Potpuriu artistic dedicat doamnei Corina Chiriac cu ocazia aniversării 26.10.2010


Preludiu
În viaţ-am scris mii de catrene
Am dat în şmecheri, ce să fac,
Acum am muze mai perene
Şi-i scriu : Corinei Chiriac.

Texte şi pretexte

Nu-i fac nicio prezentare
Corina este-o mare stea,
De lobby, ea nevoie n-are
De suflet, stimă-i altceva.

A strălucit de la-nceput,
Iar eu, amic necunoscut
Îi dau întâiul meu salut.
Mai vor să o salute optimiştii
Confraţii mei, epigramiştii.

Am muze, fete foarte fine,
Subţiri, stilate şi caline,
Şi ele vor, dar nu-ndrăznesc
Să-i spună ei, că o iubesc.

Cântecele ei le ştiu
Da-i spun aşa, nu în pustiu
Mai resemnează-te un pic,
Nu-ncape tot, că-i spaţiu' mic.

Potpuriu-i cu descântec
Strofele-au în ele cântec,
Cântecul cel idolatru
"Îl citim în rândul patru".

Privesc şi gâzele din iarbă,
Şi cintezoii de pe cer,
Toţi cântă, nu e un mister:
"Strada speranţei la parter".

Doi şomeri stau într-o rână,
Ei visează la un giob
Îşi fac planuri împreună
"Cântă o inimă nebună".

Un elev îşi face vise
C-un examen foarte greu,
Are ţinte imprecise
Cântă:
"Trec şi nu îmi pare rău".

Altu-i dandy ca un lord
Îmbrăcat la patru ace,
N-are voce, dar nu tace
Şi
Cântă:"Gara de Nord".

Altul e înalt ca bradu'
Cu-n aer provincial,
Dar imită magistral
"Cântec cu Ioana Radu".

Doi copii de grădiniţă
Moşi şi babe diferiţi,
Şi-o fătucă diavoliţă
Cântă:
"S-aveţi grijă de părinţi".

După săptămâni de post,
Doi îndrăgostiţi lulea
Zise el...şi zise ea
"Aoleu, ce dor mi-a fost".

Se distrează în neştire
Amândoi de fericire,
În sfârşit şi el şi ea
Zic:
"Mică e vacanţa mea".

Iubirea lor a fost un vis
Mai ceva ca în paradis,
N -a fost cum au vrut să fie
A fost:
"Ultima lor nostalgie".

Într-o noapte de vară
Cântă, cântă o vioară,
Într-un peisaj cochet.
Lăutarul e discret,
Iar la ei, amoru-i:
"Un secret".

Îi pune coarne, când vrea ea,
El n-a mai vrut aşa ceva
Şi-i zise: pa, iubito,
"Poţi pleca".

Te-admiră şogori din Ardeal
Şi mai jos oltenii-n vale,
Le trece pofta de scandal
Sorbind cântecele tale.

Te plac călugării la schit
Şi pustnicii vor să se-nchine,
Că vocea ta-i pân'la zenit
În liniştea nopţii senine.

Şi bozgorul din ungurime
La " Nem tu dom" el se opreşte,
Îi place vocea foarte bine
Şi-atunci vorbeşte româneşte.

Te ştiu bine şi deţinuţii
Aceia, condamnaţi pe viaţă,
Încremenesc la vocea ta
De noaptea până dimineaţă.

Prinţeso dragă, te conjur,
Nu te opri deloc din cale,
Iar eu ca epigram, mă jur:
Catrenele sunt ale tale.

În salturi tu ai mers tot timpul
Te-ai dus întotdeauna sus,
De mult ai depăşit Olimpul
Dar niciodată, n-ai apus.

Te place-ntreaga naţiune
Aicea ţi-ai făcut un nume,
Prinţeso, să nu ai angoase
Te place şi Filip Tănase.

Epilog
După vârstă, sunt bătrân
Totuşi, merg în pas cu voi,
De credeţi că nu sunt bun
Iau catrenele'napoi.

De nu rimează cum vreţi voi
Faceţi catrenelor război.

Vizualizări: 19

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor