Rar părăseşte curtea casei, mânat de vreo problemă arzătoare, în rest, cât e ziua de mare, din răsărit şi până la amurg, sub o verandă îşi face veacul sau la umbra părului din bătătură, sădit în urmă cu patruzeci şi opt de ani de taică-său, când a venit pe lume el, Petru.

E la curent cu toate, de la politică, pân’ la mondenităţi nimic nu-i scapă. Ştirile din actualitatea internă şi internaţională, despre istoria umanităţii, mari descoperiri geografice, artă şi film, le află de la televizor sau de pe telefonul mobil cu cartelă, pe care îl foloseşte şi ca receptor radio, accesează şi Internetul, tot pe mobil, evident când are credit, şi-a făcut şi cont pe Facebook. Are şi o bibliotecă interesantă cu câteva zeci de volume... Un om modern, al zilelor noastre, ancorat puternic în realitate.

Îl ştiu din copilărie – suntem o ţâră neamuri, cum se spune prin părţile locului în care trăieşte, adică la Olteanca, în Glăvile Vâlcei, acolo unde s-au născut regretaţii Elena Marinescu (scriitoare) şi renumitul Valeriu Anania (Bartolomeu), om de litere şi înaltă faţă bisericească –, însă, doar de puţină vreme îi admir curajul, dârzenia şi demnitatea... Dârzenia de care dă dovadă în lupta cu propria-i viaţă... O viaţă plină de nevoi, greutăţi, rar, foarte rar presărată cu bucurii. Mărunte bucurii pe care i le oferă, când şi când, doar Corneluş, fiul lui de 11 ani.

Necazurile au început să dea buluc peste Petru din momentul în care nevastă-sa l-a părăsit, aşa..., pe nepusă masa. Plecată la muncă în Franţa, s-a încârduit cu un francez şi cu ăla a rămas.

Copilul, care era la grădiniţă, a fost dat în grija lui, s-a bucurat mult când justiţia a hotărât aşa, pentru că ţinea şi ţine la fiu-său ca la lumina ochilor.

Dar cum o nenorocire nu vine niciodată singură, la câtva timp după aceea o arterită necruţătoare l-a lăsat fără unul dintre picioare. Medicii n-au avut de ales, nu au mai putut face nimic, boala avansase, i-au tăiat piciorul, mai sus de genunchi.

I-a fost greu, nespus de greu... Treptat, s-a împăcat însă cu ideea – n-avea încotro – şi a continuat să lupte. Cu greutăţile şi destinul. Era conştient de faptul că trebuia să-şi ajute copilul, pe care îl avea alături.

Ca şi când toate astea n-ar fi fost de ajuns, decurând o altă nenorocire, o adevărată năpastă s-a abătut asupră-i. Din pricina aceleiaşi boli, a rămas şi fără celălalt picior. Ca o ironie a sorţii, el, Petru, care cândva fusese tare ca piatra, a ajuns, practic, o „legumă”… Îl citez, pentru că respectându-i demnitatea pe care o demonstrează nu mi-aş permite să îl categorisesc astfel.

Acum e dependent de căruciorul cu rotile şi nu are pe nimeni cu el, în afara copilului… Marea lui alinare sufletească şi raţiunea de a mai exista… Părinţii i-au murit demult, cele trei surori sunt fiecare la casele, cu treburile şi familiile lor, e drept că-l vizitează ori de câte ori timpul şi distanţa le-o permit, îl ajută şi ele cu ce pot, dar şi resursele lor sunt limitate. Se descurcă anevoie, cu eforturi mari şi renunţări multe, din pensia lui de handicap şi alocaţia copilului, casa i s-a dărăpănat, dar cu toate astea nu se plânge… Aşa se cunosc caracterele tari !

Discutăm când şi când la telefon, ne mai trimitem mesaje pe Facebook. Într-un moment de sinceritate – i-am simţit emoţia în glas şi intuit lacrimile –, mi-a mărturisit teama care îl apasă la gândul că ar putea rămâne fără copil, că autorităţile s-ar putea autosesiza în privinţa faptului că nu este îndeajuns de puternic pentru a-i asigura un trai îndestulător, am încercat să-l liniştesc spunându-i că n-are cum să se întâmple aşa, dar, sincer, şi eu am avut o strângere de inimă…, dacă teama lui Petru e justificată ?!

Nu mai aşteaptă multe de la viaţă, se mulţumeşte cu puţin, e conştient de faptul că în situaţia în care se află dorinţele mari pot aduce dezamăgiri pe măsură, de el nici că-i mai pasă, Corneluş este pe primul plan, face eforturi supraomeneşti să-i asigure tot ce are nevoie, „să ajungă şi el cineva în viaţă”. Pentru sine, Petru nu-şi doreşte decât să fie sănătos şi de-asta îl imploră zilnic pe Dumnezeu, care e convins că se află în tot şi toate. „Ferească Cel de Sus de mai rău !”, e vorba lui care ilustrează o mentalitate de om împăcat cu soarta, dar şi de optimist... Optimismul îl determină să nu clacheze şi să continue lupta... Tânjeşte – îmi spunea într-o altă discuţie – după vremurile de odinioară când putea să meargă, să muncească şi să trăiască normal... E convins însă că vremurile acelea au apus şi că niciodată n-au cum să revină. I-am spus însă un lucru pe care sunt sigur că îl ştia: tehnica a avansat mult, există acum proteze performante care îţi permit inclusiv să alergi, este binecunoscut cazul unui atlet fără picioare care cu proteze de ultimă generaţie a concurat cu sportivii sănătoşi, făcând o impresie deosebită, la Olimpiada de la Londra... Apoi mi-am dat seama că sunt oarecum penibil şi m-am oprit, de unde Dumnezeului să aibă Petru bani de proteze performante, când abia îşi duce traiul de pe o zi pe alta ?!

M-a mirat să aflu că nu auzise despre atletul acela fără picioare, de obicei el le ştie pe toate, se poate însă ca sportul să îl intereseze mai puţin. Am avut însă imensa bucurie să constat că informaţia pe care i-am oferit-o a fost de natură a-l determina să spere din nou... Într-un trai mai bun, într-o viaţă aproape normală...

Şi, mi-a venit o idee:

- Alo, Moş Crăciun ?! N-am nimerit la Moş Crăciun ?! Mă scuzaţi !... 

 

P.S.: Dacă cineva vrea să se convingă că Petru este un personaj real, îl poate suna la numărul 0762.564.451 sau poate accesa pagina lui de Facebook – www.facebook.com/petru.duman

 

                                                                                                                                      

Vizualizări: 353

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de November pe Decembrie 3, 2012 la 2:27pm

Minunat gestul tau! Tristă povestea lui Petru! Eu încă mai cred în Moş Craciun!

Comentariu publicat de Maria Oita pe Noiembrie 21, 2012 la 11:47am
Buna Cornele,
ma bucur sa te gasesc in paginile acestei reviste.Il cunosc pe Petru,din pacate de multa vreme nu mai stiam nimic despre el.Sa incercam sa-i gasim un mos Craciun,ce spui?
La buna auzire,
Maria Oita
Comentariu publicat de ion popescu bradoschi pe Septembrie 25, 2012 la 4:03pm

Descopar o proza exelenta! Deosebit talent!

Comentariu publicat de Maria Vo pe Septembrie 25, 2012 la 12:07am

 Bun articolul dv   - incercare de a ajuta un om aflat în nevoie! Bine-ar fi să aibă si răspunsuri!...

Din păcate, e plină lumea de drame iar cei bogati, care ar putea să ajute, n-au timp să vadă pe cei necăjiti. 

Comentariu publicat de adri pe Septembrie 24, 2012 la 11:30am

Trista situatie!

Comentariu publicat de dumitru negoita pe Septembrie 23, 2012 la 6:48pm

Tragică poveste...Crud destin!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor