- Eu sunt o femeie banală

Capricii de timp acordând

Pe strune de gând şi cerneală...

Eu sunt poate ultimul rând

 

Sau ultimul vers dintr-o glosă,

Sunt cel mai banal epilog,

Dar mâine mai mult decât astăzi

Te port în dorinţe prolog

 

Şi nu te-am minţit niciodată,

Mi-ai fost adevăr şi cuvânt,

În braţele tale, iubite,

Regina acestui pământ.

 

- Ca pictor naiv, pe o coală,

Amestec haotic culori,

Iubito, la fel de banală

Ca Venus îmi pari uneori.

 

Penelul se-alintă şi sânii

Tresar sub atingerea lui,

Ştii pulsul, atingerea mâinii

N-o laşi la-ndemâna oricui.

 

Mă tulbură noaptea aceasta

De smoală fierbinte şi grea

Când slovele spun adevărul...

Banală, dar totuşi a mea!

 

Liliana Trif & Ioan Grigoraș 

Vizualizări: 12

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor