Pomul împlinit de rod

[Gheorghe A. Stroia]

Din gânduri mi se naşte azi ursita…

şi pot vedea lumina printre brazi aprinşi,

ca lumânările ce-n seară strălucesc,

mii de sclipiri, un vis în Univers.

La ceasul de acum,

mă muşcă o întrebare :

Oare,

de ce nu m-am născut bătrân,

cu visele deja împlinite

şi-n roua cea de timp,

sătul de viaţă ?

Eu...pomul plin şi împlinit de rod,

cu bucuriile uitate-n chip,

nu pot avea tristeţile deja trecute,

iar urmele adânci- nu arse

şi deschise răni - ci

vindecate şi uitate?

De ce să nu mă nasc bătrân,

cu fiii mari, iar ochii mei bătrâni

să le zărescă destinele-mplinite ?

De ce să nu mă nasc bătrân,

cu toate-amintirile

comori de suflet,

ştiute doar de mine ?

Iară bătrân, eu de m-aş naşte

cu viaţa-n glas trăită,

aş blestema secundele din ceas

să meargă înapoi, grăbite…

Să pot vedea mirat

cum pielea mea, zbârcită şi mizeră,

întinereşte...

şi ochiul meu, golit de văz,

se umple iarăşi de lumină.

Şi aş vedea din somn

nu hâda moarte, răsărită

ci viaţa nouă, retrăită:

reînvierea unui val,

pe trupul firav- licăr de putere.

Şi aş vedea cum rodul pomilor din noi

se reîntoarce-n timp,

în timpul răzbunat

şi se preface-n floare,

în floarea ce musteşte de aromă,

privind prin ochii mei...întineriţi.

Oare-aş putea?

Aşa, apropiat, mirat

de clipa plină de neant,

aş face-o cu zâmbetu-mi pe chip:

copil de-aş fi, n-aş crede moartea

şi nici păcatul nu l-aş şti.

Spre coasa Doamnei aş pleca

cu mâinile întinse...

visând naiv, că lama ei străluce,

străluce de iubirea vieţii.

Şi de va fi să plec,

eu călător pe-o rază,

pe-un gând...

al unui prunc: naiv şi fericit.

Şi dacă viaţa mi-aş trăi-o doar aşa:

în pas invers, cu spatele la Univers,

eu…

muritor de rând, cu-n vis în gând,

cum aş mai şti, cum aş simţi …

că m-am născut ?

Din volumul de versuri Gheorghe A. Stroia - "Omul...retortă", 2010