Enea Marius: Preludiul timpului pierdut

Cluj-Napoca 2014

Aşa am fost învatat de mic, să fiu comod şi totul să se întîmple usor. Pînă la un moment dat a mers treaba cum era normal pentru mine. Dar am avut un pic mai multă ambiţie şi nu este tocmai ceva care să se întîmple uşor. Undeva în spate, demult totuşi a rămas o reminiscenţă care ma formalizat. Am avut pînă nu demult impresia că totul mi se cuvine din ceea ce gîndesc că trebuie să am, dar nu am făcut nici un efort,sau mai rău decît atît, mi s-a reproşat faptul că stau degeaba aşteptînd mereu. A rămas o singuratate care nu mă transformă în ceea ce reuşisem acum cîtiva ani:ajunsesem scriitor.

Atunci boemia mea a atins maximul dar nu şi maximul de mulţumire, ceea ce reuşisem eu a răsturnat o imagine de om care tot timpul face ceva practic.

Nu reprezenta mare lucru pentru ai mei cartile publicate, ceea ce îmi dădeau de înteles:Din scris nu se trăieşte!

Eram în Nurnberg, şi discutam cu cineva din România despre plăcerea mea de a scrie. Omul îmi zice:

-O să dau un telefon în ţară să înteb şi eu despe roamnul şi nuvela ta pe care zici că le-ai publicat.

A doua zi îmi atrage atenţia foarte serios:

-Vezi că, dacă o să mai mănînci căcat mult că ai scris cărţi o să dai de dracu’ în ţară!

M-am uitat speriat la el şi l-am întrebat:

-De ce...

Imediat am plecat de lîngă el şi am evitat să mai vorbesc cu el şi cu oricare altul despre faptul că mai scriu din cînd în cînd.

De ce oare îmi place să scriu în loc să mă ocup de alceva care să îmi aducă un venit mic dar sigur pe lîngă ce o mai fi din tot ce am studiat eu pînă acum...

Probabil eu consider că fac ceva interesant şi util pe cînd a scrie sau a citi pentru cei care mă urmăresc şi m-au urmărit înseamnă un efort prin care ei consideră că îşi pierd timpul.

La fiecare încercare de a mă menţine în forma de acum cîţiva ani, nu am reuşit nimic, au dispărut entuziasmul unora de a-şi investi banii în ceea ce numesc eu scrisul.

Competiţia care a apărut acum pe piaţa muncii, şi mai ales interesul pentru citit a scăzut, firea celor nou veniţi, sau mai degrabă ajunşi la vîrsta desfăşuriării unei munci nu include şi marea pasiune care o aveam noi, generaţia romantică, care nu vedeam nimic rău în jur, iar acum este o infuzie de curiozitate şi de revoltă la ceea ce reuşesc cei care ne conduc să evidenţieze.

Totul a devenit practic şi cît se poate de consumabil, dar mai ales în sensul digestiei.

Odată cu trecerea timpului apare fenomenul amintirilor. Dacă eşti pus în situaţia de a-ţi consuma nervii cu amintirile atunci este grav. Această recapitulare a evenimentelor din viaţa noastă care se chiamă amintiri, ne determină să ne facem planuri, sau să visăm că suntem la fel ca tunci cînd eram tineri şi şansele noatre erau deschise oricăror posibilităţi.

Odată cu apariţia recapitulării apare şi aşa zisa cronometrare în sens invers. Deşi vîrsta merege mai departe, totuşi după o anumită vîrstă majoritatea oamenilor suferă de o cronometrare în sens invers. Este o ironie a sorţii, este specifică tuturor muritorilor de pe pămînt şi se datoreşte la oameni mult mai grav decît la animale, cauza fiind conştiinţa umană.

Dacă am putea trăi cibernetic, adică sub formă de undă luminoasă, atunci conform Teoriei lui Einstein timpul nostru ar deveni nul iar noi am fi exponenţii infiniţi ai Universului.

Este de presupus că, viaţa în întuneric ar avea ca efect o îmbătrînire încetinită. De asemenea ar fi o posibilitate de a dispărea afecţiunile cauzate de viaţa de zi cu zi.

Acest tip de existenţă, în întuneric, are ca efect dispariţia din conştiinţa umană a noţiunii de timp, sau vîrstă, shimbările datorită acesteia sau acestuia ne fiind observabile cu ochiul liber, iar în această situaţie şi un ritm ve viaţă mai lent.

Această ipoteză vine să se adauge ca un aspect posibil şi demonstrabil al Teoriei lui Einstein, dispariţia din conştiinţa umană a noţiunii de vîrstă sau timp avînd loc doar în cazul vieţuirii într-un întuneric universal.

Spaţiul în întuneric devine infinit, ne putînd în întuneric să mai afirmăm noţiunea de distanţă.

Teoria culorilor


Ca să ne putem deplasa în spaţiu cu viteza lumini, trebuie să ne transformăm în unde luminoase. Adică corpul nostru să devină un spectru luminos.În acest fel spaţiul devine infinit (Universul) iar timpul devine zero.
Lumina este constantă in Univers şi difuzată peste tot.

Teoria culorilor vine să demonstreze ştiinţific Biblia.

„La început a fost întuneric dar a apărut o voce, după care s-a făcut Lumină.”

Vocea respectivă este reprezentată ştiinţific prin: Conform demostraţiilor Teoriei lui Darwin ca fiind descărcări electrice de tip fulgere care au provocat apariţia plantelor, a fotosintezei, şi a dezvoltării vieţii pe Pămînt.

Ipoteza este plauzibilă, fiind demontrată ştiinţific in laborator, dar se poate presupune că, Pămîntul fiind o planetă rece, le fel cum era şi Soarele la vremea aceea, aşa numitele descărcări electrice în unde luminose ultra violete au apărut odată cu devenirea Soarelui planetă în dezintegrare enegetică şi fierbinte.

Axa de înclinare a Pămîntului expus unei energii termice radiante şi luminoase, poate fi explicată şi datorită maselor masive de aer fierbinte care erau dirijate cu forţă către Pămînt, provocîdu-i înclinarea şi forţîndu-l să se rotească.

Dacă această ipoteză a Teoriei Culorilor este plauzibilă, verificabilă pe orice simplu obiect expus unui jet puternic de aer cald, după consumarea treptată a energiei solare, axa Pămîntului va deveni din nou verticală şi totul se va acoperii în culoarea neagră universală.

Teoria lui Einstein spune că Lumina se deplasează sub formă de undă luminosă cu viteza de 340 m/s.

În situaţia în care ne-am putea deplasa cu viteza luminii, timpul are deveni pentru noi 0 iar spţiul infinit. În această situaţie corpurile noaste s-ar transforma în undă electronică luminoasă de diferite culori şi am difuza în Univers devinid infiniţi şi constanţi iar noţiunea de Timp ar disărea, corpurile noaste devenid infinite, deci difuzănd întrun spaţiu infinit.

Teoria culorilor vine să justifice ceea ce este normalitate în comportamentul uman. Una dintre întrebarile care se pune în cazul afecţiunilor psihice este despre frica de întuneric. Întunericul, sau culoarea neagră este culoarea universală. Biblic, Moise a fost salvat de Dumnezeu făcînd întuneric atunci cînd el trebuia să se ascundă cu turma de oi de bandiţi.

Întunericul ne face pe toţi la fel. Ceea ce ne diferenţiază în cazul luminii albe, pe întuneric dispare, ceea ce face ca complexele umane datorate formelor diferite între noi să dispară, oamenii devenind în cazul culorii negre la fel. Diferenţierea în cazul întunericului se face doar prin propagarea sunetelor adică a vocilor.

De fapt teoria lui Einstein sau teoria Clorilor este teoria culorii negre sau a întunericului universal.

În timpul nopţii, sau pe întuneric, ritmul biologic este încetinit, iar în cazul unui întuneric permanent acest ritm se păstrează mai lent datorită faptului că, efortul fitic şi psihic uman nu mai este atît de rapid ca în cazul unor activităţi zilnice, sau la lumină albă.

În cazul întunericului sau a luminii negre, menţinută în mod constant pretutindeni dă aspectul universal, deci şi senzaţia de infinit, îmbătrînirea dispare ca fiind neobservabilă cu ochiul liber, deci tendinţa de a se realiza un timp nul.

În cazul propagării corpului uman cu viteza luminii, el se desface în spectrul luminos difuzînd pe întreaga supafaţă universală, iar în acest caz, în care este clar că spectrul luminos este constant în Univers, Timpul ca noţiune dispare devenind nul.

Timpul este o noţiune specific umană, la celelalte vieţuitoare, deşi apar semnele de îmbătrînire, ele nu le conştientizează calificîndule ca vîrstă, ci doar o incetinire trepatată a metabolismului, a activităţii biologice.

Provocarea vîrstei, prin schimbarea fizionomiei, este conştientizată de fiinţa umană ca fiind efectul Timp, sau cea de-a patra dimensiune, deci o îngrădire a dezvoltării continue a fiinţei umane, aceste dimensiuni, datorate conştientului, fiind provocate de fiinţa umană pentru a-şi demonstra incapabilitatea continuă.

Şansa noastră de a demonstra Teoria lui Einstein sau aşa zisă Teorie a culorilor este ca noi să fim invizibili. În cazul invizibilităţii dispar toate aspectele legate de noţiunea de Timp, şi nu numai, dispar şi aşa zidele limitări numite dimensiuni.

Viaţa ar avea un aspect luminos, sau colorat conform pectrului luminos, şi ar dispărea toate formele umane de viaţă de pe pămînt.

Nu ar mai fi cazul să ne gîndim la ziua de mîine, lumina fiind o formă fără hrană ci doar cu strălucire.

Ar însemna că noi avem un aspect cibernetic, fără o formă anume tridimensională, ci sub formă de undă electronică luminoasă.

Vizualizări: 30

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor