POEMUL DE FILDEŞ


Prinţul Emi s-a născut într-o seară de mai îmbrăţişat de ghirlande exotice. Capul i-a fost luminat de astrele veşniciei. Înţelepţii din cetate l-au scăldat în apa filosofică şi l-au hrănit din pâinea înţelepciunii.
Babele l-au venerat, dar fetele l-au
ignorat până ce a ajuns pe culmile tinereţii. Într-o bună zi, l-a chemat Faraonul. Acesta, fără nici o remuşcare, i-a
tăiat capul, punându-i în locul acestuia un cap de slugă. Capul, secţionat prin
inginerii medicale, i l-a dat prinţului Emi-slugă pentru a-l păstra cu grijă
într-o casetă aurie. Faraonul procedase astfel la îndemnul sfetnicilor săi,
care se temeau de personalitatea strălucitoare a prinţului Emi, asemuită cu un
diamant căzut din cer în timpul unei ploi de meteoriţi. Suita Faraonului, şi
chiar el însuşi, nu s-au putut obişnui cu gândul că un aşa om ar putea să se adapteze comenzilor
stăpânirii, care trebuiau executate orbeşte. Datorită noului său cap, prinţul
Emi-slugă devenise un fel de roboţel, căruia i s-a spus
: “ Trebuie s
ă faci exact ce-ţi spunem noi, petru că
altfel nu vei ajunge să-ţi trăieşti bătrâneţile
! ”. Bucuroşi nevoie
mare, mai apoi, s-au ridicat: ignoranţii, la
şii, inculţii, lingăii şi avarii, preamărindu-l pe Faraon, pentru izbânda
sa în faţa prinţului Emi.


Seară de seară, prinţul Emi-slugă deschidea caseta şi privea capul. Dar acest cap nu era unul oarecare, supus putreziciunii. Era un cap provenit din elixirul lumii
imateriale. Muritorii, n-aveau cum să tâlcuiască această lume inefabilă, cu
mintea lor prinsă-n chingile sclaviei faraonice.


După ani şi ani, la porţile Faraonului s-a arătat un bătrân bărbos şi gârbovit, sprijinit într-un toiag. Străjerii, văzându-l atât de pipernicit şi prăfuit de drum, l-au lăsat să intre în cetate.
Bătrânelul abia îşi trăgea picioarele. Buzele îi erau uscate de sete şi
căldură, iar foamea îl cuprinse în ghearele ei. Din buzunarul hainei zdrenţuite
a scos doi bănuţi de aur în schimbul cărora a cumpărat smochine, un colţun de
pâine şi un pahar cu apă. Apoi, hermeticul oaspe s-a retras sub un măslin,
pentru a se înfrunpta din bunătăţi. Alături de el, la câţiva paşi, s-au aşezat
doi beduini. Aceştia sporovăiau verzi şi uscate. Din vorbele lor, moşul a aflat
locul unde era legat, cu robie, prinţul-slugă.


Umbrele nopţii au izvodit tiptil din nisipuri. Trecuse de miezul nopţii. Moşneagul s-a strecurat printre străjerii din faţa porţii Faraonului, intrând nestingherit în
clădire. A urcat nişte scări de marmură, şerpuitoare. Şi, cu mare băgare de
seamă, Căutătorul a pătruns în dormitorul prinţului Emi-slugă. Mâinile îi
străluceau ca licuricii în nopţile înstelate de vară. Milioane şi milioane de
fascicole l-au cufundat pe prinţul Emi-slugă adormit, într-un somn hipnotic.
Sub această ploaie de hiperlumină, caseta-carceră pâlpâia ca o roată a Carului
Mare. Din căptuşeala trenciului său, hirsutul a scos o baghetă miraculoasă, cu
ale cărei puteri a desprins de trup capul de slugă al prinţului Emi, punându-l
în locul celui din casetă. Datorită dexterităţii lui nepereche, maestrul-chirurg i-a redat prinţului Emi, adevăratul cap. Pe
faţa acestuia se-arătă numaidecât un zâmbet.


Zorii dimineţii stăteau să se arate. Bătrânelul s-a retras din odaie, pierzându-se în luminile răsăritului. Ciripitul unei păsări, l-a ridicat din pat pe prinţul
Emi. El s-a spălat pe ochi cu apă limpede de izvor. După aceea, prinţul Emi s-a
aşezat la masa de cremene, atras de pana de scris şi de o pânză albă rigidă.
Valuri de cuvinte se revărsau prin peniţă în acordurile unei simfonii
interioare. Aşa s-a născut povestea de fildeş. Un veritabil antitod împotriva
răutăţii din sufletele cătrănite de spaimele malefice ale infernului
ignoranţei.


La ora mesei, prinţul Emi s-a înfăţişat Faraonului şi i-a dăruit pe o tavă garnisită cu diamante, manuscrisul său. Faraonul era, ca de obicei, întunecat
la minte şi la suflet. Dar, a începtut să citească. Faţa lui s-a înseninat.
Înaintea ochilor i se întindeau ţinuturi pline de hrană spirituală. În gură
i-au răsărit cuvinte de pioşenie şi înţelepciune. Apropiaţii Faraonului au
început să cârcotească. Ba urlau ca descreieraţii, ba îl condamnau la moarte pe
scriitorul cetăţii. Faraonul i-a liniştit, poruncindu-le
: “ Fiecare
locuitor, tânăr sau bătrân, să citească sau să asculte povestea de fildeş”
.


Prinţul Emi a căpătat “ in integrum” Căsuţa Creaţiei. Mulţi bolnavi spirituali veneau aici să-l vadă vrăjind cuvinte întru vindecarea prostiei, răutăţii, invidiei, orgoliului şi egoismului
mileniilor, la porţile cărora mai bate-va cu toiagul un bătrânel...


DUMITRU TIMERMAN

Vizualizări: 12

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor