Să trec aleasă-s, prin furci caudine,
De-al nostru Tată Atotputernic, Sfânt
Spre a plăti cu lacrimi şi suspine
Păcatul Evei, până voi fi pământ

Osândei m-am supus 
încă de pruncă
Cu umilinţă îndurând şi sânge
Canoanele ce mă-ncovoaie încă
Fără a avea dreptul de-a mă plânge

Visez adeseori şi sper că poate
Un nobil Adam ar putea să spună
Lumii întregi c-a luat şi el parte
La marele păcat şi împreună

Să ispăşim pedeapsa cuvenită
Aşa cum judecata dreaptă cere
Mă scutur dar, plângând şi gârbovită
De-atâta penitenţă şi durere
 
De pe gene ploaia scutur şi-nţeleg
Că nu m-a condamnat o Dumnezee
Resemnată, crucea îmi ridic şi merg
Sporindu-mi vina-n lacrimi de atee

Şi-mi port smerită singură păcatul
Gândind că Dumnezeu, căruia mă-nchin
Nu va găsi ca vinovat bărbatul
Când El însuşi este genul masculin

Autor: Alexa Mirela Minutza
 
 

Vizualizări: 23

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor