POLLOCK , a voyage inside the artist's mind

Jackson Pollock. Am închiriat acest film de o săptămână şi încă nu m-am hotărât să scriu un cuvânt despre el. Mă uit pe pagină goală a computerului în aceeaşi tăcere cu care un pictor priveşte o pânza albă. Cum aş putea să scriu ceva despre această personalitate fascinantă, acest pictor care avea să schimbe în 1950 faţa picturii universale? Îmi simt trupul ca un tub de ulei. Oricât l-aş stoarce, sufletul se încăpăţânează să păstreze o formă determinată, organizată, compactă. Dacă m-aş aşterne pe o paletă, n-aş vedea nici o diferenţă între mine şi creaţiile ordonate ale acestei lumi. Singura cale este să mă abandonez, să uit de convenţii şi reguli de circulaţie, de strategii verificate, de căi bătătorite sau pilde istorice. Dacă mă uit în jur, s-a făcut aproape totul. Orice mişcare pare o copie, un eveniment repetat. Cum pot fi atunci eu însumi când tot ceea ce fac şi spun a fost făcut şi a fost spus?

Încet, încet toată fiinţa mea se transformă. Nu trebuie să mă uit în oglindă ca să realizez că mi-am pierdut părul, că am pierdut mult în greutate şi porii de pe faţă mi s-au dilatat. Artistul este o specie aparte sortită să sufere mizeriile şi bucuriile acestei lumi. Dacă aş avea vreodată puterea să îmi schimb destinul, acesta ar fi ultimul lucru pe care mi l-aş dori. Întreaga lume se zbate în trupul meu. Cu ce am păcătuit ca să trec prin această exorcizare? Singura cale eliberatoare este aceea de a mă lăsa liber, purtat de geniile eterice ale universului. Un proces destructiv, plin de abraziuni şi traume.

Istoria imaginii poate fi condensată în gest. Între gând şi vârful degetelor este o distanţă în care poate fi cuprins tot depozitul de imagini al lumii. În loc să ne înveţe să uităm, profesorii ne obligă să ne amintim. Şcolile de artă sunt şcoli de dresaj. Am crezut pentru mult timp că singura alternativă de a-mi permite să fiu eu însumi este de a demonstra că pot fi ca ceilalţi. Că pot merge pe sârmă, că pot face salturi mortale şi piruete, că pot memora imnuri naţionale sau mulţumi un public avid de orgasme vizuale, peisaje tiroleze şi naturi moarte cu struguri şi fazani.

Lacrimile îmi incinerează cămaşa. Lumea este un haos. O mixtiune lipsită total de orice coeziune sau forţă ordonatoare. Un punct în mişcare creează o linie, o linie în mişcare creează o suprafaţă, o suprafaţă în mişcare creează un volum, un volum în mişcare creează o traiectorie, o traiectorie în mişcare - un semn, un semn în mişcare creează un sens, un sens în mişcare - o idee, o idee în mişcare creează un gest, un gest în mişcare creează lumea. To Hell with Picasso!!! A absorbit ca un burete toate -ismele pe care le-a întâlnit. Artă abstractă. Ce e artă abstractă? Un fel de a vedea lumea cu alţi ochi sau un fel de a ieşi total din convenţiile vizuale ale acestei lumi, o formă de a investiga realitatea sub fustă. Cubismul cel puţin a găsit o explicaţie uşoară. Pictăm lumea din mai multe unghiuri, din faţă, din profil, de sus, de jos, dinăuntru, dinafară, cu curu-n sus sau jos, totul într-un singur loc. Tztz. Ce descoperire! Nu mi-aş fi dorit niciodată să fiu cubist. Toate aceste laturi explicate sau unghiuri perspectivale, colecţionari cu gâturi întinse înghiţind conştiincios în sec de câte ori descoperă un unghi neprevăzut. Idioţi. Futuriştii la fel. Ca să reprezinţi ceva în mişcare trebuie să pictezi secvenţial ca şi căţelul ridicol al lui Giacommo Bala cu zgarda multiplicată fuzzy, de parcă ar fi fost o fotografie făcuta la curse de cai.

"-I'm Lee Krassner, we are toghether în the John Graham show."

A intrat în atelierul meu de parcă era building inspector sau salesman de la Salvation Army. Specia asta nouă şi emancipată născută din generaţii de modele care au descoperit într-o zi că pot şi ele să facă pictură. Gata să facă ordine în viaţa mea, gata să mă scoată din şanţuri, să mă promoveze ca pe cea mai mare găselniţă a secolului, nu pentru ca eu eram bun, ci pentru ca ea mă descoperise. M-a ajutat vreodată faptul că am devenit celebru? Deloc. Viaţa mea nu a fost deloc fericită. Am crescut într-o familie numeroasă cu mulţi copii. Când Lee mi-a spus că nu vrea copii am ştiut că totul s-a terminat între noi. Era dorinţa mea de normalitate în lumea aceasta în care nu mai ai nimic de ce să te agăţi. De aceea beau. Pentru că mă simt singur. Pentru că pot lăsa spiritele să mă viziteze în voie, să mă mişte ca pe o marionetă, de la fiecare gest la fiecare strop de culoare. De multe ori mă duc în atelier şi mă piş pe pictură.


Am făcut aproape totul pe ea, a devenit hârtia igienică pe care m-am masturbat, m-am şters la cur sau am vomitat. O parte din mine şi substanţa mea mai trăieşte pe aceste tablouri. Cel puţin ştiu că n-am murit. Oh, ce n-aş da să le pot spune acestor colecţionari care au plătit milioane că m-am semnat cu cea mai autentică culoare Pollock. Parcă le-ar pasa! Dacă ar şti, cred că ar da un milion în plus.

Stau şi mă uit la Lee şi mă întreb dacă m-a iubit vreodată. Dacă ar fi stat lângă mine, dacă nu aş fi fost Jackson Pollock. You must be kidding. Din ziua în care ne-am întâlnit, Lee s-a trezit în misiune. Nu m-a iubit, poate că m-a admirat şi a văzut ceea ce nimeni nu ar fi văzut în afară de mine. Cine ar fi stat până la capăt cu un beţiv nenorocit ca mine? Poate că totuşi m-a iubit, dar nu a putut să o spună. În mintea ei credea că am nevoie de o mamă, când de fapt eu aveam nevoie de o femeie care să fie mama copiilor mei.

Nu ţine, degeaba îmi spui că aveai destule pe cap cu mine. Alţii cum pot? De aceea m-am aruncat în braţele lui Ruth (Klingman)? Nu pentru că era mai tânără, ci pentru că reuşea să mă facă să simt că mi-am găsit un sens în viaţă, că sunt real, că trăiesc. Te doare? Da? De aia ai plecat la Veneţia? Dacă nu îmi scriai scrisoarea aceea, poate ca astăzi aş fi fost în viaţă. Dar cum pot să te cred? Când am futut-o pe urâta aia de Peggy (Gugenheim) şi m-am pişat în şemineul ei, nu ai spus nimic. Vrei să-ţi spun de ce? Pentru că niciodată nu ai fost interesată de mine. Cariera, drumul spre glorie! Nu te interesă faptul că am stat zile întregi în frig ca să mă filmeze măscăriciul ăla. Totul era spre gloria şi nemurirea artei. Vezi? Aceasta este diferenţa dintre noi. Dacă într-adevăr ai fi ţinut la mine, nu ai fi turbat când ţi-am corectat tabloul. L-ai sfâşiat cu cuţitul pentru că o parte din mine vroia să fie acolo lângă tine. Curvă idioată ce eşti. N-ai înţeles nimica, nici despre artă, nici despre suflet. Tot ce te interesa pe tine şi pe Clement (Greenberg) şi pe toată gaşca aia de critici şi colecţionari impotenţi era nemurirea artei şi cu cât aş fi murit mai repede, cu atât mai glorios ar fi fost momentul. Ce-am fost eu pentru tine? Spune, auzi, nu face pe surda că nu sunt beat, sunt mai treaz ca niciodată. Fuck Picasso!! Cred că până la urmă ai fi fost în stare să te duci să sugi toiagul celor de la Met, cum a făcut curva aia a lui De Kooning numai să faci pe expertul autorizat, pe arheologul de genii artistice. Dacă nu te-aş fi cunoscut, poate că aş fi murit într-un canal, dar aş fi fost fericit. Sunt vlăguit, Lee, nu mai pot. Toţi aţi aşteptat miracole de la mine, dar nu sunt decât un simplu om. Tot ceea ce pot să fac este să beau, să îl ascult pe Benny Goodman şi să mă arunc în tablou. M-am săturat să aud că dacă n-ai fi fost tu, aş fi fost un păduche.

N-ai înţeles nimic. Şi nu mă miră. Pentru că tot ceea ce aştepţi tu este o justificare. Nimic nu se poate naşte din nimic. Dacă pata aia câcănie este acolo, este pentru ca eu m-am gândit la ceva! Wrong, wrong, wrong! Pata aia de acolo a fost pusă acolo de altcineva. Eu nu sunt decât un simplu vas în care se toarnă lumea. Cum crezi că l-a făcut Fidias pe Zeus? Stai, stai, stai. Nimeni nu l-a văzut pe Zeus, nici măcar Fidias. Nu mă lua că sunt beat. Artistul este o natură sensibilă. Sensibilă la lumină, culoare şi sunet, la forme şi combinaţii de forme. Cea mai mare greşeală este să mergi către lume, nu să o laşi să vină ea către tine. Pentru mine pictură este o stare de necesitate. Cu fiecare tablou o parte din mine moare...

Pleci la culcare. Foarte bine, vise plăcute, când tu vorbeşti stau ore în şir şi nu zic nimic, dar dacă încerc şi eu să spun ceva, te apucă somnul. De când ne cunoaştem, nu ai fost mai mult decât un gestionar. Nu trânti uşa că sparg casa asta, futu-i mama ei de viaţă!

Hmm, cât de nedrept pot să fiu. Sunt un porc. Până şi câinele ăsta este mai pur ca mine. De câte ori visez, mă întreb dacă mă găsesc în realitate său vis. Trebuie să ai talent ca să ghiceşti. Ca să fiu sigur am scris pe pânză cuvântul "Pollock". Problema este că nu îmi amintesc exact dacă am făcut-o în timp ce eram treaz sau visam. Lee rămâne dragostea vieţii mele. În timp ce conduceam maşina în noapte eram cu ea la Veneţia într-o gondolă ce plutea în culoarea sufletului nostru chinuit.

Pollock (2000), directed by Ed Harris; casting: Ed Harris, Marcia Gay Harden, Tom Bower, Jennifer Connely.

article from Egophobia, 2005

Vizualizări: 374

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Serban Ecaterina pe Februarie 3, 2012 la 11:48am

Mulțumesc ptr postarea și „ călătoria aceasta în interiorul minții ARTEI !

Comentariu publicat de Moroz Cristian pe Februarie 3, 2012 la 10:26am
Comentariu publicat de Reuţ Romulus Robert pe Februarie 3, 2012 la 6:35am

Toate muzeele de artă modernă din lume şi-ar dorii o sală Pollok , rămâne un semizeu , ca şi Benny Goodman !!!...abstractul se naşte şi renaşte atunci când academicul devine de prisos , atunci când sufleteşte te transpui , culorile aleargă tumultos şi transpun doar trăiri interioare de moment , duse magnific până la extazul privitorilor , doamne suntem aşa de mici în faţa artelor , aşa de mici în faţa artiştilor adevăraţi , aşa de mici în faţa relităţilor , chiar dacă ele muşcă carnea spiritelor evoluate şi prefigurează " Autodafele " autorilor , chiar vărsată din bidoane vopseaua , culoarea se aşterne cuminte la locul său , cuminte şi atât de expresivă .Mă opresc aici şi nu doresc afirmare propriilor păreri dar unora şi sunt mulţi , ne place pictura chiar abstractă  şi mulţumesc domnului Adrian Ioniţă , pentru TOT !!!

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Februarie 3, 2012 la 12:47am

"Artistul este o natură sensibilă. Sensibilă la lumină, culoare şi sunet, la forme şi combinaţii de forme. Cea mai mare greşeală este să mergi către lume, nu să o laşi să vină ea către tine. Pentru mine pictură este o stare de necesitate. Cu fiecare tablou o parte din mine moare..."

Multumesc pentru aceasta lectura!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor