LEONARD OPREA

 

NOI DOMENII INTERZISE

***

MOARTEA 2100 – UN FULG, CE ZBOR …

 

===========================

(c) Copyright 2011, Leonard Oprea

All rights reserved.

No part of this text may be reproduced, stored in a retrieval system, or transmitted by any means, electronic, mechanical, photocopying, recording, or otherwise,

without written permission from the author.

==========================

 

 

 

Si ma ridic in picioare. Drept.

Continuind sa rida cu sunete de balama ruginita, politistul roscat, cu mutra pistruiata de irlandez terorist, paseste repede inspre mine si ma loveste cu pumnul in piept, proiectindu-ma inapoi pe scaunul din plastic rosu.

Iar ma izbesc cu ceafa de marginea spatarului.

Iar gem.

Ma ineaca tusea. Aproape ca horcai.

Dar ii privesc senin si incerc sa zimbesc. Cu bunatate. Omeneste.

Negresa intinde spre mine degetul aratator al miinii sale dolofane, ornata cu un ceas urias, cu tot felul acccesorii, ceas de scafandru, si, latra ascutit: adica habar n-ai de ce te afli aici, fff-uck you, son’f a bitch? yeeah, esti acuzat de propaganda anti-sociala; esti un criminal; you’re fffucked, son’f a bitch. In cel mai bun caz – puscarie pentru vreo 20 de ani. Dar, sper sa arzi incet, foarte incet pe cruce, mother fffucker, ha, ha, haaa!

Ma izbeste odoarea ei, de parfum dulceag, gretos de dulceag, folosit de mai toate femeile de culoare, mai ales daca sunt albite, adica au in vene si singe de alb.

Parfumul e si mai puternic si mai gretos daca, femeia-barbat se intimpla sa mai fie si in serviciul statului.

Al treilea politist, o matahala albinoasa, cu buze subtiri taiate cu lama, isi ingusteaza ochii mici, porcesti. Rinjeste si printre coltii galbejiti, suiera: …asadar, suckerrr, habar n-ai de ce te afli aici? te joci cu noi? joci jocuri periculoase, suckerr, da, jocuri periculoase…

Se apropie lent de mine, ma mingiie pe crestet cu palma sa uriasa si asudata, dupa care ma pocneste amical peste ceafa si continua sa suiere: nu, nu e bine ce faci, nu e bine deloc, nu te joci cu profetii, nu te joci legea, nu te joci cu noi – s-ar putea sa te mai acuzam si de dispret fata de lege, dispret fata de noi, ca  te-ai opus, ai rezistat arestarii, iar asta, asta… hmm, m-da, ha! ha! ha! executie publica…

Tace.

Pe urma, pe neasteptate, se repede la mine si se opreste cu buzele aproape lipite de urechea mea dreapta.

Ii simt, ii aud rasuflarea intretaiata. Apoi, urla isteric: nu misca!!! m-ai inteles, nu misca!!!

Se indreapta de spate. Si ride.

Suiera cu vadita placere: fuck you, man! You're fucked!

Inchid ochii si string pleoapele strivind boabele lichide, sarate ale disperarii.

Ma sufoc. Pur si simplu ma sufoc.

Anaconda infasurata pe mine si parca rasucindu-se prin mine, panica ma sufoca.

Lupt sa-mi recistig starea de pace-de-veci.

Si, reusesc.

Imi dreg vocea si rostesc cit se poate calm: officers, cu tot respectul, nu inteleg despre cine vorbiti; cred ca e o confuzie regretabila; personal, nu imi aduc aminte sa fi comis vreo crima.  Va rog, lamuriti-ma, de ce m-ati arestat, de ce ma tratati astfel? Uitati-va la mine.  Nu tin minte sa fi comis crima de care ma acuzati…

Nu apuc sa-mi termin fraza.

Gurrra!!! tipa isterica politista.

In acel moment se deschide usa de la intrare si in incapere paseste un politist intre doua virste, de statura potrivita, incaruntit. Fata sa rotunda, maslinie si ridata intens - chipul unui imbatrinit inainte de vreme si extrem de plictisit: ce se intimpla aici? hai, ajunge, gata, luati o pauza! hamaie scurt, cu voce scazuta, dar autoritara.

Ceilalti trei se intorc spre el. Nu sunt intimidati de prezenta sa, dar girbovirea lor brusca lor este acea a gradului inferior:  O.K., sergeant ; yes sir; yes, sir, raspund in acelasi timp cei trei, cam nefericiti de ordinul primit, asa pe nepusa masa.

Sergentul, fara sa priveasca inspre mine, intinde bratul in directia mea si, inainte sa apuc sa deschid gura, imi ordona sec: taci! vorbesti cind esti intrebat, O.K.?

Tot asa,  fara sa priveasca inspre ceilalti politisti, ordona: rapoartele!

Irlandezul terorist ia de pe unul dintre birouri citeva foi si i le intinde.

Sergentul ii ordona: pune-le biroul meu si da-mi o cafea!

Apoi ia telecomanda si mareste volumul la unul dintre televizoare. 

Se instalaeza comod pe scaunul rotitor din spatele biroului aflat in apropierea sa.

Nu se aude decit vocea comentatorului sportiv.

Ma concentrez chinuind-ma sa-mi amintesc ce s-a intimplat cu mine inainte de a ma trezi pe cimentul de ghiata.

Iar imi picura singe din nas.

Din nou imi ling buzele si din nou ma arde stetea.

Ma arde trupul.

Ma ard creierii.

Toate gindurile mele in continuare nu sunt decit tzandari, aschii ce se aprind si ard instantaneu la orice incercare de aducere aminte.

Respir adinc.

Ma tin cu dintii si ghearele de starea de pace-de-veci.

Si, simt ca mi se face rau… ingrozitor de rau, capul imi vijie…

Hei, tu de colo, ma biciuie vocea sergentului, care si-a rotit scaunul in dreptul computerului, raspunde scurt si clar la intrebarile ce ti le pun, O.K.?

Isi aranjeaza la indemna claviatura, privind incruntat ecranul monitorului.

Cafeaua, McCharty!

Irlandezul terrorist ii pune pe birou, linga claviatura computerului o cana neagra, uriasa.

Sergentul soarbe zgomotos din cana.

Plescaie si ofteza satisfacut.

Asadar, mi se adreseaza el, numele si pronumele?

Dranoel Serafim, ii rspund cu voce de pace-de-veci.

Ce nume mai e si asta?! se mira ironic sergentul si-mi ordona, hai, fa speeling!

Ii dictez fiecare litera.

Virsta?

57 de ani. 

Educatia?

Masterat in arte.

M-da. Am vazut. Profesia?

Cersetor autorizat.

M-da. Am vazut. Cazier?

3 ani lagar de munca – manifestari anti-sociale.

M-da. Am vazut.

Domiciliu?

Fara domiciliu.

M-da. Am vazut. Familie, rude, sotie, copii?

Interzis orice contact cu familia. Nu mai stiu nimic despre familie.

M-da. Am vazut.

Sergentul se opreste din scris, isi ia miinile de pe claviatura computerului si ma priveste atent, pe sub sprincenele stufoase, apoi emite un: hmm! dupa care se uita la cei trei subalterni si intreaba rar, accentuind fiecare cuvint:

Condamantul a fost tratat corespunzator, nu-i asa?

Yes, sir! rostesc in cor, prompt cei trei.

Mmm-da, ai fost tratat corespunzator, ma anunta sergentul.

Inteleg ca nu am dreptul la replica si tac.

Imi ling de pe buze singele uscat, picurat din nas.

Gustul singelui.

Ce gust are singele?...

Ce gust are viata mea acum?

De ce se spune ca singele este sarat?!

Nu, hotarit lucru – nu-mi amintesc nimic…

Dintr-o data ma simt obosit.

O oboseala de plumb ma cuprinde.

Plumb in vine, plumb in creieri, plumb in inima… o moarte de plumb ma imbratiseaza cu inefabila tandrete… devorindu-mi memoria si sufletul…

Si... si ma scurg tot numai plumb lichid in zbor lent spre un abis atit de intunescat incit stiu ca e de necuprins si mai stiu ca imi voi pierde cunostinta… sau poate mor… si ma vad intr-o oglinda aburita, am trup si chip de grec obosit de odiseea sa si mai aud ca intr-un vis de vata vocea negresei:

 …  fffuck, fffuck! son’f a bitch! sir, sir, asta chiar lesina...

***

Diana isi ingusta ochii migdalati, isi trecu degetele peste fruntea inalta si parul castaniu, usor ondulat, isi musca buzele de creola, rasulfa adinc si sinii bogati tresaltara provocator, apoi  contiuna sa scrie, cu litere rotunjite, in jurnalul sau:

Cind eram adolescenta, in Catedrala “Sfintul Leonard of Port Maurice”, din Boston, exista o anume cugetare a Pelerinului Crestin, sapata cu litere frumos rinduite in marmura pe care se inalta statuia acestui pelerin,  Statuia era din lemn.  Si era pictata. Omul nostru, obosit, se odihnea un strop. Se sprijinea intr-un toiag inalt, de pastor. Purta sanadele tocite si gamba dreapta ii era bandajata de la glezna pina sub genunchi. Pelerina bruna, prafuita si marunta desaga cenusie de pe umarul sting  erau singurele sale poveri. Chipul sau, ars de soare si valurit de vint, era  acela al unui batrin tinar, iar barba rotunda, castanie, ma ducea cu gindul la un cersetor cu harul profetiei. Pelerinul avea ochi mari, caprui, scinteietori. Privirea sa tzintea undeva in zare, inspre acel orizont unde Cerul se uneste cu Pamintul, Raiul cu Iadul, iar omul este acolo un nevazut fir de praf… Cugetarea suna astfel:

Rugaciunea nu il schimba pe Dumnezeu, dar il schimba pe cel care se roaga.”

Se opri din scris si privi in jurul sau.

Apoi, ascunse jurnalul sub un teanc de dosare din sertarul biroului.

Legea si Profetii interziceau categoric medicilor sa aiba jurnale proprii.

Jurnalul personal este un act de tradare capitala a Credintei in Profeti si Lege, cita mental Diana.

Din nou privi in jur.

Imensul laborator  medical parea suspendat intr-un abur alburiu.

In zeci si zeci de recipiente din cristal transparent, plutind in lichid cardio-amniotic,

inimile pulsau.

Diana lua telecomanda, se ridica din fotoliu sau si incepu sa se plimbe printre recipiente.

Din cind in cind apasa pe tastatura telecomandei si inima din dreptul ei incepea sa bata nebuneste.

La cei patruzeci si cinci de ani ai sai, in halatul sau alb cu buzunare si guler purpuriu,

Diana se misca si arata ca o adolescenta. Un fel de pisica avind aparenta umana.

Lucra in aceasta clinica new-york-eza a Politiei Globale, de aproape 10 de ani.

In anul 2085 cind aparuse Legea Globala a Medicilor – atunci luase decizia ca banii si profesia si comoditatea personala sunt cele mai importante lucruri din viata sa.

Legea Globala a Medicilor rasuna implacabila: nu poti fi medic pe planeta Pamint fara sa fii si ofiter al Politiei Globale. Juramintul lui Hipocarte fusese rostuit in Juramintul de Ofiter al Politiei Globale. Si, implicit Juramintul de ofier al Profetilor: Lenin, Hitler, Osama bin Laden, American-Cop.

Diana isi denuntase sotul ca fiind incompatibil cu juramintul ei de medic ofiter al Politei

Globale. Si, il trimises intr-un lagar de re-educare. Copiii ii expediase intr-un institut educational federal , scoala elementara, liceu si colegiu cu internat, al Politiei Globale din New York.

Si, de atunci incepind, Diana traia intr-o deplina comoditate profesionala si sociala si individuala.

Cind si cind avea cite un amant, fie ca distractie, fie ca necesitate sexuala.

Clinica in care lucra asigura inimi-de-schimb, sau HT, heart-transplant, pentru ofiterii Politiei Globale.

Si, de atunci incepind, da, dsigur,  traia intr-o deplina comoditate profesionala si sociala si individuala.

Sau – asa credea.

Asa cred? se intreba Diana si rotindu-se lent, valsind, apasa frenetic tastatura telecomnzii.

Inimi si inimi – uriase pere singerinde pulsara nebuneste.

Celularul de serviciu tipa - sirena de politie.

Diana se opri din valsul ei gotic si lua din buzunarul de la piept celularul.

Raspunse: Hi!

Auzi horcaitul: Darling, iata-ma, vin, ia pozitie regulamentara!

Raspunse: O.K.

Si se indrepta spre vestiarul laboratorului.

Intra si se apropie de chiuveta albastruie.

Isi descheie halatul.

Isi dadu jos chilotii.

Se apleca inainte si se sprijini cu antebratele de marginea chiuvetei.

Ca in fiecare miercuri, de aproape un an de zile, la ora prinzului, noul amant al Dianei, capitanul intra in vestiar.

Inchise cu grija usa si puse piedica zavorului.

Toata fata sa de bidon turtit era incretita de un rinjet de la o ureche la alta.

Fostul jucator de fotbal tremura de excitatie.

Se apropie de femela.

Incet, cu ochii sai de buha batrina holbindu-se la bucile si fructul negru, flocos dintre ele, capitanul isi dau jos pantalonii, incet, incet.

Apoi, incet, incet - chilortii sai negri, pictati cu pentagrama verzuie a Politiei Globale.

Isi scuipa in palme.

Cu o laba paroasa incepu sa se masturbeze incet, incet.

Cu cealalta laba paraoasa plesenea usor bucile Dianei.

Si saliva – intens, intens.

Pe urma, icnind si horcaind – isi lua avint si o penetra.

Diana se izbea cu capul de oglinda chiuvetei.

Se izbea in cadenta unui mars politienesc.

Capitanul saliva – intens, intens.

Horcai: E bine, e bineee, catzea?

Diana nu raspunse.

Inalta fruntea si se privi in oglina.

Doamne, cum mi-am pierdut inima?... Doamne, ma iarta, te implor.

Apoi, isi linse lacrima ce i se oprise intre buze.

***

Cheng avea douazeci si unu de ani.

Cheng era un copil fara virsta.

Cheng era un Buddha chinezesc in miniatura si era un copil fara virsta.

Si era autic.

Auticii erau considerati de Politia Globala cobaii perfecti pentru dezvoltarea arsenalului

biochimic privind trei directii ale armelor psihice: tehnici si instrumente de spalarea creierului; tehnici si instrumente de dezvoltarea si aplicarea super-preceptiei psihice,

arme de spionaj bioelectronic.

Cheng traia de la virsta de unsprezece ani in Centrul de cercetari parapsihologie al Politei Globale, din New York.

In autismul sau, Cheng avea capacitatea de auzi orice sunete ne-auzite de urechea unui om obisnuit si de a le reproduce cu o fidelitate pe care nici un aparat electronic cunoscut nu le putea reproduce la nivel supra-uman.

Cheng auzea si reproducea fidel nuante, intonatii, pe scurt, din acest punct de vedere era o arma ideala de spionaj.  Astfel, savantii Centrului de cercetari parapsihologice al Politiei Globale il tesatau fel si chip in speranta ca vor putea construi un model, o arma biosonica asemanatoare.

Cheng era un copil autic fara virsta.

Si, habar nu avea ca era un cobai perfect pentru Politia Globala.

Cu trei ani in urma, in anul 2097, intr-o dimineata de marti, in inima lui Cheng   a inceput sa se deruleze o poveste, probabil traita de el, inainte de a deveni un cobai ideal al Politiei Globale:

… catel bun, bun; ea foxterrier Ara; batrina, batrina, zice mama, zice tata, zice toti; moare, abia se mai tine pe picioare; scupiat mult; mincat putin; raspunde greu cind o chemi; lipaie doar citiva stropi de apa si doarme toata ziua; scinceste in somn; iubesc Ara; cind se trezeste latra moale, moale; mama si tata in back-yard; iarba verde; cerul albastru; norii albi; soare putin; ma joc cu Ara; ea ma linge; dar nu mai poate altceva; o tin in brate; ii aud inima – bate aiurea si repede, repede; sarut nas usacat, uscat; mingii urechi pufoase, pufoase; mama zice: idiotule, hai bea o bere; am sticla la gura si beau bere, multa; tata zice: e un idiot, idiotule bea whiskey; am sticla la gura si beau whiskey, mult, mult; Ara are ochi rotunzi si buni si maro, are ochi buni; sarut Ara pe nas; ea plinge si ma linge pe obraz; mingii Ara pe spate; par aspru si moale alb, rosu, negru; eu pling; Ara plinge; mama zice: ce idiot; tata zice: ce idiot; Ara miriie; Ara latra; omul negru cu pistol si ochi de peste mort; omul negru zice: de ce latra la mine? ma ataca: ataca Profetii si Legea; e un ciine interzis prin Lege; mama zice: e a idiotului, nu stiu; tata zice: e a idiotului, impusc-o si gata; omul negru scoate un pistol negru; Ara scinceste; omul negru o ia de ceafa si o impusca in cap; Ara are o gura mare in cap; Ara e plina de singe, mult, mult singe; mama zice: o aruncam noi la gunoi; tata zice: sa traiti dom'le ofiter, multumim, traiasca profetii si legea , traiasca Lenin, Hitler, Osama bin Laden si American-Cop! un whiskey, dom' le ofiter?; mama zice: domnule ofiter, sotul meu n-are nimic impotriva, eu sunt incintata, daca vreti, domnule ofiter, poftiti cu mine in casa, va fac fericit, domnule ofiter; omule negru zice: a latrat la mine, e interzis, asta e legea, copilul e un idiot, trebuie examinat; mama zice; da, e un idiot, examinati-l; omul negru ma ia de brat si ma tira spre masina lui neagra; Ara plina de singe si nu scinceste; iubesc Ara; tzip la omul negru; omul negru da cu piciorul in Ara; omul negru ma plesenste peste fata, rau, rau; mama zice: bine ii faceti, e un idiot; tata zice: da, bine ii faceti e un idiot; cerul e albastru, norii albi,  soare putin; Ara e plina de singe; iubesc Ara; nu aud inima ei; Ara e moarta?

Si, de fiecare data, fie dimineata, fie la prinz, fie seara, fie oricind, dar de fiecare data cind povestea se derula acolo, in inima sa, Cheng plingea mut, mut, mut.

Si, se izbea cu capul de pereti.

Si, din cind in cind, cu toata puterea sa de autic, incremenea ascultind si privind in jur, sa o auda pe Ara, sa o vada pe Ara.

Si, cum Ara nu se auzea, nu se vedea nicicum, incet, incet, zi de zi, in cei trei ani de asteptare-de-autic, Cheng hotari ca trebuie sa plece sa o caute pe Ara.

Asa ca, intr-o buna dimineata de primavara a anului 2099, in timpul orei de plimbare printre pini inalti si batrini ai parcului ce inconjura cladirile Centrului de cercetari parapsihologice al Politiei Globale, Cheng se desprinse de grupul sau de autici cobai si se ascunse intr-un tufis inalt si des si verde intunecat.

Astepta pina cind grupul si supraveghetorii se indepartara pe aleea dintre pini.

Apoi, se tiri pina la baza zidului inalt, din caramida rosietica.

Acolo, descoperi de crengi si frunze, gaura de sobolan ce o sapase un an intreg.

Se strecura prin gaura si evada in cautarea Arei, murmurind continuu:

Ara e moarta? ***

… m-am trezit…. si mi-e teama sa deschid ochii, dar simt ca ma aflu in alt spatiu, alt miros pluteste in aer, un miros de rinced, de pivnita…; orice ar fi, trebuie sa deschid ochii… privesc in jur si vad peretii inalti vopsiti aici intr-un verde lucind sumbru, pereti de cazarma…; de pe tavanul galbui se holbeaza la mine un bec urias, vomind asupra mea lumina laptoasa, orbitoare…; sub palme ceva ca o blana aspra: sunt acoperit cu o patura cenusie, gaurita in doua locuri si cu marginea aflata pieptul meu, zdrentuita; ma sprijin intr-un cot - sunt intins pe un pat metalic; dau patura la o parte; port o bluza portocalie, cu mineci scurte, trasa direct peste piele; la fel, pantalonii portocalii; nu, nu am nici o perina si cearceaful alb-galbui mototolit sub mine, este pus peste o saltea subtire, acoperita cu invelitoare din plastic verde, verde de cimitir…

Ma ridic in capul oaselor.

Celula in care ma aflu are usa metalica, inalta si masiva, vopsita in albastru, de cazarma. Din usa, un gemulet din plastic tulbure, cit doua palme  de mare se zgiieste la mine. Nu e nici o clanta.  Doar o placa metalica, lucitoare, in dreptul zavorului. Podeaua este din ciment nevopsit. Intr-un colt, in apropierea usii, tronul wc-ului. In intregime metalic si prins in perete si in podea cu suruburi groase. Alaturi, o chiuveta minuscula. Metalica si prinsa cu suruburi groase. Deasupra ei, o oglinda. Metalica si prinsa cu suruburi groase in perete. Incerc sa misc patul.  Zadarnic. E metalic si prins cu suruburi groase in cimentul podelei.

Toate cele patru paturi sunt metalice si prinse cu suruburi groase in cimentul podelei. La capatul fiecarui pat, o etajera – un fel de masa. Metalica si prinsa cu suruburi groase in perete. In dreptul ei, cu fundul rotund si fara spatar, un scaun. Metalic si prins cu suruburi groase in cimentul podelei.

Si, sub fiecare pat, o cutie. Din plastic, negru.

Trag inspre mine una dintre cutii si vad:

un sul de hirtie igienica,

o sticla de plastic cu sapun lichid.

Un minuscul sapun solid.

Un tub de plastic cu pasta de dinti.

O periuta de de dinti, tot din plastic.

O cana neagra, din plastic.

Un prosop tocit si desirat la colturi.

Un sfert de creion.

Doua foi de hirtie alba, coala de cerere.

Un plic alb.

Linga fiecare cutie de plastic o pereche de tenisi chinezesti.

Toate cele patru perechi arata la fel. Aceeasi marime.

Ma incaltz cu tenisii.

Stingul e un numar mai mare decit dreptul.

Insa oricum si dreptul imi este mare.

Ma ridic in picioare.

Tot trupul ma doare de parca as fi fost batut cu saci umpluti cu nisip.

Ma apropii de usa si incerc sa privesc prin plasticul tulbure al geamului.

Vad ca prin ceata, doua mese mari, rotunde, cu un singur picior.

Sunt albastre, metalice si prinse in cimentul  podelei cu suruburi groase.

Mai zaresc alte doua usi metalice, albastre, exact ca a mea.

Si – atit.

Nimeni.

Nici o suflare.

Nici o miscare.

Doar biziitul becului din tavan.

Sub prosopul din cutia de plastic aflu trei biscuiti imapchetati in celofan.

Ma descopar o cutie marunta, din carton, plina cu suc de portocale.

Rup celofanul iau un biscuite, asemanator cu pasca evreiasca.

Desfac cutia cu suc de portocale.

Mestec biscuitele. Nici un gust.

Iau o gura de suc. Nici un gust.

Continuind sa mestesc ma apropii de oglina metalica.

Ma privesc cu mare atentie.

Inchid si deshid ochii de citeva ori.

Da, sunt eu, nimeni altul.

Eu, Dranoel Serafim.

 

Vizualizări: 49

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor