în casa cu transperante oranj

stau gândurile ca boabele de mazăre în păstaie

până când vine o zi în care din oglindă

încearcă să iasă o femeie cu pălărie

captivă privirea o dungă de umbră prizonieră sub boruri

doar umerii subţiri în bluza de in

ca un fluture scăpat din strânsoare îşi amintesc zborul

închizi atunci uşa în grabă

plecând către nu se ştie unde

dar paşii te poartă peste pod

pe drumul ştiut să te uiţi la tramvaie

şi totul ar părea că e bine orânduit

în lucrurile lăsate de Dumnezeu pe pământ

ca o lumină în care se întomnează treptat

ce suplu e vântul în mersul său firesc peste şine

când o poate lua pe ce linie vrea

fără să i se întâmple vreo tragedie cotidiană

trece prin sălcii şi poate ajunge până la tine

el niciodată nu va problematiza inutil

măruntele întâmplări despicând firul în patru

aşa cum fac eu cu vorbele tale

mai trece o zi şi mai vine o noapte

ce se dilată haotic peste oraş

precum nemărginita floare a nemărginirii

în care timpul miroase invulnerabil a tuberoze

o linişte deasă îmbracă zidurile de piatră

într-o lume pierdută unde nici greierii nu mai cântă

nici tramvaiele nu se mai aud peste pod

Vizualizări: 16

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor