De ce se scrie-ntr-una istoria în fals,
N-ajunge oare sângele vărsat?
Ne-nchipuim că viața-i tot un vals,
Am și uitat, că dansul pe cadavre e-un păcat?!

Și cine-o scrie, nu știm. Nu întrebăm
Ce interese au, de ce-s meschine.
Suntem total indiferenți și-i acceptăm
Și umplem țara, neamul, lumea de rușine?!

Nici de-adevăr nu mai avem habar,
Trăim doar ca să trecem zile-n rând.
Nici la părinți n-avem un gând, măcar...
Ce-a fost demult, se șterge, preferăm ” curând”?!

La școli copiii-nvață- vorba vine-
Despre contemporani, futilii și anoști...
N-au etalon, să-nvețe zborul la-nălțime!
Vrem viitor, de superficiali, de-agnostici, sau de proști?!

Dar nici neștiința nu-i așa de gravă
Pe cât minciuna într-una invocată ...
Nu-s, dar se cred, eroi, de gașcă sau enclavă,
Făcând din sfântul neam- bandit, din țară- o spurcată!

Nemaiavând nicicum din rădăcini
Ne-a părăsit deja orice putere.
Deși cunoaștem vinovații - știm că nu-s străini -
Naivi, tot noi îi venerăm și-i umplem de avere!?

Ne merităm și soarta țării și destine,
Trăim cu ignoranța-ntr-un păcat...
Încet, încet, vom pierde viitorul ce ne vine
Și vom sfârși-n declin... Pământu-i săturat!

Istoria-i acum doar simplă conjunctură
În folosul celor ce nu scriu, ce fac!?...
Pierzându-ne pe veci, tot ce-am trăit, și morți... E-o făcătură!
Decideți!!! Timpu-i scurt schimbării... Pierdeți iar un veac?!?
18.06.2010

Vizualizări: 7

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor