Doi vecini, prieteni la cataramă, agricultori înverşunaţi, s-au hotărât să se ajute unul pe altul şi au jurat să pună împreună şi bucuriile şi necazurile, oricare ar fi fost ele.
Dacă unul punea la bătaie măgarul, celălalt trebuia să scoată cotigarul;  unul cu plugul, celălalt cu boroana şi tot aşa ...  La arat, azi la unul, mâine neapărat la celălalt, să nu rămână niciunul în urmă, aşa le-a fost înţelegerea.  Aşadar au făcut o asociaţie agricolă în doi, sub jurământ.
       Primăvara, târziu, după ce răguşise şi mama cucului de cântat, au semănat cu chiu cu vai ogoarele cu păpuşoi ciocantini, până au dat peste ei nişte ploi mocăneşti, care nu se mai opreau.
Se pare că Dumnezeu se luase cu alte treburi, uitând şi de ploi şi de calul care stătea flămând şi cu ţolul ud în spate în drum, în faţa crâşmei.
-Ghiţă, azi e Sfântu' Petru, de mâine, gata cu sarbatorile!... şi a dat Dumnezeu de s-a oprit şi ploaia,... dimineaţă batem sapele şi mergem la prăşit!
- Stai întâi să vină ziua de mâine, să vedem, Ioane, cât de mare-i buruiana, că nu ştim încă…
A doua zi s-au oprit iar pe la bodegă să se dreagă.
-La toată urmă, băi Ghiţă, nu-i târziu, avem toată vara în faţă, ce să ne grăbim atâta, mergem mâine să vedem la faţa locului, întâi la mine şi pe urmă la tine.
- N-o să ne certăm acuma, când avem atâta treabă...
- Aşa să facem!
       A doua zi calul s-a oprit iar la crâşmă, nu cunoştea alt drum.
Nicu şi Vasile Turiţă, doi potlogari renumiţi, puşi mereu pe şotii, văzând căruţa de dimineaţă în faţa crâşmei, au  căutat o găleată cu var rămasă de la Paşti şi la adăpostul întunericului au dehămat calul şi l-au văruit cu bidineaua, apoi l-au alungat pe drum, scăpându-l de chinul hamului. Târziu în noapte Ghiţă şi Ion ies mătăhăind din bodegă, urcă în căruţă pe bâjbaite şi încep să se răsteasca la hăţuri:
-Dii, gloabă puturoasă!
Băieţii, cum aud îndemnul, sar, apucă oiştea, întorc căruţa şi încep s-o tăbârcească înspre vale, făcându-i vânt în mijlocul gârlii, speriind gâştele care dormeau pe apă. Căruţaşii, simţind  apa clipocind la fund, încep să fluiere care mai de care mai melodios, tot îndemnand calul să bea apă. De pe mal Vasile Turiţă mai talentat in ale cailor răspunde îndemnului:
-Mi-ha-ha-ha-ha!
-Ho, cu tata, Șargule!...i se adresă o bâiguială din căruţă.  

Vâzând că vine garla mare, încep să-l injure pe morar, se dezbracă în durligi , băgându-se în apa rece şi se apucă să chinuie căruţa, neputând-o urni din loc.     Desmeticiţi din băutura, dar doborâţi de somn, renunţă şi pleacă să se culce în hincotelile băşcălioşilor, care stăteau la pândă.    
       Dimineaţa, s-au trezit buimaci, cu noaptea-n cap şi au plecat căutând de zor calul disparut, fară să se plângă, tot   ocolind o mârţoagă albă, care statea ca o caricatură văruită în curtea bisericii şi păştea în linişte semănând băligi şi reculegându-se printre morminte. Căruţa stătea la umflat în mijlocul gârlii, cu oiştea deasupra valurilor. Șargu profita din plin de vacanţă şi păştea netulburat, ferit de răutati, ocolit şi de muşte, care curioase stăteau cu neîncredere la distanţă, nemairecunoscându-l, atât era de fericit şi de schimbat. A doua zi, făcându-i-se sete, nimeri gârla, şi intră în apă să se răcorească. Fliştura coada ca pe un măturoi, când pe-o parte, când pe alta, în cea mai frumoasa zi din viaţa lui. Era dispus să moară,... să-l ia apa şi să-l ducă departe într-o lume răcoroasă,... cu iarbă,... nu-i mai pasa de nimic, nu mai ura pe nimeni...

Într-o oră deveni bălţat, varul de pe spate se spalase şi Ion, după mai multe încercări, începu să-l recunoască, tot bătucind şi la deal şi la vale iarba de pe mal.
Înhamă nervosi, scot afară căruţa şi văd că lipsesc sapele.
-Băi să ştii că le-o furat!...
-Vezi-ţi de treabă, le-o luat apa,…la noi în sat, n-am auzit să se fure sape, de când mama m-o facut!…
Nici nu pornesc bine şi ajung iar in dreptul crâşmei şi iar se opreşte calul cu resemnare.
- Nea Gheorghe, am auzit ca ţ-o năpârlit Șargu! îi striga Vasile Turiţă, neputându-se abţine.
- Lasă că te năpârlesc eu pe tine, dacă te prind, ţ-america cui te-o mai închinat de golan!…
La masă, cu ţoiul în mâna, Ion zice abătut ca pentru sine:
-M-am gândit să dăm cu boroana, cea cu dinţii mari; trecem odată în lungiş şi odată în curmeziş, şi am scăpat de prăşit!...
-Băi, că bine zici, - întâi la mine şi pe urmă la tine!...

Gelu Vâlciu

Vizualizări: 72

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor