PROTEST împotriva deciziilor conducerii USR

"Noi, membrii Grupului pentru Reformă a Uniunii Scriitorilor din România (GR-USR), constituit în februarie 2015 din scriitori membri și nemembri ai USR, am luat cunoștință cu stupoare de ultimele măsuri punitive pe care conducerea USR a găsit de cuviință să le aprobe și să le pună în aplicare în ziua de 23 februarie a.c. Ne referim, în primul rând, la excluderea a doi membri (Dan Mircea Cipariu și Grigore Șoitu) și indexarea cu „avertisment” (măsură coercitivă inexistentă în statutul USR, aplicată arbitrar de dl Nicolae Manolescu în graba de a scăpa de cei care nu îi agreează acțiunile) a încă trei (Florin Iaru, Paul Cernat și Daniel Vorona).

Este o dovadă în plus – dacă mai era nevoie – privind modul nestatutar, nedemocratic, clientelar, discreționar și, în cele din urmă, abuziv și ilegal prin care actuala conducere a USR – în frunte cu președintele ei, dl Nicolae Manolescu – înțelege să-și manifeste autoritatea. S-a ajuns astfel la practicarea unor epurări de tip stalinist împotriva scriitorilor care exprimă opinii diferite de cele ale actualei conduceri. Reamintim că, în ultima perioadă, atât GR-USR, cât și câțiva dintre membrii săi au fost ținta unor atacuri susținute și extrem de violente din partea conducerii USR, mai ales în revista „România literară”, adevărate instigări la diabolizare publică și stigmatizare. Între acestea se detașează articolul semnat de dl Mircea Mihăieș, Destul!, în nr. 6/2016 al publicației, care caută să discrediteze, într-o retorică ce reînvie tonul înfierărilor proletcultiste, încercările de reînnoire și de reformare a USR propuse de grupul nostru, vorbind despre un „desant bizar”, căruia „unii i-ar spune fascism generaţionist”. Menționăm că toate aceste măsuri de „neutralizare” (termenul îi aparține d-lui Nicolae Manolescu) survin în urma unor procese intentate în nume propriu de câțiva membri ai GR-USR și USR, având ca obiect ilegalitățile procedurale privind modificările operate, în timp, în statutul Uniunii, pentru a-i permite d-lui Nicolae Manolescu menținerea pe viață a calității de președinte și conducerea discreționară a USR.

S-a ajuns la aceste acțiuni în justiție tocmai datorită totalei opacități și a lipsei de dialog cu care a fost întâmpinată de către conducerea Uniunii solicitarea, întru totul statutară, din partea unui grup de scriitori – membri ai USR și ai GR-USR totodată – a unor acte de natură administrativă, acte pe care, ca membri ai USR, cu cotizația la zi, aveau tot dreptul să le verifice. Răspunsul președintelui USR, în asentimentul tuturor celorlalți membri ai conducerii, contrazice flagrant principiile unei reale exercitări democratice a funcției pe care o deține: „Nu am eu ce discuta cu doar 1% din totalul membrilor USR”. Desigur, documentele solicitate nu le-au fost puse nici până în momentul de față la dispoziție. Accesul la Justiție este unul din drepturile fundamentale ale omului, iar represaliile dispuse de dl Nicolae Manolescu și aprobate de membrii conducerii actuale a USR îl încalcă flagrant, afișând o atitudine specifică mentalităților totalitare.

Ne reafirmăm aici deschiderea pentru dialog cu toți membrii USR, vizând reformarea breslei noastre în sensul modernizării și măririi operabilității și funcționabilității ei, al alinierii la spiritul secolului 21 și al depășirii impedimentelor de fond cu care sunt confruntați actualmente scriitorii români. Abuzurile apropiaților și favoriților dlui Nicolae Manolescu, cât și cele ale Domniei-sale, vor fi acționate în continuare în Justiție. Din păcate, rușinea membrilor USR obedienți, complici prin tăcere și indiferență la distrugerea imaginii scriitorului român și, în cele din urmă, a Uniunii Scriitorilor, nu o vor șterge nici timpul, nici favorurile, și nici măcar opera lor literară .

Având în vedere aspectele grave menționate mai sus, GR-USR solicită demisia d-lui Nicolae Manolescu și a întregii conduceri a USR (Consiliul de Conducere și Comitetul Director) și îi cheamă pe toți membrii USR la noi alegeri democratice, alegeri ce vor avea loc între 18-19 martie 2016, conform anunțului public al Comitetului de Iniţiativă al Adunării Generale Extraordinare a Asociaţiei UNIUNEA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA."

TOȚI CEI CARE DORESC SĂ SEMNEZE ACEST PROTEST SUNT RUGAȚI SĂ CONFIRME 

Există de asemenea posibilitatea semnării unei petiții online: http://www.petitieonline.com/petitia_grupului_pentru_reform_a_uniun...

Vizualizări: 776

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Ciutura Nicolina pe Martie 3, 2016 la 2:33pm

Sunt de acord cu cele scrise si Semnez !

Comentariu publicat de GOCIU, ION pe Februarie 28, 2016 la 3:25am

Vrând să completez comentariu anterior, din greșeală l-am șters. Profund indignat de tot ceea ce se întâmplă în USR sunt de acord cu tot ce s-a scris. Fără alte comentarii din partea mea, ÎL SEMNEZ!

Comentariu publicat de Gheorghe Apetroae - Sibiu pe Februarie 28, 2016 la 12:15am

O înţeleg ca justificată acţiunea de revoltă a membrilor Grupului pentru Reformă al Uniunii Scriitorilor din România (GR-USR),  grup constituit în februarie 2015 din scriitori membri și nemembri ai USR, cu privire la măsurile de forţă luate de conducerea actuală a USR.  Înţeleg că Dan Mircea Cipariu, Grigore Șoitu, Florin Iaru, Paul Cernat și Daniel Vorona militează pentru o asociaţie a scriitorilor democratică, deschisă larg valorilor estetice şi viziunilor înalt-apolinice în literatură şi arte şi nu pentru una a nonvalorilor, ermetizată prin ranforsarea cablajelor  gaşcoide între oportuniştii Uniunii şi  blindată cu viclenie pasională şi cu tenacitate de cei care nu-şi pot conştientiza intempestivitatea şi nu pot renunţa la podium, personal cunoscând pe câţiva dintre aceştea, pe care îi consider că nu fac cinste acestei bresle nobile, formată dintr-un număr important de personalităţi consacrate valorilor literare şi culturale. De aceea, semnez protestul şi susţin acţiunile reformatorii, fie  şi  mai radicale, de viitor ale grupului, ideea unei noi uniuni a scriitorilor români constituită şi structurată numai pe criteriul valorii şi autenticităţii în literatură, putând fi, cred, unica soluţie! Cu stimă! Gheorghe Apetroae, Sibiu.

 

Comentariu publicat de petruta rosu pe Februarie 27, 2016 la 8:19pm

Sunt de acord cu tot ce s-a scris. IL SEMNEZ !

Comentariu publicat de Victoria Stoian pe Februarie 27, 2016 la 6:38pm

Sunt de acord cu cele scrise şi Semnez!

Comentariu publicat de Toader T Ungureanu pe Februarie 27, 2016 la 12:09pm

Întradevăr e timpul ca să existe și alternative USR, care, după cum se vede se cred mici Dumnezei pe pământ.Atât au sucit și învârtit regulamentul LOR, că e foarte greu să ajungi acolo. Ei sunt cei deștepti, adevărații intelectuali, iar restul...Nu se poate numi Organizatie, fie ea și de acest tip dacă tu ca membru nu ai dreptul la opinie, nu ai voie să comentezi nimic.Încă nu ne-am dezvățat nici după 26 de ani de așa zisa democrație de a peria,de a măguli...Păcat! Sunt de acord și semnez acest protest,un mic gest din frumosul Ardeal....Mi-ar place să fac șio eu parte din acest grup de care acum aud pentru prima oară. Sunt prozator...Cochetez și cu poezia dar...nu e punctul meu forte.În proză mă simt în largul meu, în lumea mea pe care mi-am creat-o cu greu...Am publicat 24 de volume dintre care doar 5 de pezie, poeme...În acest an sper să lansez o nouă trilogie intitulată Nu suntem îngeri...Fac parte din diverse Organizații și Cenacluri literare...

Comentariu publicat de ion caesarion pe Februarie 27, 2016 la 12:02pm

Sunt de acord cu semnarea acestui Protest. USR egal N Manolescu.

Comentariu publicat de florentina craciun fabyola pe Februarie 27, 2016 la 11:56am

Cred ca a venit timpul sa se schimbe si la USR ceva sau chiar totul. Mircea Cipariu este un nume in literatura romaneasca. Sunt de acord cu semnarea Protestului!

Comentariu publicat de Ioan Neacşu pe Februarie 27, 2016 la 11:25am

Am semnat și pe Facebook, semnez și aici. Reiau propunerea de a face un proiect de statut, care să fie supus discuției. Acum un sfert de secol N. Manolescu spunea, r=z=nd, că Eminescu de-ar tr=i nu ar putea fi membru al U. S. după statut. De atunci nu s-a schimbat aproape nimic. Știu câtă rezistență a suportat Ion Caramitru atunci când a realizat Uniterul, dar l-a realizat. La vremea aceea eu am făcut o propunere în articolul „Între sindicat și academie”, prezent și pe blogul din „Rețeaua literară”. Pot fi și alte idei, dar trebuie începută reforma, eventual cu o revenire la SSR interbelică.

Comentariu publicat de demetrian iustin pe Februarie 27, 2016 la 9:56am
Sunt de acord cu semnarea acestui PROTEST

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor