poezie, proză, muzică, arte plastice, foto, video, evenimente
De cîteva zile în oraş se instaurase pacea, ba chiar se zvonea că, pentru prima dată, urmează să fie semnat un armistiţiu între detestabilul Guvernator (un mizerabil care nu poate decît să-ţi facă scîrbă, după cum se spune) şi cetăţenii vejnic dezamăgiţi. Aşa că soldaţii au plecat în permisie să culeagă via. Directorul fabricii de penicilină, despre care se crede că a murit cu cel puţin un an în urmă din cauza unei supradoze, a fost, în sfîrşit, îngropat, spre uşurarea întregii familii şi a numeroşilor săi prieteni. Mirosurile grele au fost distilate de o furtună ivită din senin. Norii de fum şi praf au dispărut, la fel ca şi petele de sânge. E greu de crezut, dar o ploaie bună este suficientă pentru a reinstaura ordinea, pentru că sîntem, până la urmă, doar un mic popor paşnic de la capătul lumii.
Tanti Florica a deschis uşa cafenelei, să se mai aerisească, şi pisica albă, zburlită toată, a ieşit în stradă şi a sărit în faţa bicicletei cu motor a poetului Jerpelaru. Bărbatul a evitat cu greu accidentul, urcând pe trotuar şi îndoind astfel vreo două spiţe. Apoi a coborît de pe biclă, a evaluat pagubele, îngrijorat, şi în cele din urmă a intrat şi a comandat un capuccino. Ieşi afară, javră ordinară, i-a zis tanti Florica, confundîndu-l, pentru că nu îi plăcea să-şi poarte ochelarii înainte de lăsarea serii, cu istoricul Efemeriade.
Aşa cum are două mîini, două picioare, două urechi şi doi ochi de o cuceritoare limpezime, tanti Florica are şi două pisici: una albă, una neagră şi una invizibilă. În acest text este vorba despre pisica invizibilă. În orice text, de fapt, este vorba despre o pisică invizibilă. Fiţi puţin atenţi!
E o chestie tare să ştii că se mişcă pe lîngă tine, agilă, imprevizibilă, arcuindu-şi spinarea fără contur sau că se repede spre umbrele care o absorb; să simţi un fir de păr invizibil pe limbă. Ea aleargă după bulele invizibile de aer mai greu sau mai uşor, care sunt şi ele invizibile. Pisica invizibilă iubeşte bulele, este leşinată după ele. Ce oroare inadmisibilă mai e, în plus, şi saliva care îi atîrnă de pe bărbie, degradînd realitatea care, oricum, îţi face greaţă!… Ptiu, ptiu! Şi s-ar mai putea şi ca jigodia să aibă oxiuri invizibili!
Continuarea pe www.ruralconnection.blogspot.com
Adaugă un comentariu
Sigur că textul are o vădită ironie la adresa... mda! La, adresa! ....Dar cum naiba să ''rupi în două'' o mâţă invizibilă, chiar dacă balele ei invizibile ne-a cam ''bălit'' pe toţi! Iertată-mi fie părerea, dar e a mea şi, ca o mâţă invizibilă -părerea- , mă umple de oxiuri invizibili, care-mi dau nişte mâncărimi deloc invizibile, drept care, devin foarte vizibil, incomodă...
Felicitări vizibile, cu drag, Lucia
Am fost profund impresionata de subtilitatile multiple cu care jonglati Reusiti intr-un mod personal cu unde pregnante de ironie fina si cu ajutorul celor trei personaje : pisica alba , pisica neagra si pisica invizibila sa creati o radiografie a ''acelui mic popor pajnic de la capatul lumii'' .Pisica invizibila are rol magistral in aceasta scriere, iar rolul ei este de a deveni prezenta si simtita cu ajutorul ''umbrelor care o absorb''. Acest personaj principal -pisica invizibila - fara coloana vertebrala care ''alearga dupa ''bule invizibile'' este ,in fapt, cel mai vadit personaj ce intruchipeaza bestia acelui ''popor mic'' ce a devenit ,bietul de el ,autoimun la 'realitatea care oricum, iti face greata''.. .
© 2021 Created by Gelu Vlaşin.
Oferit de
Embleme | Raportare eroare | Termeni de utilizare a serviciilor
Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !
Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria