Numai dacă aş fi putut să împart medalii.. cu miros de tei, care îţi inundă plămânii în vara asta fierbinte. Am ajuns la Iaşi noaptea, cobor pe un aeroport compact şi intuitiv de simplu din care se revarsă şiruri şiruri călătorii. La numai 2 ore şi 30 minute de zbor de la Tel Aviv Iaşul se pregăteşte de un eveniment cosmic. 3 zile de poezie citită pe străzi de 100 de poeţi sosiţi din câteva ţări: Republica Moldova, Ucraina, România, Franţa, Serbia, Israel. Evenimentul se încadrează în Festivalul Educaţiei vizând să aducă Iaşilor titlul de Capitală Europeană a Poeziei. Am avut şansa să reprezint Israelul în însăşi inima poeziei, la Iaşi,oraşul marelui Eminescu. Semnificativ, prima şedinţa se ţine în parcul Copou la câţiva paşi de teiul lui Eminescu. Un pom bătrân, bine înfipt în glie, cu o coroană verde, enormă, plină de flori care te îmbată. Se discută starea poeziei în ţările care scriu şi publică în limba română. Noi cei din Israel avem un rar privilegiu - suntem a doua ţară din lume care produce şi publică literatură de limbă română. Gazdele sunt primitoare, la fel postul de radio Iaşi care pune întrebări stringente legate de starea lucrurilor la noi. Mai târziu, aflăm programul festivalului. Noi poeţii vom fi împărţiţi în 8 grupe, care timp de 3 zile vor citi poezie în nu mai puţin de 8 diverse scene instalate în oraş. Mă gândesc că există Festivalul Măştilor la Veneţia, Festivalul de Teatru la Avignon, Carnavalul Sambei la Rio de Janeiro, Tango la Buenos Aires, dar festival de poezie stradală?

Aici la Iaşi se citeşte şi se trăieşte poezie, este o iubire care după ce a fost trăită va fi scrisă şi apoi lansată în eter. Străzile se foiesc şi se împodobesc. Chiar şi ruinele, cum spunea cândva Mateiu Caragiale, îşi scutură iedera şi tăcerea ca să fac loc Euterpei, muza poeziei:

De veacuri, părăsite pe-ascunsele coline,
Zac curţi pustii… Acolo tăcerea stăpâneşte
Şi-n verde mantă muşchiul cuprinde şi-nveleşte
Surpata zidărie şi frântele tulpine;

Şi-mpodobind ceardacul cu grelele-i ciorchine,
Sălbătăcita viţă pe stâlpi se-ncolăceşte,
Cu iedera cea neagră ce-n streaşini împleteşte
O lucie cunună uitatelor ruine.


Este ora 5, îmi vine rândul la citit, sub un cer albastru cu nori parcă pictaţi de Tonitza prind curaj şi îmi pun aripi Icariene ca să domolesc emoţia primelor spuse: 


" Au înflorit salcâmii peste dealuri, bucuria mă face să-ţi scriu un răvaş, caligrafiat cu făcături de suflet..." 

Apoi au venit alţi mulţi şi buni trubaduri, ca soldaţi ai versului românesc aducand cu ei spuma poetică a unui sfert de Europă. Am întâlnit prieteni, am băut împreună bere şi am discutat despre scris, nelinişti, probleme, adică despre viaţă aşa cum o percepem sau o imaginăm să fie. 

Aş pomenii cu simpatie de prietenii Angela Furtună, Liviu Antonesei, Adi Cristi, Marius Chelaru, Leo Butnaru, Dorin Ploscaru, Daniel Corbu, Nicolae Corlat, Hanna Botta. Am ascultat şi admirat tineri poeţi plini de har şi inovativitate: Vlad Gheorghiu, Bogdan Fredereac, Indira Spătaru. Şi mulţi alţii, talentaţi şi dedicaţi pasiunii care ne leagă peste mări şi ţări. În ultima zi de Iaşi ne invită organizatorii la "Grande Finale" a Festivalului la Casa de Cultură din parcul Copou, întîlnire cu primarul municipiului Iaşi, domnul Gheorghe Nichita şi domnii Cassian Maria Spiridon ( preşedinteleAŞ -Iaşi) şi Adi Cristi (organizatorul Festivalului). Se împart diplome care conferă titlul de "Poet al Iaşului" celor care au participat la eveniment. Între o grupă şi alta trei artişti şi un violoncel ne încântă cu graiul românesc cântat şi recitat cu dicţie, aplomb şi sensibilitate. Este un moment elevat care mă poartă departe în trecut, pe când elev la şcoala primară ascultam fascinat teatru sau poezie la radio, învăţam despre Eminescu, Coşbuc sau Creangă şi încercam să pun pe hârtia de caiet cu linii şi cu o peniţă muiată în cerneală albastră, primele mele
stângace versuri . 
Seara târziu ne-am luat rămas bun, scriitori şi poeţi, ziarişti, tehnicieni, fotografi sau trecători întâmplători prin Copoul în floare.
 

Era un moment magic, am înţeles că pentru 3 zile în Iunie Iaşul devenise Capitala Mondială a Poeziei. 
 
 
Adrian Grauenfels
Iunie 2014

Vizualizări: 269

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Menelas CAPLOIU pe Iulie 1, 2014 la 4:18pm

Felicitări, pentru cele trei zile de...magie poetică.

Comentariu publicat de Terezia Filip pe Iunie 30, 2014 la 6:55am

Felicitări pentru onorantul titlu !

Felicitări  inițiatorilor evenimentului cosmic de la Iași. Străzile de-acolo, lucrurile vechi, casele , pridvoarele, grădinile, până și ruinele sunt  pline de poezie. 

Comentariu publicat de ioan-mircea popovici pe Iunie 30, 2014 la 5:38am

se simte cine coace pâine/ din recoltă nouă

mirosul de pâine/ se înveleşte-n dragoste

şi-n recunoştinţă

tabloul acesta merită pus în ramă

"Un pom bătrân, bine înfipt în glie, cu o coroană verde, enormă, plină de flori care te îmbată. Se discută starea poeziei în ţările care scriu şi publică în limba română. Noi cei din Israel avem un rar privilegiu - suntem a doua ţară din lume care produce şi publică literatură de limbă română. Gazdele sunt primitoare, la fel postul de radio Iaşi care pune întrebări stringente legate de starea lucrurilor la noi. Mai târziu, aflăm programul festivalului. Noi poeţii vom fi împărţiţi în 8 grupe, care timp de 3 zile vor citi poezie în nu mai puţin de 8 diverse scene instalate în oraş. "

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor