Toatã fuga asta de trecut, teama psihanaliticã de false amintiri, ancorarea cu necesitate în prezent, proslăvirea lui “ACUM” şi obiectivarea SMART a viitorului începe sã mã irite, ca şi cum nu exist decât de astãzi înainte, ca şi cum tot ce-a(m) fost e bun plecat! Dar am foarte existat şi înainte şi nu vreau sã pierd acea bucatã importantă din mine, care m-a adus totuşi până aici şi care-mi va da energia de a merge şi de aici înainte.

Inţeleg, pânã la un punct, necesitatea unei focalizãri anticipatorii, a ordonării unui drum de viaţă, dar îmi păstrez încă rezerva de răgaz pentru a-mi aşeza trecutul. Sigur că nu sunt nici adepta unei ancorări lamentabile într-un “dar dacă atunci aş sau n-aş fi …”, care este la fel de neproductivă ca şi aruncarea definitivă la gunoi a trecutului.

Şi în relaţii, trecutul contează cel mult ca număr de parteneri şi experienţe erotice, iar dacă numărul este acceptabil, dacă se poate impar şi indivizibil, ne apucăm să construim planuri de viitor. Deşi mă întreb câţi dintre noi ar recunoaşte că a făcut-o o dată beat şi nu-şi aminteşte nimic şi nici n-a mai sunat-o pe tipă pentru că nu mai ştia dacă a făcut faţă sau doar spate, o dată la mare cu unul de care nu-şi mai aminteşte decât că vorbea ruseşte şi că i s-a părut foarte sexi asta, că a ieşit cu profu de sport sau cel care-i coordonează lucrarea de licenţă, cu şefu` sau cu şoferul şefului care oricum este mai vânos!

Nu contează că în trecutul nostru n-am construit niciodată nimic, n-am meţinut o relaţie mai mult de trei luni şi am fugit de responsabilitate ori de câte ori viaţa ne-a aruncat mânuşa. Acum că ne-am cunoscut, vom fi capabili să facem, în viitor desigur, tot ce am amânat, am chinuit şi ratat, aşteptând persoana potrivită!

Mã gândeam, cum ar fi sã propunem partenerului sã clãdim un trecut împreunã, nu un viitor? Cum ar fi dacã am spune într-o zi: nu-i aşa cã-ţi aminteşti cum ne-am nãscut în aceeaşi clipã, chiar dacã ea se desfãşura în luni şi ani diferiţi? Ţi-aminteşti cum am crescut împreunã pe două străzi diferite, în două cartiere mărginaşe, dar cu aceleaşi blocuri gri? Ţi-aminteşti cum ne-am ţinut de mânã când am pãşit în adolescenţã la diferenţã de 10 ani unul de altul? Eu te ţineam de mâna unui tânãr zvelt şi tu mã iubeai în ochii unei blonde gazele? Ţi-aminteşti primul sărut? Eu l-am aşezat curioasă pe buzele unui băieţel mai timid decât mine, iar tu l-ai furat într-o pauză de la o fetiţă cu ochi primăvăratici? Ţi-aminteşti când am văzut prima dată marea?

Iţi propun acum sã ne creãm un trecut comun, sã ne reinventãm viaţa deja trăită, sã ne refacem istoria personalã ori de câte ori ne întâlnim cu încă o amintire. Să mai aşezăm câte un suvenir în bagajul trecutului nostru şi ştiu că aşa vom fixa în noi rădăcini care să aibă puterea să crească, să hrănească şi să susţină planurile noastre de viitor!



Mai multe texte pe blogul meu:

"Fericiti cei ce comunica"


Vizualizări: 41

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor