.

 

Fructele pe care le creştem în văile disperării sunt hrana pe care o vom mânca pe vârful muntelui.

Fred Smith

 

își plânge

durerea
nemişcată…

la fiecare respirație

simte gustul cald

prelingându-se

peste

trupul de pământ

înroșindu-l

”cuvintele” pietrei

au ucis…

maia

Vizualizări: 136

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Daniel Petrica pe Decembrie 3, 2013 la 5:20am

Contrastul dintre poezie si fotografie e de zile mari. In timp ce fotografia induce ideea de leganare, miscare, textul  induce static invariabil.

Comentariu publicat de maiarizescu pe Noiembrie 30, 2013 la 9:09pm

multumesc!

 

maia Pictures, Images and Photos

Comentariu publicat de Alexandru Boris Cosciug pe Noiembrie 30, 2013 la 6:55am

"Piatra pe care n-au băgat-o în seamă ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului." (2 Petru 2.7)

Imaginea de jos mi-a adus aminte de o strofă dintr-un cântec al Adei Milea:

Leagăn dulce de oţel,

M-aş legăna eu, dar mă leagănă el.

Să spui la posteritate

Să ne ducă legănatul mai departe.”

 

Iar plimbarea prin Capela Sixtină, pe care am făcut-o şi pe viu în vara anului 2004, mi-a adus aminte că am şi eu unele încercări literare, deşi nu dispun de subtilitatea artistică a acestor minunaţi poeţi, prezenţi pe diverse site-uri literare “nebăgate în seamă de ziditorii” actuali ai limbii şi literaturii române, care şi din piatră seacă dau viaţă cuvintelor (“Dumnezeu poate şi din pietrele acestea să ridice fii lui Avraam.” - Luca 3.8).

 

Redau mai jos două strofe din poezia mea Pervertirea lui Adam, cuprinsă în volumul de versuri “Armonii divine modificate genetic – De la cuvântul lui Dumnezeu la cuvântul omului”, în care critic organismele modificate genetic (ONG-urile), cu argumente logice, repetabile şi demonstrabile - aşa cum cer procedurile ştiinţifice:

Motto: “Începutul trufiei omului este a părăsi pe Dumnezeu.” (Isus Sirah, cap.10.12)

 

În secolul luminii, când mulţi trăim ca-n rai,

Când noi am prins viteză ca să tocăm planeta,

În liniştea din viaţă, apare-ultimul “vai”,

Pe care doar profetul ni l-a-nsemnat cu creta.

………………………..

Adam, sfidând Stăpânul, cu spatele s-a-ntors,

Cu trei zaruri în mână şi-n gând c-un chip frumos,

La gene bate toba, o Evă să creeze

Şi-o genă fastuasă pe-al ei chip să brodeze.

Mulţam fain, Maia!

Comentariu publicat de ilie adrian pe Noiembrie 30, 2013 la 1:53am

 "cuvintele pietrei au ucis..."

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor