să fi avut vreo 10 ani
mergeam pe str. castanilor
absent şi
greu

***

mama îmi cumpărase coroniţă
de la o babă din piaţa smârdan
nu prea erau florării pe atunci

***

mi-aş fi dorit o oglindă să
mă văd aşa
fericit

să ating fericirea aia cu buricele degetelor
să simt în palmă moliciunile ei de iarbă
e o senzaţie tare ciudată

tot ce mai ţin minte e căldura
focul acela care cobora pe trepte
de raze drept în coroniţă

şi aveam capul greu
metalic de parcă s-ar fi prăvălit
pe mine un cazan cu sânge închegat
asfaltul fierbea şi mă trăgea în sine

de jur împrejur lumina bolborosea
eu nu-mi vedeam fericirea de care
aveam nevoie ca de aer

***

apoi m-au strigat m-au pupat pe obraji
mi-au dat diplomă o carte de cantemir
fără poze pe care n-am citit-o nici azi
m-am întors acasă
mi-am scos coroniţa am strâns-o în pumni
şi da da da
fericirea era palpabilă iar eu
mă sufocam prin vibraţiile ei

***

aşa a rămas
de fiecare dată când trec pe str. castanilor
mă gândesc că fericirea e o felie de soare
ce-ţi cade pe pleoape îți intră în geantă
te închide în ea ca într-un adânc

Vizualizări: 10

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Alexandru Gheţie pe Septembrie 24, 2010 la 10:56pm
o poveste e chiar poezia de aici şi da, ar fi un sacrilegiu să-o... povestim :)
mulţumesc

alex
Comentariu publicat de Sânziana Batişte pe Septembrie 23, 2010 la 8:29pm
Da, e un... fericit ( adică foarte bine scris ) " Poem fericit "... Senzaţia de greutate a întregului corp, dată de coroniţa de pe cap şi cea de frustrare că ea, fericirea, nu poate fi pipăită şi nici văzută... ş.a.m.d. ( e un sacrilegiu să " povesteşti "o poezie ).
Frumos sugerată ideea că emoţiile din copilărie rămân înscrise în noi, însoţindu-ne întreaga viaţă.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor