O să încep din nou, un poem, cu ambele mâini
Şi o să-l îmbrac într-o rochie de mătase.
Voi veţi râde de mine, de el,
Păpuşa mea spartă cu rochie de mătase.
O să-i fac trupul sfârşit, cu miros abundent de scoarţă
Şi sete de apă.
Pântecul rărit, cu ochiuri prin care să treacă şerpii
Încet, trosnind.
Mă veţi întreba de ce poemele azi, au gusturi nepământene
Şi ochi de nesfinţi,
Vă voi răspunde că lumina s-a stins
Ospătând lunecările de apă.

Voi îmi veţi lua păpuşa şi o veţi întoarce
Pe cealaltă parte,
Doar să o auziţi ţipând
Ca pentru ultima dată.

Vizualizări: 28

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Mirela Burhuc (Miralia) pe Septembrie 27, 2009 la 1:24pm
Mulţumesc, Elena !
Comentariu publicat de Ana David pe Septembrie 27, 2009 la 12:58pm
Bine ati revenit! Un poem frumos! elena

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor