Care nici poduri nu sînt,

Ci nişte maşinării

Cu roţi, cu aripi,

Propulsate de o ardere

A măruntaielor acestui pămînt

Ce ne mai ţine.

Motoare, turbine

Scuipînd foc

Şi aşternînd funingine

Crasă şi groasă,

Neagră,

Peste stîlpii ce măsoară

Filmul kilometrilor

Derulat întotdeauna

În sens invers,

Spre punctul de plecare A

Dinspre B, C, D, ... şi pînă

La sfîrşitul alfabetului.

 

Şi nu mai încap destinaţii

În alfabetele lumii,

Şi nimeni nu mai ştie

Unde se află punctul A

Care-şi schimbă permanent adresa,

Pe cînd noi am uitat-o

Pînă şi pe cea iniţială.

Şi tot ne trimitem dorul

Spre un trecut imaginar,

Un paradis care niciodată nu a existat,

Dar maşinăriile

Cu roţi, cu aripi

Tot vuiesc şi huruie

Necontenit, căutîndu-ne

Şi găsindu-ne

Chiar şi atunci

Cînd credem că ne-am ascuns

Definitiv, de veci.

 

Şi maşinăriile

Cu roţi, cu aripi,

Ne găsesc inevitabil

Şi ne readuc înapoi

La condiţia noastră umană

Mai ceva ca un Malraux,

În pofida tuturor

Regilor, valeţilor,

Vameşilor, haiducilor,

Neo-politrucilor,

Activiştilor de toată culoarea,

Cari care rod şi muşcă din ele

Pîndindu-le, din hăţişuri, trecerea.

 

Şi nu ajung pînă la noi

Decît roţi de oţel goale

Sau îmbrăcate în pneuri,

Aripi de fier

Ciopîrţite şi ciuruite...

 

Cu care nici să zbori nu mai poţi,

Nici sa zbori nu mai poţi...

Vizualizări: 33

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor