A murit căţelul alb şi cârlionţat
Care-mi întindea politicos lăbuţa
Sărutându-mi sufletul când fărâma de carne
În ziua de vineri devenea altar.
M-a rugat să nu-i îngreunez moartea,
Să nu plâng, să nu mă vait,
Pleacă dincolo de mine
Un pas doar, un pas...
Şi între noi se va aşeza veşnicia
Mai neagră ca noaptea de ieri.
***
Un oftat, un bun-rămas a îngropăciune
A întins picioarele încet
Şi un strigăt venit din viaţă spre moarte
A speriat secundele timpului meu
Care se amestecau dezordonat, se zbăteau, plângeau
Căţelul alb mă fixa cu privirea dincolo de viaiţă.
***
I-am mângâiat ochii blâzi, prietenoşi
Deveniţi străini în drum spre iertare
Un miros de rai cuibărea în inima mea iad,
Lacrima nopţii va sădi între noi îngeri,
Prietenul meu a plecat, a plecat...

Vizualizări: 30

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor