(Din jurnalul lui Mihai)

 

  Începând din anii aceia l-am cunoscut şi pe Oliviu, zis Oli, un violonist de-a dreptul genial. Cânta fenomenal la vioară, ştia tot ce i se cerea la orele de teoria muzicii şi putea să-ţi încropească pe loc orice fel de taraf românesc, ce mai, era deosebit de talentat şi sufletul petrecerii.

    O singură hibă avea el, că-şi rupea mereu câte-o mâna, aşa că o grămadă de vreme eu mi-l amintesc doar cu braţele în ghips, când stânga, când dreapta. Dar el nu se dădea bătut nici aşa. Când îi era ruptă mâna stângă îi era foarte uşor, că studia cu dreapta toate variantele de arcuş posibile. Când îi era ruptă mâna dreaptă îşi atârna de umăr un fular înnodat şi reuşea să plimbe încet arcuşul pe corzi, în timp ce cu mâna stângă studia adevărate virtuozităţi de interpretare. Mă gândesc şi acum că ăsta o fi fost succesul lui: cu mâinile rupte pe rând, studia astfel în amănunt, cu fiecare mână în parte, până la epuizare.

   Erou de întâmplări a fost şi Oli.

   Uneori reuşeam şi noi să mai plecăm din internate şi ne mai plimbam prin parcul mare. Toamna mai ales, mergeam pe marginea aleilor şi împrăştiam frunzele ruginii şi foşnitoare cu paşii noştri mici.

  Ajungeam la lacul cu bărci din parc şi ne făceam un adevărat plan de bătaie. Cum bani aveam puţini, mergeau doi colegi şi închiriau o barcă sau două, cu bănuţii noştri strânşi dintr-o colectă, apoi veneau la malul opus unde ne căţăram cu toţii-n bărci şi ne plimbam doar prin partea ascunsă de după insuliţă, ca să nu ne vadă nimeni, cât de mulţi suntem.

   Într-o astfel de ocazie, Oli, genialul nostru coleg de la vioară, avea ca dintr-o întâmplare toate mâinile întregi, dar una proaspăt ieşită din ghips.

   Ne-am suit ca de obicei în bărci de pe malul opus al lacului şi-am început să ne întrecem între noi. Vâsleam pe rând şi ne-mpingeam în barca adversară cu lopeţile, până când lui Oli i-a scăpat mâna lui cea mai bolnavă şi-a dat un recul într-o barcă, de ne-am trezit cu toţii clătinându-ne de zor şi-apoi numai ce l-am văzut pe Oli-n apă, bătând disperat din braţe într-un ritm discordant, ca să se ţină la suprafaţă.

   Ne-am repezit cu toţii să-i întindem vâslele speriaţi, dar Oli, supărat, s-a ridicat din apa care abia de-i ajungea până la brâu şi-a ieşit bodogănind la mal:

- Ce mama naibii făceaţi voi acolo, că vâsleaţi toţi ca nebunii în ritmuri aiurite, fără nici o sincronizare!

    Am început să râdem că apucaţii. Omul ăsta-şi făcuse-un ritm şi din vâslit!

   Ne-am repezit s-ajungem la mal şi-am lăsat bărcuţele acolo, în plata lor, să le ia cine-o vrea.

    Oli era ud ca din găleată şi-şi ţinea mâna bolnavă ridicată, ca pe-o aripă de pelican. Ne-am apucat să-l consolăm şi să-i stoarcem pantalonii cu mâinile, mergând în jos pe picioarele lui, ca pe două burlane curgătoare. Cineva i-a dat o haină uscată şi-am pornit-o înapoi spre internat, cu Oli bombănind şi plin de apă şi noi râzând şi-mprăştiind frunzele pe-alei.

   La capătul parcului era o cofetărie renumită şi-am intrat să ne luăm câteva prăjituri zemoase.

   Apoi ne-am întors râzând la internat, mâncând pe stradă bunătăţile cu ciocolată, în timp ce în faţa noastră, teribil de atent să nu se-atingă de cracii pantalonilor muraţi, Oli îşi mânca pofticios prăjitura, păşind crăcănat, în timp ce apa-i şiroia pe drum din pantalonii lui întinşi şi făcuţi fleaşcă.

 

   Tot Oli a fost cel care ne-a schimbat la toţi părul de pe arcuş. În timpul acela încercam şi noi, curioşi, să ne cunoaştem instrumentele din toate punctele de vedere. Le priveam, le pipăiam, le ciocăneam în diferite colţuri ca să le simţim rezonanţa şi încercam să găsim cele mai bune metode de-a le face să sune cum voiam noi.

   Auziserăm noi că părul de pe-arcuş e foarte important pentru a avea nişte sunete deosebite. Copii fiind, aveam nişte arcuşuri cu fibre sintetice, care scoteau sunete uşor cam dubioase. Dar auziserăm noi ca pe arcuş ar trebui să fie par original de cal, aşa că ne-am adunat într-o zi câţiva din clasă şi ne-am gândit c-ar fi cazul să facem rost de păr adevărat, de cal.

   Se trezi Oli, băiat de la ţară, să ne spună că face el rost de păr de-arcuş, de la un vecin căruţaş. Încântaţi, ne-am înscris cu toţii pe-o listă de-a lui, urmând să ne aducă părul preţios imediat după prima lui întoarcere de-acasă.

   A venit Oli cu o grămadă de păr de cal şi ne-a împărţit-o tuturor:

- Ma’, da’ să ştiţi că i-am tăiat cu totu’ coada calului. Abia de-au mai rămas vreo două fire. Căruţaşul mi-a zis că face asta pentru mine, că lui întotdeauna i-a plăcut muzica populară. Aşa că să fiţi foarte atenţi şi recunoscători!

   Noi, deosebit de încântaţi, ne-am dus cu toţii la Paul, reparatorul de instrumente, să ne pună pe arcuş părul de cal.

   După ce ne-am aranjat frumos arcuşul, l-am probat fiecare. Suna de-a dreptul ciudat.

    Am făcut din nou o mică şedinţa şi, în frunte cu Oli, ne-am dus din nou la Paul:

- Ce-o fi dom’ Paul, cu părul ăsta, că sună mai rău ca-nainte?

Paul căzu pe gânduri, apoi ne privi curios:

- Măi copii, eu nu v-am întrebat de prima dată, c-am crezut că voi ştiţi de asta: a fost păr de iapă sau păr de cal?

Toţi ne uitarăm întrebător spre Oli:

- Nu ştiu sigur, dar cred că vecinul avea doar iepe. Da’ ce, ăsta nu-i bun?

- Fir-ar să fie măi copii! Părul de iapă e prost, că face iapa pipi pe el! De cal trebuia să fie, mama lui de păr!

- Ei, hop! zise ofticat Oli. De ce dracu’ nu mi-aţi spus şi voi clar, ce păr vreţi? De cal, de iapă, de mama naibii! Voi aruncaţi-vă acum arcuşurile şi eu îl sun pe vecinu’ ca să-i spun că degeaba i-a rămas lui iapa cheală, cu doar trei floace zbenghenind în coadă!

 

 

 

Vizualizări: 94

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de CAMELIA MIHAI pe Martie 13, 2011 la 12:17pm

Multumesc ,mult Marius!

Cu drag,

Comentariu publicat de Marius Cioarec pe Martie 12, 2011 la 2:33pm

Foarte haios acest capitol cu violonistul genial, care cinta pe rind cu cite o mina! Pacat de iapa vecinului...

 

Comentariu publicat de CAMELIA MIHAI pe Martie 12, 2011 la 2:27pm

  Mircea, eu am facut teoria cozii si tu a capului...cabalinelor, dupa cum ai mentionat mai jos! Multumesc!

Daca nu reusesti, scrie-mi!

Cu drag,

Comentariu publicat de CAMELIA MIHAI pe Martie 11, 2011 la 8:41pm

Multumesc Irina!

Cu drag,

Comentariu publicat de CAMELIA MIHAI pe Martie 11, 2011 la 8:41pm
Draga, Claudia, nu au venit chiar toti.
Comentariu publicat de CAMELIA MIHAI pe Martie 11, 2011 la 8:40pm
Multumesc, D-le Nitu!
Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Martie 11, 2011 la 5:59pm
Ce inseamna o informatie corecta!! Simpatica faza, un tablou frumos inchegat, mi-a placut.
Comentariu publicat de claudia hering pe Martie 11, 2011 la 3:36pm

Am ris.Inedit,fiecare mic erou din povestirile tale este deosebit si inventiv iar Oli in mod deosebit.

Dar voi nu aveti intilniri de 20 sau 30 de ani?Sa aflati unii de alti,care pe unde este si ce a facut cu viata lui,ar fi interesant.

Comentariu publicat de Nitu Constantin pe Martie 11, 2011 la 2:14pm

Zambete si nostalgie...

CETITORIUL (vine valul, imi ia calul, sa le ia elevii parul)

 

Comentariu publicat de CAMELIA MIHAI pe Martie 11, 2011 la 10:04am
Ma bucur mult ca v-a placut si va mai astept cu drag!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor