Cuibar de pleoape acoperind o lume
îşi tremură în beznă gene ostenite –
Ce sol mi-a dar şoptirea fără nume
să pot visa plecarea din cuvinte!



Nu pot rămâne petale de iubire
din toamnele tăcute în amfore de lut
decât golind dorinţa de rostire,
gustându-te în moartea din cuvânt.



Nu mi-a fost dată tăcerea oarbă,
căci ochii tăi vorbeau cu ne’nţelese şoapte.
O linişte apoi lăsată să ne soarbă
în steaua speranţă din răsărit de noapte.

Vizualizări: 56

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Gavriil STIHARUL pe Iulie 22, 2014 la 7:47pm

Multumesc.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor