Timpul

O voce îmi spune:

Timpul nu poate fi învăţat!

Timpul te învaţă !

Anii vin şi se sting

ca verdele frunzei.

Scriu cuvântul

în inelele copacului:

Mi-e dor

şi te rog, nu uita nimic!

Dă-mi somnul alb pe care-l

poartă crinii.

Timpul

izvor de speranță

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DOR

 

Lui Grigorie Vieru

 

Răsfoiesc fiecare filă din lumina ta

în liniştea ce  mă-nfăşoară

cu versul  tău.

în care dorul e

un izvor

curgător  peste Prut.

 

Simt cum se coc cuvintele,

boabe de grâu,

pe îngândurata pleoapă.

şi simt că locuiesc

în iubire

acolo unde mă simt:

,, ... o femeie totuşi

Cu sufletul ca cerul,

Frumoasă ca ţărâna

Simplă ca lacrima”

 

Eşti izvorul ce-l port

în fiecare gând,

în fiecare cuvânt.

pagina mea de dor

fila mea de lumină !

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Îți scriu

 

Pe fila zăpezii

îți scriu o poezie.

E lumină!

şi cu lacrima  ta,

mi-ai scos tristețea din sânge.

 

UMBRA

 

Pe umărul zăpezii

la umbra cerului,

în suferința vieții

fug pe furiș

printre păsări,

înconjurată de calde miresme!

Ah, florile, florile,

tremură în mâna vântului!!!

în lumina ochilor

ca un joc de cuvinte.

În clipa noastră

mărim tăcerea

căci lacrima e clopotul nostru!!!

 

 

 

 

 

 

Tu

 

Prin  mine trece un cântec de dor

născut din roua sufletului.

Există un zbor,

şi vântul mă cuprinde,

ca pe o stea lipită

de un munte.

O, ce-aş putea să-ți cer

mai mult decât

făgăduinţa iubirii?

 

 

 

 

 

 

 

 

                                                                             Nopțile  noastre

 

Gânduri,

Dorințe,

îmbrăcate în legendă,

scrise pe piatră.

Sunt frumoasă

şi am un surâs

pe ochiul nemărginirii,

Cu pasul tainic

gândesc

la o întrebare ce cade în suflet…

Visul e un înger de zbor

în nopţile noastre

când zăbovesc îndelung

pretutindeni

ca o lacrimă,

pe cerul iubirii!!

 

 

 

 

 

 

Într-o gară...

 

Aşteptam

într-o gară

ochii ce mă iubesc

și,

în infinitul muzicii

din ei,

Cuvântul a plecat

spre clipa revederii

ce a încrustat dorul

în inimile noastre.

Oxana Cârlan Munteanu

 

Vizualizări: 23

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor