeme în care a picurat eternitatea, chiar dacă moartea e aproape, atât timp cât îi trăim pe alţii, având un creier oglindă, multiplu cu etern, sub puterea matematicii divine: ascuns nume în număr

Scriitorul insistă pentru cunoaştere : „ Savoir ! Am strigat şi am dat nume vântului / Care din sine se – nalţă, sieşi piere. Cum nici n-ar / fi. / Eram deasupra apelor ca un izvor al trădării. / Savoir ! am făcut saltul cascadei / Înţelegând deodată. Imaginea curge - / Iar Dumnezeu e privirea. Deci Legea. / ( A şti )

Temele sunt profunde: omul, logosul, moartea, taina, dorul, iertarea, biologul interior, jocul de-a poezia, lumina ca rană a vederii … O carte în care Eugen Evu s-a străduit să prindă esenţa poemului său dintotdeauna, să lase o idee într-o limbă în care cuvintele sună altfel : „ La lumiere blessure de la vue „ . O suferinţă spusă altfel, pentru ca omul să înţeleagă … să cunoască, să fie conştient de oglinda verde din aproapele aproape …

Vai lume cum trec anii / Prin noi / cu plugul greu şi / tot mai adânc / înjugat la zloate şi vânturi / şi ploi „ – Vinul cel vechi.

Carte prezintă în final volumele scrise de poet, scrierile sale, pe scurt, o viaţă în care a dus pasărea pe umeri …

Linda Bastide afirmă despre „ Le miroir vert „ : Dând limbajului puterea de a traversa culisele tăcerii, şi poetului Eugen Evu pe cea de a exprima nevoia sa de a zice, dând poemului scrierea sa particulară şi dând, în sfârşit, celui care citeşte, rolul de cercetător care caută falia prin care să prindă verbul în nuditatea sa, pentru a pune astfel jaloanele unei totale comunicări cu ea, iată poezia lui Eugen. „

Sunt aprecieri care vin sincer dintr-o zonă a culturii europene, semn că poezia poate avea ecou încă, dincolo de implementarea monedei euro în economia de graniţă dintre a fi şi a nu fi …

Într-adevăr poetul pare preocupat de a intra în oglinda verde prin versul său ars până la ultima consecinţă a creierului care prinde secunda în mirajul ei de a deveni eternitate verde …

Constantin Stancu

Vizualizări: 10

Nu sunt acceptate comentarii pe acest blog

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor