Şi de iubirea-i taină şi tăcere
care duce-n suflet neştiutul gând,
femeia-i vioara care-ngână în durere
freamătul din rodul tainic şi rotund.



O lacrimă deschisă spre departe
coboară-n noapte furtunile de spaimă,
dar pleoapa nopţii, trăgând oblon de moarte,
îi cere anii netrăiţi drept vamă.



Cine-a iubit-o într-un rest de-asfinţit,
călător pe drumul frunzelor de toamnă,
a simţit sărutul vieţii răzvrătit
spălând păcatele din nestinsa rană.

Vizualizări: 79

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor