Nu încerca să mă-nţelegi, să mă asculţi ;

Au încercat 'naintea ta mai mulţi.

Au reuşit? Sau nu? Nu mă-ntreba !

Şi chiar de-ai face-o, crezi că ai afla ?

Eu mint ! O spun deschis şi recunosc:

Din lume, sunt cel mai mare mincinos, doar mă cunosc !

Să nu mă crezi chiar de vreodat' ţi-aş spune

Că soarele spre seară va apune !

Să nu mă crezi că-n noaptea cea pustie,

Îngândurat şi trist, mai scriu o poezie !

Aşa sunt eu: naiv şi mic, şi prost,

Şi cred că-n lumea asta toate-s fără rost.

Să fiu cinstit ? La ce-mi ajută, oare ?

O viaţă are omul şi dup-aceea moare !

A ! Ştiu ! Să fiu cinstit ca să ajung în Rai...

Dar chiar şi-acolo, prea multe lucruri n-ai !

Atâta doar că ţi se pun în faţă

Mâncăruri - bunătăţi ! - făr' a le lua din piaţă !...

Să fiu bogat ? Nu, nu-mi doresc prea mult

Să fac din bogăţia mea un scut

Şi să mă-nalţ deasupra celorlalţi,

S-amestec bani munciţi, cu bani furaţi !

Să mă închin la ale mele nestemate

Şi la castele, şi palate,

Fiindu-le de-a pururi credincios,

Iar damele să mă admire că-s om bogat şi - deci - "frumos" ?

Să văd cum vin femei de gâtu-mi a se prinde,

Nu pentru ce-am în suflet, nici pentru ce-am în minte,

Ci pentru bogăţia-mi ce vor s-o moştenească

Şi-apoi - grăbindu-mi moartea - în luxuri să trăiască ?...

Să fiu mai bun ? N-aş înţelege cum...

Lăsându-i pe cei răi să îşi croiască drum

Spre visul lor de bogăţie ?

Dar, eu ? Ce-mi mai rămâne mie ?

Un vis de fericire ce-odată spulberat,

M-ar face din sărac, tot mai sărac ?...

*

De-aceea, sunt cel mai mare mincinos contemporan

Şi-mi pare, uneori, c-orice efort anti-minciună e în van !

N-o să mă schimb ! Rămân cum sunt şi cum am fost,

Că şi minciuna are - poate - al său rost !...

*** Daniel Neguţ

Vizualizări: 14

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de adri pe Februarie 13, 2010 la 10:19am
Foarte realista poezia! Felicitari pentru modul in care ti- ai redat gandurile! Totusi eu vreau sa cred ca poti deveni si optimist! Multa inspiratie! Un sfarsit de saptamana placut!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor