PETER USTINOV

 

Peter Ustinov a murit în 2004, când avea 82 de ani.  A scris, a jucat film și teatru, a regizat, vorbea curent șase limbi.   A câștigat două premii Oscar și o diplomă de masterat. Timp de 30 de ani, Ustinov a fost un ambasador al bunăvoinței pentru UNICEF .  Ustinov a fost și desenator și caricaturist. În 1961 , la Editura Atlantic Little Brown  a publicat această carte: "We were only human"

 

  

Ustinov a încercat să folosească umorul în încercarea de a face față perioadei naziste. Iată un fragment din introducerea sa la carte, în care explică de ce a ales să se ocupe de acest subiect, de neconceput ca umor . Există evenimente, care sunt atât de departe de experiența umană, încât nu se poate ghici cum vom reacționa la ele. O veste despre moarte rareori cauzează o schimbare a modului în care este prezentată în cinematografie și în teatru. Atunci când dezastrul este prevestit într-un mod serios și   reținut, avem tendința să ne gândim la modul în care ar trebui să răspundem știrilor. Numai după un timp vom simți impactul știrilor asupra noastră. Și unii oameni, poate mai sensibili, au auzit vești proaste, doar că au râs la primirea lor.
Râsul și plânsul sunt supape de siguranță, gardienii sănătății, la fel cum transpirația protejează corpul. A devenit un clișeu să spunem că râsul și plânsul nu sunt contradictorii, în timp ce, există multe piese slabe, în care eroii au aceleași gânduri despre dragoste și ură. Aceste paradoxuri simple au avut odată un anumit farmec, iar acum par a fi desuete și departe de adevăr. Fapt este  că un clișeu devine  clișeu, pentru că  se bazează pe un adevăr.  S-a scris și s-a vorbit  mult despre perioada nazistă, o mare parte din texte fiind grave, reținute și de bun gust, astfel încât faptele îngrozitoare vorbesc de la sine. Printre victimele acestei epidemii literare, găsim nenumărate tragedii personale, iar atunci când toate aceste tragedii personale  fuzionează într-un unic peisaj, plasat la un anume timp, ele devin prea copleșitoare, impersonale și pare banal să fie adevărate. Iată un exemplu cantitativ: Un om cu un milion de dolari este bogat, dar pentru că mai există lucruri pe care nu le poate cumpăra, percepem o anumită legătură între el și omul obișnuit de pe stradă.
    O persoană care are cinci miliarde de dolari nu mai este bogată, pentru că este imposibil să-i percepem  bogăția. Așa a fost și cu naziștii și cu aventura lor dezgustătoare. A durat atât de mult timp, iar numărul victimelor a fost atât de astronomice încât, chiar dacă există un element de groază în jurul fiecărui caz în parte, suma totală este de neînțeles și nu o putem digera.  Deci, cum se poate ajunge la motivarea acestor crime, care sunt în afara experienței justiției și pentru care nu există o răzbunare corespunzătoare? Nu există nici o modalitate de a trata cu decență oameni sau partide indecente. Ca și consumatorii de pornografie care cedează dorințele lor, criminalii de război  nu au văzut sau simțit vreo  necesitate de a-și calma pasiunile, crimele,  deoarece țara lor a fost condusă de un guvern condus de  câțiva fanatici, care încet încet, au expus și încurajat cele mai întunecate părți ale psihicului uman. Cartea lui Ustinov conține 23 portrete-caricaturi ale  naziștilor, probabil anonimi (deși este posibil ca unele sunt în conformitate cu oameni reali, care mai corect ar trebui numiți monștri).
   Lângă fiecare desen apare un text despre care se știe că a fost emis de caracterul
desenat. Iată nouă dintre ele:



Doctorul meu mi-a spus că nu sunt apt pentru judecată. Sufăr de anemie căci nu sunt bine hrănit.




Săpunul este făcut din grăsime de om? Pot explica. Mulți habar nu au ce lipsă teribilă de săpun exista în acea perioada în Vaterland.

  

 

 

 


Dacă omul e deja mort, ce-i pasă lui dacă făcem din pielea lui un abajur? Cel puțin e de folos la ceva.

 

 

 


Neînțelegerea noastră nu este îndreptată specific, asupra unui evreu anume, ci la mod colectiv.

 

 

Este o greșeală să spun că atunci
când eram guvernatorul Rutheniei,
am fost responsabil pentru moartea
a 6000 de oameni. Am condamnat
7251 de oameni la muncă grea,
pe viață.
Un calcul foarte simplu dovedește că
datorită mie exista1251 de oameni
care  au supraviețuit, așa că declar
că atitudinea voastră este
incomprehensibilă și inumană.

 

 

 

 

 

 

 

  

Nu am avut acces la informații despre câți deținuți au murit, dar declar că exagerați.

 E o mare diferența între crimă și eutanasie. Majoritatea celor care au murit, doreau să moară.

  








    Toată viața mea am lucrat neobosit
    pentru pace. Dacă nu s-ar fi opus
    Polonia, Franța, Marea Britanie,
    Rusia și America, nu era nevoie de
    război. Și din moment ce posibilitatea
   de a păstra pacea a fost în alte mâini,
   nu este corect să dăm vina pe
   Germania pentru că a provocat       războiul.

Și la această afirmație anexez
o cerere pentru grațiere

 






  .

După câte știu eu, cuptoarele acelea erau pentru copt pâine

Text, traducere : Adrian G 

Vizualizări: 58

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor