Omul exotic, odiseea literara a Hannei Bota... de Emil Lungeanu

UN IMPERIU LITERAR NUMIT EMIL LUNGEANU

 

 

De curând, Editura Betta a fost onorată cu editarea volumului „Omul exotic- Odiseea  literară a Hannei Bota- studiu critic în cinci tablouri mitologice”, scris de domnul Emil Lungeanu. Despre ce să vorbesc  mai întâi?

Despre uimitoarea carte a domnului Emil Lungeanu, poetul, dramaturgul, eseistul, prozatorul care ne taie răsuflarea cu fiecare operă scoasă de sub tipar? De ce îi spun carte? Pentru că dacă i-aş spune piesă de teatru aş nedreptăţi poezia scriiturii, dacă i-aş spune proză i-aş eluda caracterul eseistic, într-un cuvânt stilul intelectual-sprinţar, enciclopedist-sfătos fură cu totul cititorul şi nu se compară decât cu sine însuşi.

De la început, autorul îşi seduce lectorul introducându-l în lumea zeităţilor olimpiene care, trecând în revistă ultimele noutăţi literar-artistice, analizează dosarul literar al Hannei Bota! Citez: “APOLLO: … Muză, mi-ai depus la mapă o ciudăţenie de referat de mă doare capul, parcă ar fi proces-verbal întocmit de poliţia călare. EUTERPE: Vai de mine! Pentru care cântăreţ din liră, Stăpâne? APOLLO: Poftim colea (examinând hârtiile). Dosarul Hanna Bota. Are autorizaţie de zbor cu pegasul eliberată în 1994, când cu debutul Candidaţi pentru ploaia târzie, şi reînnoită de atunci încoace în mod constant…”

Sau despre personalitatea fascinantă a poetei şi romancierei Hanna Bota, o minune adolescentină care colindă tărâmuri exotice sublimând apoi întâmplari şi sentimente în creaţii literare pe cât de inedite pe atât de valoroase?

Şi cum să nu-l inspire pe scriitor, să nu-i zgândărească sensibilitatea poetică o făptură care a cucerit şi îmbunat cu a sa charismă chiar şi pe canibalii din Vanuatu?! Iată ce ne spune poeta în  volumul său cu poeme şi fotografii ale locuitorilor insulei de la capătul lumii: “...dar azi sunteţi mai paşnici decât copiii separaţi de sânul mamei/şi nu mi-e teamă nici de macete nici de ameninţări/nu pot fi servită la cină/da/spuse Yerutonga ruşinat pentru istoria insulelor/toate s-au întâmplat înainte/…/ bărbaţii azi doar te privesc şi nu-şi pot stăpâni/neliniştea libertăţii tale ca un vânt  străin ce bate întâia dată pe insula noastră”…

Sălbaticul domesticit îşi înfrânge pornirile ancestrale în faţa tinerei cu pielea albă: “Yerutonga îmi culege o floare/mângâie între degete nisipul alb/…/apoi tace gânditor şi trist privindu-mă/eu o nouă lume care a dat buzna peste el neînţeles/şi plec pe cărarea dintre colibele satului/…/cu orhideea albă agaţată după ureche”.

Personajele cărţii: Apolllo, Euterpe, Athena, Calliope, Artemis, Chiron, Clio, Hera, Zeus ne poartă prin lumea închipuirilor mitologice din vremea lor şi a noastră cu vervă, cu umor, autorul făcând slalom printre valorile culturale ale umanităţii. Citez: APOLLO: “… gagiul rămas cu buza umflată, ce face? Da de duşcă o cană de kava ca să uite că ar putea fi pentru întâia dată nefericit; poftim la el ce mai tragedie de love story, ha! Compară-l cu nefericitul acela care la vârsta de 50 de ani băuse arsenic fiindcă nu i se vindeau tablourile… Cum îl chema? I-am acordat eu fonduri parnasiene ca să aibă de lucru în Tahiti şi Insulele Marchize… EUTERPE: A, Gauguin, desigur. Exotist şi el, şi tot în Pacific plecat să lucreze printre băştinaşi. Pictură, ceramică, sculptură în lemn. L-a salvat totuşi un negustor, Ambroise Vollard, care i-a găsit cumpărător, dar prea târziu. APOLLO: Ei, vezi? Uite, nişte kava din asta ar trebui importată de acolo, până n-o epuizează beţivanii lor sentimentali. (…) EUTERPE: Stăpâne, se-aude cum că rapsodul Timotheos din Milet a inventat o chitară cu unsprezece corzi în loc de şapte, al cărei cânt îi face pe oameni inactivi. (…) APOLLO: Cum altfel? Muritorii ăştia fără minte nu suportă muzica citaredică, e prea delicată şi liniştitoare pentru ei. Preferă zarva primitivă a muzicii auletice, ca ţapul ăla de fecior al Dryopei de umbla cu suflătoarea lui toată ziulica după nimfe, sau ca satirul Tyrbas cu flautul şi corul ditirambic, alt dezmăţat! Nici nu-i de mirare că lui Pan s-a găsit să-i ţină tovărăşie unul ca Dionysos, şi ăla tot un melanaighis ca el şi-un caraghios, înţolit cu pielea aia de capră neagră de zici că e moartea lui Armani şi Lagerfeld. Beţivii fără muzică nu-s beţivi destul. Poftim, nu tot din fluier cântau cică şi sălbaticii ăştia din insule, ameţiţi de kava lor, ca la tyrbasiile din nordul Peloponesului? (Abătut) O, sărman Orfeu, cântăreţul meu fără pereche, mângâierea inimilor şi a pietrelor! Parcă am avut un presentiment dăruindu-i lira din carapace de ţestoasă… De n-ar fi purtat-o valurile ca pe o luntre până în Lesvos, azi nu mai aveai Secţie de poezie lirică, fată, iar nouă nu ne mai rămânea nimic de discutat acum…”

Iubirea există dintotdeauna ca motivaţie supremă a faptelor noastre. Chiar şi zeii, din măreţia lor olimpiană, sunt impresionaţi de confesiunile poetei ce îşi plânge iubirea în versuri mărturisitoare, cutremurător de frumoase: “Îţi văd spatele puţin aplecat spre stânga/acolo unde inima ţi-e povară/de prea mult sânge/unde rănile ţi le-ai închistat ca să nu te vadă pruncii/te văd doar din spate cum pleci/aşa cum Moise prin crăpătura stâncii pândind/l-a văzut pe Dumnezeu/căci faţa dacă i-ar fi văzut-o ar fi murit/şi prea mult mă iubeşti ca să-ţi întorci cărările spre mine/sunt capăt de cale ca o ghilotină/de-aceea îţi risipeşti cărările pe câmpuri de vânătoare/nemaiaşteptând nimic decât să trecem cu barca dincolo de mare.” (De nedespărţire).

Dar toate acestea sunt un preambul, o pregătire a cititorului pentru lovitura de maestru, de virtuoz al cuvântului şi al gândului, uimindu-l cu logica sa. Citez: “CHIRON: (…) Dovada? Când îl reîntâlnise Magdalena şi sărise pe el, înviatul o oprise. <Nu mă atinge, căci încă nu m-am urcat la Tatăl Meu>. Să punem aşadar cap la cap cele trei întâlniri de la Ierusalim ca să vedem filmul vindecării rănilor răstignirii: (1) Duminica în zori: <Nu mă atinge încă> (2) Duminica seara: <Le-a arătat mâinile şi coasta sa>. (3) Opt zile mai târziu: <Pune-ţi mâna în coasta mea>. Ei bine, trebuie oare să fii medic ca să vezi aici foaia de observaţie clinică a unui convalescent? Crezi că degeaba insista aşa Ioan asupra persistenţei rănilor? Ele dovedeau că putea fi pipăit, ba chiar şi mănâncă mai apoi împreună cu discipolii. Iar dacă avea trup material, atunci înseamnă că putea fi vătămat şi ucis din nou, motiv logic pentru a nu se arăta în public, cel puţin la Ierusalim. Nu umbla oare sinedriul să-l asasineze pe Lazăr după ce-l văzuse înviat? Darmite pe el!” 

Chiron şi Clio se întrec într-un duel ale stărilor: Starea gândului, Starea cuvântului, Starea faptului, domnul Emil Lungeanu reuşind un zbor inefabil al timpului prin spaţiul istoric al întâmplărilor, readucându-ne în lumea Învierii lui Iisus în stilul caracteristic, lumesc, prin potrivirea ludică, expresivă a vorbelor, cotrobăind şi feliind cu bisturiul logicii prin textele evanghelice şi apocrife, dincolo de care pluteşte taina miracolului, a reînvierii prin iubire, prin puterea cuvântului scris ori gândit. Citez: “CHIRON: Cine ar mai putea şti azi cum arătau cronicile originale despre viaţa şi moarea acestui Zeu? Şi unde e Împărăţia lui, renaşterea muritorilor prin iubire? Uite cum ne mai spetim săpând după oasele Adevărului să le dezgropăm, făcând pe arheologii precum eroina Mariei din Magdala, acest pios omagiu romanesc reductibil la o singură frază simplă, pe înţelesul tururor: <Cartea aceasta este despre iubire (…) Maria Magdalena a făgăduit Mântuitorului că se va vorbi oriunde în lume unde se va vesti noua împărăţie, pentru că iubirea înseamnă renaştere>”.

O carte care te pune pe gânduri, care te mângâie cu farmecul unic al potrivirii cuvintelor, care te poartă prin meandrele vieţii şi te îndeamnă să trăieşti acum ca ieri, ca mâine, ca întotdeauna… o piesa de teatru care pusa in scena ar face cinste oricarui teatru de aici sau de aiurea...

                                                                                                                        Eliza Roha

 

Vizualizări: 418

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Ştefan Lucian MUREŞANU pe Iunie 5, 2013 la 10:06am

Eseu elevat, informativ. Interesant. Mulțumesc, lecturat cu plăcere.

Comentariu publicat de Moldovan V. Dorin pe Iunie 4, 2013 la 7:31pm

Interesant.

Multumim amandurora.

Comentariu publicat de Lucian Gruia pe Iunie 3, 2013 la 6:01pm

cu adevarat s-au intalnit o carte senzationala si un comentator uluitor, inteligent,  enciclopedist, inspirat

Comentariu publicat de Eliza Roha pe Iunie 2, 2013 la 7:09pm

Si eu multumesc Nelea dar toti trebuie sa-i multumim d-lui Emil Lungeani ca ne bucura cu asemenea lucrari, adevarate flori rare!

Comentariu publicat de Nelea pe Iunie 2, 2013 la 1:03pm

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor