(nu doar o poveste)

            Dragii mei, cred că de acum sunteți destul de mari cu toții ca să aflați despre Orașul Sufletelor-Pereche. Nu este un lucru pe care îl spun oricui, dar voi îmi păreți a fi niște copii deosebiți.

            Orașul acesta, așa după cum îl arată și numele, nu este un oraș obișnuit. El este înconjurat de un zid mare, alb, care îl separă de restul lumii. Protejată de acest zid, viața în interiorul orașului este pașnică, iar locuitorii sunt mulțumiți. Casele lor sunt curate și primitoare, la fel de albe ca și zidul de apărare, iar de la ferestre se revarsă, din ghivece, mulțime de flori care râd în soare.

            Străduțele frumos pietruite care șerpuiesc de-a lungul și de-a latul întregului oraș se umplu în zori de copii gălăgioși, în drum spre școală. Tot atunci se trezește și piața din centrul orașului, târgoveții grăbindu-se să-și așeze frumos pe tarabe fructele, iar negustorii deschid larg ușile micilor prăvălioare, poftind cumpărătorii înăuntru.

            Știu că și voi întâlniți – acasă – cam aceleași lucruri atunci când porniți, dimineața, cu ghiozdănelul în spinare, dar încă nu v-am spus tot. În orășelul acesta, atât de alb încât părea făcut din cretă, oamenii umblau numai câte doi. Începând cu cei mai mici copii și terminând cu bătrânii care-și petreceau ziua prin balcoane, cu toții se țineau de mână – tot o fetiță și un băiețel, o femeie și un bărbat, o băbuță și un moșnegel. Ei nu aveau suficientă putere pentru a veni pe lume și a supraviețui singuri. Lipsiți de perechea lor, locuitorii acestui oraș se stingeau cum se stinge o lumânare la cea mai mică suflare.

            Nu era nevoie, însă, ca fetițele sau băiețeii să-și caute perechea, pentru că totul se petrecea mult mai simplu. Încă dinainte de venirea lor pe lume, pruncii-pereche le apropiau pe viitoarele lor mămici – lucrând pe căi numai de ei știute – astfel încât acestea aduceau copiii pe lume împreună, în aceeași zi, și îi așezau în același leagăn, urmând ca ei să nu mai fie despărțiți niciodată.

            Veni însă o vreme când pacea Orașului Sufletelor-Pereche fu tulburată de un zvon. Începuse a se vorbi despre venirea pe lume a unui nou prunc în familia brutarului. Nenorocirea era ca părinții nu-i găsiseră încă perechea acestui prunc, iar sorocul pentru naștere se apropia. Bietul brutar se trezea în fiecare dimineață și-și privea soția plin de speranță:

-N-ai visat nimic? întreba el, gândind că poate pruncul va lua legătura cu mama sa prin vis.

-Nu, răspundea brutăreasa, cu ochii plecați.

-Nu ți-e dor de nimeni? Nu ai vrea să vezi pe cineva, în mod special? mai întrebă brutarul, neștiind nici el prea bine cum le apropie pruncii aceștia nenăscuți pe viitoarele mămici.

-Nimic, ofta femeia, și pornea să aprindă cuptoarele din brutărie și să frământe aluatul.

            Cei doi munceau umăr la umăr, și pâinile rumene începeau să umple coșurile de răchită. Curând soseau și primii cumpărători, iar oamenii priveau curioși la brutăreasa care urma sa aducă pe lume un copil sortit pieirii.

            Sărmanul brutar tot ieșea din când în când la poartă, privind în lungul drumului cu mâna streașină la ochi, doar-doar a zări apropiindu-se vreo femeie care să poarte în pântece perechea copilașului lui. Dar se întorcea în brutărie, tot mai abătut de fiecare dată. Într-una din seri el îi spuse soției sale:

-Nevastă dragă, mă tot încearcă un gând: n-ar fi oare nimerit să mergem, pentru un sfat, la astrologul cititor în stele? Știu că uneori, când atracția dintre două viitoare mămici nu este suficient de convingătoare, ele merg la astrolog ca să le spună el dacă pruncii sunt, într-adevăr, pereche unul altuia. Poate că va vedea în stele și norocul pruncului nostru, și ne va îndruma către locul unde se află perechea acestui copil.

-Bun gând ți-a venit! Spuse femeia, și chiar a doua zi dimineața ei merseră la astrologul cititor în stele.

Acesta îi primi într-o încăpere plină cu lunete, telescoape, hărți cerești și cărți groase. Îi privi puțin mirat și-i întrebă:

-Unde este cealaltă mămică, cea care va da naștere perechii copilului?

-Tocmai pentru asta am venit, domnule, spuse brutarul, făcând un pas în față. Mi-e teamă că soția mea încă nu a găsit-o pe cealaltă viitoare mamă, iar copilul urmează să se nască dintr-o zi în alta.

          Astrologul căzu pe gânduri auzind una ca asta, și prinse a-și mângâia barba cea lungă și albă. El întrebă pe brutar și pe soția lui care sunt zilele lor de naștere, apoi întinse pe mesele lungi tot felul de hărți cu aștrii și planete și începu a face calcule și măsurători. Din când în când murmura ceva neînțeles, se trăgea ușor de barbă și privea ciudat pe brutăreasă. Când păru că a terminat și că are un răspuns, el își drese glasul și spuse, cam încurcat:

-Dragii mei, ceea ce am să vă spun nu trebuie să vă sperie. Mai aveți și alți copii?

-Mai avem, domnule, răspunse brutarul.

-Sunt sănătoși, au perechi?

-Mulțumim Lui Dumnezeu, sunt sănătoși și au perechi pe măsură.

-Mda... făcu astrologul cititor în stele. Acesta mai de pe urmă, ce trebuie să vină acum pe lume, este un caz absolut deosebit. Ceea ce vă pot spune sigur este că pruncul acesta nu are un suflet pereche, așa cum suntem cu toții obișnuiți. Steaua lui mi se arată a fi singură pe cer.

            La auzul acestor vorbe, sărmana brutăreasă dădu un țipăt și ar fi căzut lată de nu ar fi prins-o în brațe brutarul.

-Vai de mine și de mine! prinse ea a se plânge. Bietul meu copilaș, cum se va topi el, mititelul, și nu-l voi putea ajuta cu nimic! Sărmanul suflețel, care va sosi pe lume doar ca să o părăsească!

Astrologul se apropie însă de ea și, punându-i o mână pe umăr, îi spuse:

-Trebuie să ai curaj, pentru că totuși se pare că soarta pruncului tău nu va fi chiar așa de cruntă.

-Cum așa? întrebă femeia cu speranța.

-Nu prea îmi explic nici eu, numai că pruncul va trăi.

-Fără suflet-pereche? se miră brutarul.

-Fără, spuse astrologul. Mergeți acasă și rugați-vă. Vom vedea ce va mai fi.

            Așa se face că în familia brutarului veni pe lume o fetiță frumoasă și sănătoasă, dar care nu părea a avea nevoie de o pereche pentru a putea supraviețui. Și, pentru că de la aflarea veștii până în momentul nașterii brutăreasa nu se oprise nici o clipă din plâns, i-au pus fetiței numele Lacrima.

            Vecinii au sosit în număr mult mai mare decât la nou-născuții obișnuiți, curioși cu toții să vadă cum poate un copil trăi sub soare fără sprijinul și ajutorul unei perechi. Dar Lacrima nu avea nimic deosebit. Ea îi privea pe toți la fel de zâmbitoare și părea a fi cel mai normal copil din lume. Curând, teama bietei ei mame că ar putea-o pierde se mai risipi, curiozitatea oamenilor se potoli și ea, iar lucrurile intrară în normal. Lacrima creștea, alături de frații ei si de perechile lor.

            Când îi veni vremea sa meargă la școală fu mare bucurie în familia brutarului. Acesta îi cumpără fetiței un ghiozdănel de pânză, iar brutăreasa îi cusu frumos pe el o steluță aurie.

-Steluța îți va ține loc de pereche, îi spuse ea și nu te vei simți singură.

           Lacrima le mulțumi, veselă și îndatoritoare ca întotdeauna, cu toate că nu înțelegea deloc grija aceasta a tuturor ca ea să nu se simtă singură. Erau atâtea minunății în jurul ei, pe care le descoperea în fiecare zi cu mirare, încât nici nu ar fi avut când să observe că nu are pereche dacă nu i-ar fi amintit mereu câte cineva lucrul acesta.

          Ei îi plăcea să se joace cu fluturașii în drum spre școală, și trecea prin dreptul unei curți unde erau mereu înflorite tufe de merișor. Își strecura mâna printre ulucile gardului și culegea o floricică pe care o împletea apoi la catarama ghiozdănelului. Vedea că ceilalți copii nu observă nimic din toate acestea, fiind preocupați doar de perechile lor, și nu știa dacă ea sau ei sunt mai fericiți.

          De la o vreme, Lacrima căpătă obiceiul ca – după orele de școală – să meargă până la porțile orașului. Acolo se ruga cu atâta foc de paznici încât aceștia se înduplecau de fiecare dată și o lăsau să treacă dincolo de zidul cel alb. Și Lacrima alerga, chiuind fericită, pe câmpul cel întins, până când obosea. Apoi se răsucea pe călcâie și privea înapoi, la orașul din depărtare. Îi plăceau tare mult zidurile albe și crenelurile turnurilor de pază, așa cum se vedeau ele de aici, din câmp. Îi plăceau și miile de flori multicolore care acopereau fața câmpului, și se împrietenise cu un alun la umbra căruia obișnuia să se odihnească și să-și facă lecțiile, înainte de a se întoarce acasă.

          Alunul foșnise bucuros atunci când ea se oprise pentru prima oară lângă trunchiul lui subțire. Iar Lacrima ridică spre el fața încinsă de atâta joacă:

-Ce bine e! spuse ea.

-Stai aici, spuse alunul. Am să te răcoresc.

            Își spuneau unul altuia, în fiecare zi, mulțime de povești. Alunul afla despre căsuțele albe de piatră ale Orașului Sufletelor-Pereche și despre bucătăria părinților Lacrimei, iar Lacrima auzi pentru prima oară de la alun cum se fac oamenii-pereche flori.

-Îi văd adesea din locul acesta, povestea alunul. Sunt întotdeauna câte doi: un bătrân și o bătrânică. Pășesc afară pe porțile orașului conduși de două păsări mari, albe, foarte blânde. Păsările îi aduc până aici, pe câmp, apoi pleacă, iar bătrâneii se așează unul lângă altul, ținându-se de mână. Sunt foarte atenți unul cu celălalt, și par a nu mai observa nimic altceva în jurul lor. După o vreme prind rădăcini, mâinile li se transformă în frunze iar chipurile zâmbitoare în flori. Vezi, mai spuse alunul, cuprinzând cu o mișcare a unei crengi tot câmpul, florile sunt tot perechi-perechi.

            Lacrima parcă vedea cu alți ochi întinderea acoperita cu flori: două roșii, două albastre, două mari, două mici.

-Bătrânii din oraș, șopti ea. Bătrânii vin aici și nu se mai întorc.

            Zilele acelea fuseseră fericite.

            Nenorocirea a început atunci când Lacrima a vrut să împartă toate acestea cu copiii de pe strada ei. Ea a încercat să-i aducă dincolo de porțile orașului, povestindu-le despre frumusețea câmpului și despre cum apune soarele în locul unde se transformă toți în flori, dar ei ridicau din umeri, fără să înțeleagă. Ce importanță au toate acestea? Ei își aveau perechile lor, și le era suficient.

            Vecinele brutarului au auzit însă discuțiile dintre copii și s-au speriat:

-Despre ce vorbește fata aceasta? spuneau ele.  Ce prostii încearcă sa le bage în cap copiilor noștri? Am știut de la bun început că vom avea probleme din cauza ciudățeniei ăsteia de copil! Ar trebui scoasă afară din oraș, înainte ca poveștile ei lipsite de rost să zăpăcească mințile copiilor noștri, care sunt sănătoși!

-Dar și Lacrima este sănătoasă! încerca brutăreasa să le împace. Fata mea nu a făcut niciun rău, și eu nu o știu bolnavă.

-Este altfel decât noi, spuseră femeile, iar faptul că poate supraviețui în lipsa unei perechi nu ni se pare a fi un lucru prea normal. Cine știe ce pericole ne pândesc din partea ei? Dacă va da naștere unor copii lipsiți de pereche, așa ca ea? Ce se va întâmpla atunci cu orașul nostru?

            Și – pentru că era diferită de toți ceilalți – Lacrima fu alungată din Orașul Sufletelor-Pereche.

            Ea își înjghebă o căsuță la umbra alunului cel subțirel, care încerca să-i îndulcească tristețea:

-O să fie bine, ai să vezi, îi spunea el.

-Nu vrei să fii perechea mea? îl întrebă Lacrima. Se vede că le par înspăimântătoare, așa lipsită de pereche cum sunt.

-Să nu încerci niciodată să fii altfel decât ești, numai ca să te placă cei din jurul tău, îi spuse alunul, aplecându-se și privind-o în ochi. Gândește-te: ai făcut vreun rău? Ai greșit cu ceva?

-Nu, deloc.

-Atunci pentru ce vrei să schimbi un lucru frumos, care te face să fii atât de deosebită? Ești dăruită, așa cum ceilalți nu sunt. Bucură-te de asta, și nu te lăsa întristată de lipsa lor de înțelegere.

-Ai dreptate. Ești un alun înțelept. Știi, întotdeauna m-am întrebat cum se face că ai răsărit tocmai aici, în mijlocul câmpiei? Nu văd niciun alt alun – frate de-al tău – prin preajmă.

Copăcelul își foșni frunzele, și două alune căzură la picioarele Lacrimei.

-Așteptam demult să mă întrebi asta, spuse el.

 

            Pe câmpul întins de la porţile Oraşului Sufletelor Pereche, printre bătrânii oraşului transformaţi în flori multicolore, fetiţa lipsită de pereche a brutarului şi un alun singuratic stau de vorbă umăr lângă umăr. În faţa lor, departe în zare, soarele se aşează încet pe pământ ca să-i asculte.

        

Vizualizări: 219

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Simona Antonescu pe Noiembrie 5, 2013 la 8:16pm

Mulţumesc mult tuturor.

(Otilia, am remediat, scuze.)

Comentariu publicat de Ottilia Ardeleanu pe Noiembrie 5, 2013 la 1:52pm

o povestire frumoasă, lină care este plină ea însăşi de tâlc.

are şi un substrat mitic: "După o vreme prind rădăcini, mâinile li se transformă în frunze iar chipurile zâmbitoare în flori. Vezi, mai spuse alunul, cuprinzând cu o mișcare a unei crengi tot câmpul, florile sunt tot perechi-perechi.".

dar povestea perechii încearcă să spună că fiecare are predestinată perechea lui. pe de altă parte, a fi altfel decât ceilalţi nu înseamnă neapărat un stigmat.

bine gândit şi bine reprezentat textul tău.

din punct de vedere literar, sunt câteva retuşuri de făcut, spre exemplu, aici:

"El este înconjurat de jur împrejur" - este de reunţat la una dintre expresii, ele însemnând acelaşi lucru.

Comentariu publicat de CRISTIAN RACOVITA pe Noiembrie 5, 2013 la 8:07am

VALURI ...unduie lin..........

Comentariu publicat de Agafia Dragan pe Noiembrie 4, 2013 la 7:48pm

 Frumoasa poveste-parabola, felicitari 

Comentariu publicat de Monica Rohan pe Noiembrie 4, 2013 la 7:44pm

Îmi place foarte mult. Atinge o „coardă” ce reverberează, până hăt.....!

Comentariu publicat de Anastasia Moldovanu pe Noiembrie 4, 2013 la 7:16pm

Am citit-o cu interes, pentru ca e atit de Frumoasa!

Comentariu publicat de Ilona Braica pe Noiembrie 4, 2013 la 1:49pm

Deci Simona, dupa ce termini romanul inceput sa scrii si o carte de povesti! Esti minunata! Jos palaria cu respect! Eu stiu ce spun pentru ca desi mare fiind inca ador povestile!

Multumesc mult pentru ocazia pe care ne-o oferi de a citi aceste minunatii!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor