Poveste întreruptă


Inima mea a explodat în mii de bucăţi!de luni de zile caut să le adun într o însăilare pe toate împreună.Leg sforicele şi bucle de sârmă ,cârpesc ca un măcelar burtos cu mâinile mari păroase şi pline de sânge.

Primele amintiri despre mine le am de la doi, trei ani:pulover roșu cu buzunare,tricicleta de lemn albastru,o felie mare cât pâinea cu untură şi ceapă verde şi doamna Ghinescu ce turuiai molcom în capotul de diftină înflorată.Doamna Ghinescu era mereu bătrână.Nu mi amintesc să fi fost vreodată tânăra.Mirosea a bătrână ,acel miros dulceag care anunţă moartea.Nu mi plăcea să stau la doamna Ghinescu!Mişcările ei erau lente de parcă plutea într un sos gras,în buzunare avea tot deauna hârtie şi batiste mototolite,mâinile ei erau uscate şi pline de pete maronii…îmi privesc mâinile ..ce isterie am trăit la apariţia primei pete..la început ca o aluniţă..
Mă privesc în lumina soarelui ,mâncând din felia de pâine semi.O hăpăiam repede,altfel tanti Ghinescu nu mă lăsa cu tricicleta.Şi eu aveam genunchii zdreliţi,vânătăi de la căzături şi multă energie de consumat în alergarea aceea nebună cu pedalele de plastic negru.La început mă băteau toţi copiii…alergam repede să cer ajutor,obrajii mânjiţi de praf şi lacrimile săpau brazde adânci şi albe pe ei.Tata mă certa.Apoi m a învăţat să mă bat.Ajunsesem spaima băieţilor .Nu v am spus,mă jucam doar cu băieţii ,mă căţăram în pomi la furat mere verzi şi liliac,stăteam în poartă la fotbal căci eram mai paşnică decât pe teren unde faultam la fluierul piciorului….Nu ştiu cum am devenit fetişcană ,dar dintr o dată m am trezit alergând "de ascunselea" şi "Omul negru",Podul de piatră", pară, şi shenkel şic Ferkenbal!
Apoi ,din cosmonaut,arheolog şi scafandru,am dorit mult să fiu actriţă ,cântăreaţă,Stea fără nume…făceam scene cu pături şi spectacole şi creşteam,aveam sâni,aveam părul lung,aveam picioare pline de vânătăi maica mea îmi spunea”ostoieşte te!ai să faci cancer şi mori!”….băieţii şi dădeau ghionturi ,șușoteau ,niciodată n am ştiut să citesc în oglindă!Niciodată n am recunoscut nimic din ce vedeam acolo….N am înţeles de e frumos său urât,ori nas prea mare,ori vreun coș ivit în mijlocul bărbiei,ori ochi mici de purcică cu gene drepte….Când a murit bunica stăteam într un colț al camerei şi îmbufnată.Tata spunea –vai,uite ce supărată!.Nici măcar n o suferisem! Femeie rea şi mereu bolnavă,uscată şi neagră la suflet și vorbă.Niciodată nu m a mângâiat,niciodată nu m a iubit în cuvinte….O priveam moartă,fără nici un sentiment,doar înspăimântată de nemișcarea trupului,de culoarea pielii,de tăcere.Da,eram supărată foc !toată adunarea aceea de oameni și nimeni nu mă băga în seamă pe mine!
Ce aminitiri să iau cu mine,îmi spun? Să le iau unde? Câte amintiri stau cârcite în cotloane întunecate?Şi ce resort ,precum madeleine lui Proust le învie? Sau poate sunt amintiri ce nici nu vreau să învie…să rămână așa ,mumificate în întuneric! Orașul!da,orașul s a trezit în mine ca o caracatiță îşi suceşte braţele înăuntru şi mă sfâşie.Zi de zi am bătut pietrele lui şi aceeași lei ponosiți se decolarau sus pe un zid,aceleași cariatide țineau pe umeri un balcon, prin aceleași ganguri întunecoase treceam cu spaimă,mirosea a pișat și bețivanii găseau acolo loc bun de a și deșerta beșica.Şi ochii caselor stăteau ațintiți pe noi ,în nemișcare mereu,dar le simțeai în spate privirea arzând .Ani am trecut pe lângă ziduri şi porți și turnuri și mi părea firesc să stea acolo fără să le văd.Uite,acum în mine crește orașul în voie şi sălbatic:casele se urcă una peste alta ca un turn de frişcă,ferestre și porți se colorează în roșu și albastru ,turnurile sunt în ocru şi semețe,ca niște imense cârtite sapă în mine galerii ,treceri secrete dintr un capăt la celălalt al corpului meu oraș…Pietre îmi curg prin sânge și ticăit pe macadam îmi pulsează la tâmplă și pe artera mea merge zguduit un tramvai roșu.Stau pe o bancă de lemn cu fruntea lipită de geam.Linia traversează orașul și l despică în două cu veselie.Oamenii se îmbulzesc ,precupețe merg spre gară ,au sacoșe pline de cumpărături,ciobani cu desagi din lână de oaie mirositoare, cu pălărioare negre sus pe scăfârlie,doamne cu pantofi de lac şi ciorapi cu dungă, muncitori cu mâini negre mirosind a transpirație.Ah ,îmi spun ,acum cum ajungem în Piața Mare!Omul cu toneta de îngheţată stă aproape de linie.Are pe cap o bonetă albă și halat,ridică un capac strălucitor şi scoate din burta tonetei îngheţata de ciocolată sau de fistic,sau de vanilie….nu are decât două gusturi.De obicei e ciocolată şi vanilie.Cu lingura rotundă specială scrijeleşte pasta îngheţată,uneori bila e marmorată căci gusturile se amestecă sau lingura a săpat adânc în granița celor două gusturi şi ele se așează cu grijă în coșulețul de napolitană,îl aud scrâşnind când lingura se scutură şi tremură să și lase preţioasa încărcătura…..Da,uite toneta cu îngheţata lingă linii şi vagonul se hurducăie și se opreşte cu scrâşnit lung pe linii.Uraaa!vânzătorul e acolo zgribulit!
Pornim mai departe şi acum începe marea Aventură.Închid ochii,mă prind bine cu mâinile de scaunul din față,coborâm spre Gară ,prin fața Ursulinelor şi țin în cap vagonul să nu se rostogolească,frânele scârţăie și trupul de metal se leagănă dintr o parte într alta.Bancheta de lemn e tare şi mă doare deja fundul de stat pe ea,dar nuuuu!acum e un moment important şi periculos:coborâm spre Gară şi nu mă mișc din loc!!
Deschid ochii,am ajuns!următoarea staţie Suk haCarmel,anunţa vocea înregistrată a autobuzului.E staţia mea, am să cobor,de acolo un pic de mers pe jos spre cursul de Tai Ji.Zâmbesc în mine şi pe obraji desigur mi se lăbărțează o veselie de copil.

Vizualizări: 71

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor