Păstrează tu paralelele trotuarului, eu nu pot

                                                                                                            Moto

 

                                                                                    Pisica închisă devine leoaică,

                                                                                    cea liberă-n stepă, fuge speriată-n zig-zag.

                                                                                                                        Toni Morrison

 

 

            Îmi creşte o dată cu vârsta dorinţa să intru-n paralelele trotuarului, să nu depăşesc bordura, ca un demn reprezentant al unei stirpe ce de milenii se tot aliniază. Şi nu-mi vine dorinţa din convingere, ci din teama că mersul alături de drum e nesigur şi-i ţintă. Sunt o pisică şi privesc în jur ca să-nvăţ. Se râde plângând … Se plânge râzând … Se trage cu ochiul … Se trage de limbă … Se trage perdeaua uitării alături de om … Se trage de timp cu mâinile totuşi într-o veşnică mişcare. Sunt doar o pisică, mă căznesc să învăţ, învăţ pe de rost. Stau prea mult timp încadrată între cele două paralele ale trotuarului şi mă transform. Îmi privesc unghiile văzându-le cum cresc şi se curbează ca ghearele, cum îmi cresc mustăţile şi cât de repede se zburlesc. Încerc o dată mieunatul : un mârâit scurt, grav, ameninţător, fioros. Un răget. Nu-l mai încerc a doua oară. Îmi pipăi părul : o coamă în devenire, o creastă de războinic, un fir scurt şi gros ca bidineaua vopsitorului de coteţe. Mă uit în oglindă : am ochi încă de pisică! Dar dau să zâmbesc : doi canini o iau înaintea incisivilor, sunt ascuţiţi, reci şi lucioşi. Îmi încerc alonja : un salt mortal, un galop, o pradă în zare pe care ştiu că niciodată n-o voi doborî cu laba, sau vorba. Între paralele închisă, am devenit o leoaică ineficientă dintr-o pisică jigărită şi caldă şi intrată voit între liniile apropiate ale drumului neştiut. Şi eram o pisică învăţată să toarcă, cu ghearele veşnic ascunse-n perniţe! Dezbrac haina leoaicei şi uit ce am fost, ce-am devenit, ce-am învăţat, sar gardul paralelelor drumului bătut atât de uşor de semenii mei şi mă trezesc iar pisică, dar în stepa nemărginită după topirea zăpezilor, în spaţiul deschis, liber, mărginit doar de orizont. Privesc în dreapta şi-n stânga, privesc înainte şi înapoi, privesc cerul, pământul şi soarele ce e aproape de asfinţit. E frig, sunt singură şi rea. E prea multă tăcere de gheaţă pe care n-o desluşesc, nu ştiu cât va ţine şi mai ales nu ştiu unde să torc,  de cine să fac arcul de cerc al rotirii în dansul prezenţei. „Rosa-Rosa, o, sunt Lola-Lola, sunt pisica albastră ce dansez în jurul Profesorului Unrat! Sunt ca un înger albastru!” –  Ai capul prea mic şi feromonii în minus! N-ai vrea să rămâi să dansezi în jurul propriei cozi?  - Ba da, dar aş fi o pisică turbată, dar te ascult! Şi alerg bezmetică în zig-zag înainte şi înapoi, la dreapta şi la stânga, în salt şi-n galop gâfâit, până ce inima aproape mi-o pierd, ieşindu-mi din piept. Nu, nu pot să stau singură în stepa de după topirea zăpezilor aproape de asfinţit, când afară e frig şi e prea multă tăcere! Şi m-apropii de paralelele drumului, mă ţin aproape de ele, mă uit la cei grăbiţi ce înaintează fără teamă şi fără să-şi greşească ţinta şi-mi recunosc neputinţa! Nu pot să fiu nici leoaica, nici pisica de stepă, voi fi veşnic fiinţa fără identitate şi fără substanţă, femeia atipică zilelor acestea prin pendul său de trăiri!

Vizualizări: 45

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Adina Daniela Dumitrescu pe Aprilie 24, 2011 la 4:44pm
Vă mulţumesc, suntem nişte armonografe cu mai multe oscilante, dar produsul artistic al unora dintre noi frizează divinul. Fie ca acestea să umple Pământul!
Comentariu publicat de Calotescu Tudor-Gheorghe pe Aprilie 24, 2011 la 2:57pm
oscilez,
pendul de sentimente
intr-un dute-vino
armonic
transform uimiri
in zimbete intelegatoare
in lacrimii neintelese
in mingieri de zori
in rasarit de flori
tremurind de roua
petale grele...
oscilez
intre a fii
si a nu mai fii
pendul
intre cer si pamint!
Comentariu publicat de Adina Daniela Dumitrescu pe Aprilie 4, 2011 la 6:04pm
Mulţumesc Irina, astăzi vorbim pentru a doua oară, parcă intrăm încet în rotirea armonografului cu două oscilante( aplicaţie a pendulului Maxwel). E o stare de graţie, pentru care    - graţie! -
Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Aprilie 4, 2011 la 12:39pm

Imaginaţie, fineţe, penetranţă, umor redate cu un deosebit talent al aşezării ideii în imagini plastice...

"Nu, nu pot să stau singură în stepa de după topirea zăpezilor aproape de asfinţit, când afară e frig şi e prea multă tăcere! Şi m-apropii de paralelele drumului, mă ţin aproape de ele, mă uit la cei grăbiţi ce înaintează fără teamă şi fără să-şi greşească ţinta şi-mi recunosc neputinţa! Nu pot să fiu nici leoaica, nici pisica de stepă, voi fi veşnic fiinţa fără identitate şi fără substanţă, femeia atipică zilelor acestea prin pendul său de trăiri!"

Cu admiratie , Irina Lucia

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor