Poem final pe frunze de arţar 

< ... zâmbetul tău - o frunză memoriei furată ...>

Tremură în cădere frunzele arţarului din faţa ferestrei mele, tremură, plâng şi se duc îngălbenite în tăcerea singulară, în lumea Uitării de unde nimeni nu ştie nimic.

Rând pe rând, pe şoaptele vântului Timp, vor pleca toate. Inconştienţa face să palpite ultimele lor clipe de vrajă, freamată, dansează, plutesc agăţate firav de firul subţire de viaţă, se leagănă aninate de vise irealizabile, ca, mai apoi, să se desprindă în dansul final, iluzoriu.

Totu-i o trecere spre ceva, un sens ascuns vederii noastre opace, doar visul mai ridică uneori voalul Tăcerii, şi, uneori şi, simţurile ne cern clipe din adevărul luminii.

Oare dacă am ştii "tot adevărul" am mai trăi cu adevărat trăirea??
Ne-am plimbat ameţiţi de visul neştiut din noi, de chemarea sufletelor-pereche, de întregul din noi pe cărările toamnei, pe străzile ei, privindu-ne, căutându-ne, simţindu-ne, respirându-ne. Era ţipătul mut al trăirii noastre de dincolo de vălul Uitării, era ecoul ce a străpuns bariera Timpului, era vibratia ce a pulsat secole în
aşteptarea revederii, a regăsirii?

Ne-am regăsit şi ne-am pierdut pentru o întâlnire viitoare fără bariere timp-spaţiu??...

Ne pierdem aici ca să ne regăsim dincolo de voalul Tăcerii?

Să fie acesta preţul răscumpărării clipelor noastre viitoare de eternitate iar toate astea însoţite de durerea dorului, de vidul interior, de golul pustiu?? Va compensa acum ceva până şi pentru atunci?? Şi dacă ne vom pierde definitiv în universuri paralele chiar dacă transparente, impenetrabile, indiferente la chemarea noastră, a
sufletelor-gemene??

Să fie asta pedeapsă supremă? Să fie cineva atât de indiferent, de crud la sunetul iubirii sau tăcerea nu ne aude, nu aude, ea doar priveşte pasivă totul, indiferentă la ruga muritorilor?? ...

Putem doar s-o lăsăm pe Sophia să nască noi emanatii prin visul ei etern.

Misterul învăluie visele tale, o lume singulară unde puţini au acces.

E posibil să fie o graniţă atemporal-spaţială, e posibil să simţim intuitiv aceasta, dar încă să ne fie blocat accesul la amintiri, accesul vederii celeilalte realităţi... o altă lume care nu se întrepătrunde cu asta, o altă realitate şi puţine graniţe sau porţi dintr-una în alta...

- Totul e emertic pt a nu perturba, a nu distruge nimic mi-a şoptit un djin, un spirit al pământului ce mi-a aparut din senin la chemarea gândului meu trecând dintr-o formă vagă în altă, pe măsură ce i se schimba dispoziţia într-un pastel de nuanţe.

Ştii şi tu că am fost sau poate încă suntem acolo sau dincolo vederii voastre, dincolo de vis.

................................................................................................................................................................

Poate nu degeaba paşii ne-au purtat la prima noastră plimbare, după o serie de străzi, spre acea băncuţă, spre acel loc... Un indiciu ce trebuia să ne atragă atenţia, să ne spună ceva... doar acolo ai reuşit să fii tu însuşi, pe acea băncuţă ai reuşit să-ţi deschizi inima, sufletul, să redevii tu, să simţim împreună, fără cuvinte, intuitiv, totul... încă nu avem acces, vălul este încă opac privirilor noastre.
Astfel ai aflat şi tu continuitatea trecerii, a faptului că nimic nu e ilogic sau întâmplător... ai recunoscut-o pe Selma sau Ateh sau sufletul tuturor eu-rilor ei.

Oare care dintre noi doi l-a născocit pe celălalt, din iubirea faţă de aproapele?

O fi asta o noua dezordine a … sau o tentaţie inocenţă în lunile amare ale vieţii?
Ai să-mi spui mâna destinului sau imposibila uitare, că inima e un vânător singuratic într-o euforie perpetuă a hoţilor de frumuseţe!

Cad şi se scutură frunzele străpunse de lacrimi de ploaie.

Oare ultimul lor strigăt e auzit de copacul Timp?...e Toamna lor din urmă?

... Acesta e adevăratul Sfârşit!

https://reteaualiterara.ning.com/video/nicu-alifantis-romanta-mica

Vizualizări: 1542

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de victoria preotesescu pe Octombrie 22, 2010 la 1:09pm
multumesc si eu pentru atentie ,ma bucur ca v-am cunoscut!
toate cele bune, multe impliniri si mult succes!

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Octombrie 22, 2010 la 12:30pm
Stimată doamnă Victoria Preotesescu, copilul-minune al literaturii, Serghei Esenin, reuşeşte să dea o formă desăvârşită poeziilor sale cu o mare forţă a ideilor şi a fremătului liric
"Pe lumea asta am iubit nespus
Tot ce în trupuri sufletul adie.
Spun: Pace vouă, sălcii ce-n apus
Vă oglindiţi în apa purpurie."


Vă multumesc pentru calea spre un frumos poem Ce se poate face cu o coală albă de hartie.
Comentariu publicat de victoria preotesescu pe Octombrie 21, 2010 la 7:42pm
MULTUMESC DISTINSA DOAMNA PENTRU MINUNATELE CLIPURI!
IMI PLACE ESENIN...
DAR IUBESC SI POEZIA SI POETII NOSTRII !

Asa cum zice Vasile Ghica:Artistii i-au brodat omenirii zarile"..si .asa poetii .au scris cu gandul la OAMENI :
CE SE POATE FACE CU O COALA ALBA DE HARTIE

MIRELA NICOLETA TONITA
Oamenii au uneori gânduri pe care le-ar rupe.
Bucăţile le-ar îmbina apoi să ţină inima întreagă
Iernile ar fi mai călduroase iar ţurţurii n-ar mai înţepa.


Oamenii ar putea desena pe-o coală, nori
atunci plânsul le-ar fi izbăvire şi în loc de pietre
mările ar avea sub valuri, epilogul alb al ochilor.


Oamenii ar putea căptuşi cerurile cu inimi şi din loc în loc
ar scrie pe ele cu degetul uns de de toate culorile arcului
ar alunga pentru totdeauna tristeţile din aripile păsărilor.


Oamenii sunt închişi în litere şi colile albe
sunt porţi spre lumi deschise de simpli scribi de altădată"
..
CU MULTA STIMA!
Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Octombrie 21, 2010 la 3:20pm
Un curcubeu de nuante incendiare prin imagini si ganduri stimata doamna Victoria Preotesescu. Si daca tot mi-ati reamintit versurile lui Esenin doua poeme emotionante, rascolitoare:
http://www.youtube.com/watch?v=ZeAhUKiTgDw
http://www.youtube.com/watch?v=takHb6rs5SI&feature=related
Cu multumiri,
Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Octombrie 21, 2010 la 3:11pm
A fost odată şi a fost să fie,
Acum e sigur: suntem cu toţii intr-o poezie!

Sunt onorată de prezenţa dvs. domnule Nicolae Rotaru şi inedita apreciere lirică. Se pare că, prin cuantele timpului, colaborările continuă într-o formă sau alta.
Cu respect, Irina Lucia Mihalca
Comentariu publicat de victoria preotesescu pe Octombrie 21, 2010 la 1:45pm

Frumos..impresionant poem..!parafrazandu-l pe Esenin,care zice:
"Cum frunze pierd copacii resemnati/asa eu pierd cuvintele-mi amare,/si daca timpul,lunecand ca vantul,/strange pe toti in bulgar inutil,/spuneti asa:"ARTARII[MESTECENII}- AU CUVANTUL!"
scuzandu-se in graiul lor gentil!"

toamna cu inspiratie in continuare,bucurii!
Comentariu publicat de NICOLAE ROTARU pe Octombrie 21, 2010 la 11:08am
A fost odată ori era să fie,
Acum e sigur: eşti o poezie!
Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Octombrie 17, 2010 la 1:17pm
Mariana, asta am si simtit a fi, un poem, chiar daca scris sub forma de ganduri. Cuvintele si imaginile tale, ca intotdeauna, ma impresioneaza, multumesc.
O zi de toamna senina!
Comentariu publicat de Dobrin Mariana pe Octombrie 17, 2010 la 12:09pm
M-ai ametit ! E atata poezie aici la tine ca-mi este greu sa-i spun proza. Metafora, ideiile surpriza, culoarea ma asalteaza de peste tot. Felicitari si o zi frumoasa ca toamna din randurile scrise de tine!!!!!!!!!!!


Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Octombrie 16, 2010 la 10:39pm
Timpul si noi in lupta cu implacabilul destin.
O dezbatere interesanta ati deschis "In marea trecere", stimata doamna Elisabeta Iosif : " Poate Poetul sa invinga Timpul?"
Poetul se ridica deasupra timpului prin arta,el poate, prin poeme, sa sfideze Timpul.
Mihai Eminescu, poetul nepereche a invins timpul prin opera sa.
Timpul si Iubirea, singurele solutii de supravietuire spirituala capabile sa eternizeze simtirea, singurele care determina conditia omului in Univers. Omul poate invinge timpul prin iubire
"Si inca nu-ntelegem ca fara de iubire/ Se vestejeste Timpul in noi ca floarea-n glastra" - Vasile Voiculescu

Omul resimte timpul tragic, acest amestec de viata si moarte, fara groaza, cu intelepciunea fenomenelor ireversibile, transferand modelul naturii in propria existenta.
Poetul, chiar daca traieste intens drama trecerii, chiar daca resimte dureros lupta continua a fierului cu rugina, a vietii cu moartea, nu doreste insa oprirea timpului gasind remediu in imaginea mareata a naturii, cand ofilirea este urmata de o noua inflorire si prabusirea de o noua inaltare. El gaseste solutii pentru efectele lui devastatoare, una din ele fiind convertirea trecutului si a prezentului in viitor.
De amenintarea timpului scapa Frumosul, Adevarul si Iubirea. Chiar daca in trairea clipei dezamagiri sau rani vin, iubirea pura sta mai presus de omenestile slabiciuni, hranind cu adevarul si frumusetea ei sufletul intristat al geniului.
O tema ampla de dezbatut, intr-adevar. Va multumesc pentru punctele si liniile aduse in atentie,pentru sublinierea facuta. Probabil tot timpul si oboseala.
Cu pretuire,
Irina Lucia Mihalca

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor