Răsună pământul de stropii de ploaie
Vântul bate trist afară
Este frig şi întuneric în vechea odaie
Şi liniştea pe părinţi îi doboară

Cerul supărat vrea să cadă
Lacrimile lui inundă pământul
La geam stau părinţii şi îl aşteaptă
Pe copilul ce şi-a pierdut cuvântul

Sufletele lor nemângâiate privesc în zare
Bătrâni şi obosiţi sunt de atâta singurătate
Inimile le sunt sfărâmate de disperarea
Că gândurile nu le pot răspunde la întrebări

Lacrimile pe obraji le şiroiesc
Feţele le sunt obosite de aşteptare
Când amintirile îi năpădesc
Îşi dau seama că odrasla i-a uitat

PS: Această poezie a fost scrisă pe data de 04-VIII-2002

© Costea Mircea

Vizualizări: 24

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor