Nici amăgit de cine știe ce curiozitate
n-aș mai da cu banul
pe minciunile cazmalei de zgură
care mi-a promis
un loc de supaviețuire
în cortul acestei toamne
peticit
cu suflete fumurii.
Inspirat de sentimente
cu nervii cruciați împotriva

cortegiului de greieri  pregătindu-se
să-mi trezească porțile somnului,
îmi scriu amintirile despre mâine
într-un caiet cu file de indigo
răsfoite de lehamite.
Mă grăbesc să improvizez
un potpuriu de sunete mute
din aerul exagerat de nerăbdător
să imite freamătul
văzduhului meu funerar.
*
Seară  abia respirând
aerul viclean
în ochii căruia pâlpâie
cromozomi de imaginație.
Mă dizolv în lacrimile înțărcate
sub pleoapele oglinzii divine

sugându-și propriile degete

cu  foame de vid neprielnic
resuscitării
întunecării în comă.
Neantul, mască ironică
pentru sinele
nevăzutelor pândite
de conveniențe oarbe...
Are consistența
infinitivului rătăcind
prin clar-obscurul
mișcării 
cum un șir de furnici
ducând în spate fragmente
din temelii de umbre
casante.
Încotro? - întrebare
scurtcircuitată de
retorica nordului împotmolit
în ignoranța busolei. 
Îmi încarc bătrânul fier
de călcat aripile șifonate
ale orizontului
cu jar de margini în doliu..
*
Cercuri în straie
murdare de perfecțiune
mă preumblă printre
amprentele suișului babilonic
pe scara de margini gata
să se surpe
în hăul confuziei.
Disprețul viermilor de fum
devenit
labirint în miezul muțeniei
arborează nerușinate contrarii
pe coordonatele nordului divin
germinând
sub zăpezi imperative.
Pe surâsul viclean
al feminițății retrase în
nehotărâre
triumfă cenușa discordiei.
Din abatorul timpului teluric
țâșnește  preaplinul
muțeniei înmulțindu-se
cum  
oarba lepădare de sine
a împotrivirii...
*
Îmi știam bătăile inimii călare
pe un sânge cu potcoave
de rubin zburător.
Aveau în coamă
vîltori de nemărginire și freamăt
de măslini înflorindu-și
prietenia cu pacea
fantasticei alergări
printre lumi stelare.
Abia ținându-l în frâu,
am dat ocol nimicului respirat
de șoimi deveniți
sinucidere lentă...
Iată-mă iesle de amurg
lângă  care
zările inimii mele
ronțăie amar
zăbale toarse de păianjeni.
*
Fără cine știe ce semne
de împotrivire
din perspectiva sfârșitului
neutru,
m-am trezit cetățean responsabil
pentru abuzul de îndărătnicie
din pieptul unui punct  devorat
de margini difuze.

Vapori de iluzii citostatice
orbesc șoarecii
din hambarul nopților îmbogățite
cu dureri gălbejite de lehamite.

În cotețul ignoranței
mirosind a otrăvuri
cu gheare de tragedii virale
vulpile hipnotismului visează
să pună orizontului
ochelari cu lentile de coșmar.
*
Mare nenoroc
în
cumpănă exersând șpagatul
pe pragul-ghilotină,
unde sentimentele mele
așteaptă
să li se reteze gâtul.
Le aud învinovățindu-se
că mintea sinucigașă
pe care mi-au ponegrit-o
loviturile
de toartele aiurelilor
s-a împrietenit formal
cu picioarele răspântiei...
Mă las binecuvântat de răni

 aidoma unor gropi cu ceață hibernând   
în obrajii nicăierii.  

Vizualizări: 107

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de milica furtuna pe Septembrie 11, 2013 la 11:30am

Un poem remarcabil prin continutul si mesajul sau. E  un "jurnal" poetic al amintirilor despre "maine " cuprinse in tornada" iluziilor citostatice" generatoare de "tragedii virale " . Nu am putut sa nu remarc acuratetea stilului si metaforele de inalta incarcatura semantica :   "ceata hibernand in obrajii nicaierii ", "vulpile hipnotismului ","vapori de iluzii citostatice ".

Cu pretuire ,

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor