ecoul eliberator rãsunã ca un clopot în dungã
a lunã plinã a noapte a mii de licurici
deşi între mine şi fluturii nopţii e doar un geam
dansul ultimei lor speranţe pare grotesc
se agaţã cu disperare de o razã de luminã
ca şi sufletul meu de ideea de rai
într-un fel mã vãd dincolo cu aripile franjuri
cu cioatele ascuţite de atâta zbucium
rãsturnat definitiv sub o talpã imensã
aproape una cu tãrâna o mânã de cenuşã gri
ca mai toate zilele în care numãr schiop durerea

sunt vinovat pentru toate neregularitãţile
nimic nu-mi mai iese rotund
nici mãcar cercul
nici cel pe care îl rostogoleam copil
nici cel de pe care vã împart inima

Vizualizări: 81

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Maria Vo pe August 15, 2014 la 8:54am

mi se pare o ironie stupidă să spun că-mi place când un om își strigă durerea

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor