Cât de necaz mi-e că de-o să dispar

Voi lua cu mine, în unicat, lumii imagini

Și sunete nu vor mai fi din corul planetar...

Ce le-am doar eu, ’n timpanu-mi fără margini.

 

De pier eu, sigur piere o întreagă omenire,

Cum n-a văzut-o nimeni altul, al meu tablou,

Pictat cu acetatul de colină de-a mea fire;

O prismă ce întoarce viețile-mi apuse, ecou.

 

Am un carrefour de trecători pereni prin minte,

Cu holograme plină; apar și redispar blajin,

Cu glas cu tot, mișcări cu ochi lucind cuminte...

Când câte unul, câte doi, zâmbesc și pleacă, vin...

 

Sunt seva mea lucindă, serul meu sanguin,

Ce curge, îmi spală ce-am memorie eternă,

Cât îmi va fi, a mea, cât încă-i sunt cămin...

Ce mi-o descopăr eu, în negru, c-o lanternă.

 

Ce multe-mi vor pieri de-al meu eter palpabil,

Ce numai eu ating, e propriu’, al meu feeric...

De mai găsesc arar în noianul execrabil

Un suflet, ascultând necazul meu... vreun cleric...

 

... Din sputa mea de gel, ce-o țin pe gât... Din sferic...

30.07.2012

Vizualizări: 25

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor