linia hașurată dintre noi și imposibil

am parcurs-o cu simplitatea celei care nu cunoaşte unde se sfârşeşte axa timpului

 

am luat infinitul pe tălpi şi am alergat să te întâmpin

aşa cum întâmpin viaţa zi de zi

chiar şi atunci când moartea îmi dă întâlnire în spaţiul strâmt de la triere urgenţe

 

Dumnezeu te-a creat conform aşteptărilor mele

ţi-a împletit în jurul inimii o cununa de muri

iar palma dreaptă ţi-a străpuns-o cu pironul albastru al cerului

aşeaz-o peste suflet şi-ai să vezi că timpul nostru se suprapune perfect

 

niciodată alungaţi din rai

ci trimişi să vestim

"precum în cer aşa şi pe pământ"

***

am prins imposibilul pe buze în dimineața primului răsărit

dimensiunile noastre s-au contopit lăsând timpul fără consonanță

 

n-a trebuit să te întâmpin

locuiai în mine de la facerea lumii

moartea nu ne-a găsit niciodată

epistolele i-au fost returnate cu același răspuns

destinatarii rătăciți în eden

 

acolo ne-a lăsat Dumnezeu să gustăm iubirea dintr-un fruct oprit pentru alții

trăim fericirea celor care n-au avut curajul jertfei

sub atingerile tale spinii s-au transformat în magnolii

cupa lor

samovar din care beau veșnicie la fiecare spovedanie

 

din raiul nostru cu îngăduință

trimitem un răvaș

pentru acei care n-au încetat să spere

fericiți cei ce-și pun viața în slujba iubirii

"precum în cer aşa şi pe pământ"

 

liliana trif & ioan grigoraș

Vizualizări: 20

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor