POEME DIN TRANSILVANIA

O carte patriotică de bun simţ şi după regulile revelaţie poetice autentice publică artistul Eugen Evu în anul 2008, adică volumul de versuri „ POEME DIN TRANSILVANIA „ – Editura „ Polidava „ - Deva.

Poetul îşi adună poemele scrise prima dată pe carnea sa de poet, într-o zicere spre lume, reamintind celor care mai au ureche la inimă faptul că la Hunedoara există un spaţiu liric adevărat şi că acolo se poate crea o operă importantă şi viaţa are frumuseţea ei.

Autor a mai multor volume de poezie, uneori apreciat, alteori uitat, mai ales de criticii de la „ centru „ , iată, în aceste poeme Eugen Evu priveşte spre sine, caută cunoaşterea omului şi a omenirii privind spre conştiinţa sa, e un fel de exod de la om spre divinitatea ascunsă în conştiinţa omului, forţând limitele. Limitele sunt brusc retezate de neputinţa cărnii, Dumnezeu e Biochimicul, adică cel care prin creaţia sa a pus limite creaturii, dar în felul acesta şi-a lăsat semnătura în inima omului dispus să asculte glasul, să accepte lucrarea specială de evadare din păcat şi eroare.

Privind spre sine autorul redescoperă familia, părinţii, copii, rădăcinile care îl leagă de oamenii care au dat contur unei patrii speciale la Hunedoara, redescoperă artiştii care i-au marcat existenţa şi l-au direcţionat spre poezie, spre scris, spre munca de scrib în cetate, dincolo de apăsarea zgurii şi a mâniei zilnice. Ca umbre la masa poetului apar: Lucian Blaga, Mircea Vulcănescu, poetesa Maria Teresa Liuzzo, B.P. Haşdeu, Roland Barthes, Novalis, Updike

Poetul preia elemente din modul de a fi al profeţilor: singurătatea, stăruinţa în scris până la momentul în care este el scris, efortul viziunii, limitele limbajului, trecerea de la o stare de graţie la o stare de revoltă, cântecul, apelează la mijloacele ştiinţei de frontieră, a ştiinţei aflate între fizică, biologie, chimie, arheologie, cosmogonie, teologie, împletind în mod original temei, idei, definiţii, erori care pot fi adevărate din punctul de vedere al rupturii din cunoaşterea umană. Cuvintele poemelor o iau razna, sunt propuse metafore care vin din interiorul cunoaşterii pure, prin lentila corpului uman, o cunoaştere cu fiinţa până la codul genetic, la limita logicii curente. El îşi asumă logica suferinţei de a nu putea evada din multiplu în unu.

Logosul divizat ca dorinţă între divin şi profan „ - poemul „ Natura „ , pornind de la Văzutul în Ascuns

Craniul – melodiosul meu craniu / abandonat ca amforă de / uraganul meta – galactic / La Mările Somnului / Craniul meu / Lacrima Domnului. / „ - în poemul Misterul.

Sunt adunate, după o logică proprie, poeme scrise în limba română, dar şi în alte limbi europene, ca semn că poetul poate migra spre alte ţinuturi, ducând mesajul poemului la suprafaţa patriei, poemul care trăieşte precum animalele marine la mari adâncimi.

Eugen Evu neagă realitatea imediată, este o fugă din cetate spre cetate interioară, caută frisonul, lacrima, natura, jocul poeziei, arderile, erosul esenţial, noaptea, alchemia, ceramica făpturii, toamna devreme, rugăciunea, arta de a muri cântând, pierderea numelui. Volumul pare a căuta forţele de atracţie ale fiinţei, punctul în care fiinţa poate să existe dincolo de mirajul zilnic, efortul este de a redescoperi pe Eugen Evu cel adevărat, cel care a fost făcut perfect, dar care s-a pierdut în povestirea poemului nesfârşit pe care îl scrie …

Nu mă –ntreba cine sunt: nu ştiu. Nu îmi amintesc, însă nici nu mai vreau să sufăr această chinuitoare căutare care mereu este în trecut „ - în textul Despre marele meu necunoscut sau mica nemurire.

Sau „ Moartea noastră cântă numele lumii / pâinea cuvântului sarea lacrimei / şi pâinea dulce a iubirii / zburător neutrino prin vulturi „ – în poemul Scriitorii anticei lumi.

Căderea în real e motiv de poem existenţial, de recunoaştere în evenimentele simple a miracolelor : O ! Ce miracol ! Mă trezesc, reiau mişcarea/ îmi botez privirile mă spăl pe dinţi, beau un / ceai de măceşe plec în oraş sau bineţe schimb / priviri culeg castane dau ipocrit un bănuţ / …/ ce miracol, Doamne, antimateria totuşi există „ – în poemul Miracle.

Interesantă tema iubirii la poetul bătrân păcătos cu metafora care plânge, întâlnirea cu femeia iubită este prilej de levitaţie, pierdere a gravitaţiei zilnice, eliberare de presiunea vieţii de fiecare zi şi intrarea în micul infinit al poemului, regăsirea părţii de carne care cântă după zidul vremii … De fapt, poemele nu mai respectă semnele de punctuaţie, curgerea cuvântului în mod firesc, fragmentele de idee devin întreg, virgula nu mai are sens într-o lume fără sensurile ei iniţiale.

Privind spre sine poetul experimentează tema morţii, ca posibilă înviere, ca certitudine dincolo de carne …Abordarea acestei teme dă foc poemului care se rostogoleşte pe alte dimensiuni, de la placebo la zeii marilor culturi pierdute care au căutat formula învierii : „ Ci spirit unic liber ce transcede / Lumina care aude – râde – vede / Rotind să inverseze moartea / - n smaraldele lui Thoth. / „ – în poemul Thoth ( II ) . Această temă are accente obsesive, e încercarea celui care stăruie, care bate la porţile cunoaşterii pentru a se putea lipi de viaţa în ascuns, de dincolo.

Mărturia poetului în vreme este una ce ţine de esenţa vieţii : Au eu lucrez cu mine, pe mine mă destăinui / Lucrarea asta are iuţeala nopţii – n seară / Când umbra se aruncă pe tot ce arde – afară / Din dorul cel lăuntric ce sufletul să-mi dăinui

Peisajul patriei este unul al oamenilor smeriţi: „ România / Ţara celor mai / Răbdătoare morminte / - oameni care au acceptat credinţa în altceva dincolo de realitatea imediată a egoismului zilnic : „ Primul altar / A fost focul / Din vatră / Primul templu / Peştera / Primul înger / Reînălţat / zborul cosmic / - în poezia Reminiscenţe.

Volumul merită a fi citit şi pătruns de iubitorul de poezie şi de cultură românească pentru că va avea bucuria descoperiri unui poet matur, care are curajul de a plonja în cascada fiinţei interioare şi a de a căuta punctul de plecare a omului spre stele : „ Adevăr zic vouă / Nu eu am scris cartea / Ci Cartea ne scrie …/ Fertil ne ucide // Omule, tratează-ţi propriul suflet ca pe un prunc / zilnic nou – născându-se …El este Fiul . / „ – în poezia SEMINŢELE .

A venit vreme ca Eugen Evu să facă din opera sa, peste 35 de volume, o sinteză care să permită învierea în poema română, după stilul marilor poeţi care au murit îngropaţi în vers, pentru a renaşte în logos …

Constantin Stancu

Vizualizări: 6

Nu sunt acceptate comentarii pe acest blog

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor