Când îți rezemi chipul 
 pe umărul meu 
 visele amorțite renasc,
 ești pasăre-n cuib
 și-adormi o secundă
 țesând curcubee
 în lumea ta necuprinsă.
 
 Sunt salcia ta,
 cu brațe aplecate către pământ
 hrană să îți secer,
 cu boabe de rouă
 șterg pragul ferestrei deschise,
 de colbul arid chipul să-ți scutur.
 
 Sunt cer și pământ
 când mâna mi-o strângi,
 sunt geamăt de lună
 când nu rostuim același cuvânt 
 de trei decenii martor
 in pași de cobalt
 pe-alei tăbăcite cu spini.
 
 Din bulgări de raze
 îți cos orizontul
 cu nuferi să-ți umplu lăcașul sihastru, 
 clipe de-argint curg
 din salba cernută de timp
 și tomuri de slove nescrise.
 
 Mai lasă-mă Doamne încă puțin!  
 Pe umărul meu stâng,
 încă mai cresc
 petale de vise. 

Vizualizări: 18

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor