Paşi risipiţi în vânt

Uneori, fără să vrei, te întorci în timp,

cu greu deschizi o uşă,

intri prin perdeaua de praf, lipicioasă, persistentă peste tot,

treci de pânzele de păianjen atârnate,

faci câţiva paşi,

în aerul apăsător simţi

trecerea, ecoul

şi o tăcere nefirească, dură,

frânturi din noi

ne însoţesc la fiecare pas,

împrăştiate sunt toate acele clipe,

măcinată, îngălbenită, fiecare imagine,

fiecare obiect capătă

un alt contur, o altă dimensiune.

Înţelegi, nu are rost, acum,

să mai rămâi acolo,

tot ce-am trăit cu noi luăm,

tot ce-am iubit în tot s-a transmis.  

Vizualizări: 46

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor