poemelor lui Gellu Naum


 

Prietene să nu-mi dăruieşti un univers de iluzii

 

Mă plec în mine ca în fața deznădejdii tăcerea

atunci când strigîtul inundă visul apa neagră

roșul albul albastrul din noi tace

tropotul cailor îmi măsoară limitele morții

 

Îmi numărasem de atatea mii de ori căderile

încât strigătul devenise voluptate a morţii

Viaţa îmi căzuse din cer perfect

până ce moartea a înghiţit-o s-a preschimbat

într-o mare galbenă în care plângeau canari papagali

insecte tot felul de vieţuitoare mai mici sau mai mari

iar omul nu mai plângea cu dinţii spărgea sticla tăcerii

de dincolo moartea râdea de cuvinte

nu se mira de nimic doar aduna

pietre în palme de lut ale aşa zişilor sfinţi

puţin mai închise decât fuseseră ale rebelilor

înmormântaţi totuşi într-o altă eră în gropile ploilor

                                                                              negre

 

Ma gândeam de câte ori poemul le-a zdrobit cuvintele

cum pământul şi oamenii au înghiţit mâncarea

au crezut ca este o altă pâine rod de cer necunoscut

au jelit-o au proslavit-o şi au mulţumit în cele din urmă

tot zeului mare lui Pamântul pentru că doar el putea

să simtă şi să iubească pasările care cădeau

să le primească în pântec fără silă

cu dragostea celui ce vrea să se preschimbe

să nu mai moară să retrăiască

peste eter şi cuvinte nescrise apoi să rămână

de plumb să nu strălucească în vis

                                                         să adoarmă

 

Coșmarul nu se va termina va mări spaţiul Pământului

atunci când toată pâinea aceea morbidă etericilor

încrezătorilor în îngeri se va coborî iar

să o înghită oamenii de carne

 

Cum arătau de fapt păsările insectele vieţuitoarele toate

nici eu nici omul care plângea

pe treptele unor ceruri nu știm

 

Cerul de sus de sus de tot este lumină le-am spus

lor tuturor vieţuitoarelor devenisem oarbă aproape

şi nu mai iubeam decât cu carnea şi lumina închisă

eram aşa de tristă de parcă zăream nişte ulii vulturi

sau nu ştiu ce alte păsări răpitoare venind să-mi înşface

Cuvântul pe care îl păstram ca pe lucrul cel mai de preţ

 

Cugetul îmi devenise aproape pradă a morţii dar nu

murea încă pentru că ÎNGERUL ALB îmi mai născuse

                                                                               o clipă

                        

                                                                                          RAFAEL (1483 - 1520), Transfigurarea

Vizualizări: 110

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Ligia Mihaela Ionescu pe August 8, 2011 la 10:13pm
Mulțumesc mult, Mara. Cu drag, Ligia
Comentariu publicat de mara pe August 8, 2011 la 8:46pm
felicitari!
Comentariu publicat de Ligia Mihaela Ionescu pe August 3, 2011 la 3:51am

Domnule Constantin Lupeanu, aveți dreptate. Mai ales în  sensul în care poezia lui Gallu Naum  poate părea inabordabila la început de către un cititor de poezie cu prejudecăți sau pur și simplu neavizat, dar perseverându-se în citirea ei la un moment dat  barierele  pot disparea, se poate produce miracolul, apare un fel de metamorfoză a sufletelor, pătrundem intr-o lume a libertății care poate să și nască un alt poem cu altă personalitate pe hârtie, pe ecranul computerului, sau doar în sufletul cititorului de poezie. Cu stimă, Ligia

Comentariu publicat de Ligia Mihaela Ionescu pe August 3, 2011 la 3:16am

Doamnă Sânziana Batiște, sunt bucuroasă sa va reîntâlnesc, de data aceasta  alături de poemul meu atât de încărcat si totusi eliberat prin Cuvântul păstrat ca pe lucrul cel mai de preț, la fel ca un suflet in preajma mortii, a fantasmelor ei. Imaginea care v-a atras atenția și pe care ați definit-o atât de bine m-a atras si pe mine, prin stranietatea ei maximă, atunci cand mi-am mai recitit acest poem. Vă mulțumesc, Ligia

Comentariu publicat de Sânziana Batişte pe August 2, 2011 la 2:39pm

Deşertăciunea deşertăciunilor:

omul nu mai plângea cu dinţii spărgea sticla tăcerii
de dincolo moartea râdea de cuvinte nu se mira de nimic doar aduna
pietre în palme de lut..."

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor