Râme şerpeşti (din volumul "În căutarea monstrului")

Râme şerpeşti

 

"...Danubiu-i cel mai mare,/ Mai jos de Nil sa fie, el nu vrea nicidecum", ne recită plin de emoţie nea Niki din Publius Ovidius Naso, cucerit de forţa fluviului ce se întinde la picioarele noastre ca o uriaşă panglică albastră.

Pe Alioşa, probabil cel mai tânăr ghid din Sfântul Gheorghe la cei numai doisprezece ani ai săi, lecţia de istorie şi literatura pe care nea Niki ne-o predă gratuit nu îl impresionează şi nu îl interesează deloc. Îşi aranjează cochet părul blond ca un soare de iulie, ne priveşte cu ochii lui mari, albaştri şi parcă tot timpul umezi, apoi ne face semn să îl urmăm către un mic doc unde are barca ancorată. Ne invită să ne urcăm, să probăm, porneşte demonstrativ motorul...

- Săptămâna trecută am fost cu nişte pescari, ca dumneavoastră, pe un canal pe care îl ştiu eu. Pe la ora prânzului fiecare avea cel puţin un peşte de peste zece kilograme! Dacă vreţi peşte mare, numai Alioşa poate să vă ducă la locul potrivit! S-a prins un somn cu mustăţi de juma’ de metru! Numai undiţe bune şi puternice să aveţi dumneavoastră să puteţi să-i scoateţi…

Ochii prietenului meu au început să sclipească la auzul monştrilor marini ce trăiesc pe canalele ascunse, a căror poartă numai Alioşa o ştie. Aluzia ghidului nostru la undiţe bune a fost primită de Niki ca un afront personal şi începe să îi înşire puştiului cam pe ce accesorii de pescuit a cheltuit fără ştirea nevestei câteva salarii bune...

Rămâne stabilit. Mâine, la ora patru Alioşa va fi în faţa pensiunii ce ne găzduieşte, gata să ne conducă printre nuferi şi pelicani în lumea plină de taine a Deltei. Până una alta îi propune lui nea Niki, cu care a legat o prietenie bruscă, să bea o berică, de adălmaş, la o terasă ferită de soarele puternic, pe care o ştie el...

Sfântul Gheorghe pare tăiat în două părţi distincte de un fierăstrău gigantic. Într-o jumătate, au răsărit bungalowuri cochete, moderne, ce nu mai poartă ca legătură cu trecutul decât acoperişul de stuf bătut, croşetat de localnici după tradiţia de sute de ani. Cealaltă jumătate a amorţit parcă dintr-o nostalgie extremă pentru trecut. Casele rămân mici, chircite, parcă nişte rude orfane ale uriaşilor din cealaltă jumătate a oraşului… În sat o singură biserică ce îi slujeşte deopotrivă şi pe români şi pe ucrainienii ce sunt majoritari aici. Nisipul care pavează mai toate străzile, e bătut de caii ce merg liberi, fără frâie şi zăbale. Spre înserat, vântul vine şi aşează la loc nisipul scormonit de copitele cailor, apoi fuge să se joace, drept recompensă pentru munca făcută, cu coamele lor rebele…

Tot vântul cred că ni-l aduce şi pe nea Niki. Roşu în obraji şi cu poftă de mâncare după adălmaşul băut atâtea ore cu tânărul Alioşa. Înfulecând un crap uriaş, pe care gazda noastră îl gătise sperând că ne va sătura pe toţi, nea Niki ne povesteşte despre capturile pe care, după discuţia cu Alioşa, e convins că le vom avea mâine...

Obişnuiţi cu localnicii, ţânţarii sunt mereu în căutare de victime noi, iar orăşenii care îndrugă poveşti despre monştrii marini la lumina becului chior ce se încăpăţâneză să străpungă bezna nopţii, par victimele ideale. Mai mult să scăpăm de roiul de insecte, plecăm în camere.

Noaptea se leagănă în ritmurile vaporului ce ne-a adus din Tulcea. Nu apuc să dorm deloc, dar visez cu ochii deschişi la peştii imenşi, cu care Alioşa ne-a umplut capul. Pe la trei dimineaţa vocea lui nea Niki, ascuţită şi puternică precum portavocea unui lider de sindicat ce pregăteşte o grevă, ne alungă până şi cele mai mici speranţe de a dormi puţin. Îmi înnec în ceaşca mare de cafea gândurile aţipite şi, deşi în afară de nea Niki nicunul nu am făcut armata, suntem gata cu o punctualiate demnă de haina militară pentru întâlnirea cu tânărul nostru ghid. Nea Niki iese afară şi fluieră uşor, să nu trezească câinii. Nici urmă de Alioşa. Ora cinci şi jumătate. Noaptea începe să piardă lupta cu dimineaţa şi începe să fugă de pe cerul de luptă...

Ora şapte. Soarele râde de noi cu gura până la urechi. Încercăm să mai găsim prin port vreo barcă disponibilă. Zadarnic, toţi au plecat spre locuri bune de pescuit, când se crăpa de ziuă...

Ne resemnăm şi găsim o limbă de pământ mai la umbră unde să aruncăm cele douăzeci de undiţe pe care le-am înzestrat cu ce am găsit mai bun şi le-am cărat atâtea sute de kilometrii în speranţa că ne vor ajuta să prindem monstrul ce ne va aţipi visele pescăreşti pâna la următoarea descindere în Deltă. Apa e brăzdată din când în când de vaporaşe, barje sau bărci cu motor. Şansa noastră de a prinde un peşte mare în condiţiile acestea, e egală cu cea de a câştiga la loto. Ne mulţumim cu ceva bibănei, cărăşei, roşioară, obleţi şi doi trei ciortani de crap, cât să ne prepare o saramură diseară gazda noastră.

După amiaza soarele şi aerul plin de particule pline de nisip fin ni se opresc în gât, ca o minge arzătoare. Ne retragem la o terasă să stingem cu o bere rece focul ce ne arde. Ronţăind o alună, trăgând cu urechea la o povestire despre o mare captură a vecinilor de masă, timpul fuge cu viteza unei maşini de curse. Cred că de la noaptea nedormită ochii îmi joacă feste: mi se pare că, spre masa noastră se apropie zâmbitor Alioşa.

- Să trăieşti nea Niki! Abia acum m-am trezit dupa bericile cu care m-ai cinstit aseară!

Fiindcă nu-mi vine să cred îmi şterg ochelarii, suficent de bine ca să văd clar cum Alioşa îşi trage un scaun, se aşează la masa noastră şi îşi comandă o bere. Scoate o sticlă de plastic tăiată la jumate şi umplută trei sferturi cu pământ, o pune în dreptul lui nea Niki şi întinde mâna dreptă:

- Să nu zici că nu sunt om de cuvânt nea Niki! Am adus, aşa cum am vorbit ieri, o sută de râme şerpeşti! O sută ori zece bani râma, fac zece lei! Şi mai dai mata şi berea pe care am comandat-o, că am stat pe căldurile ăstea să sap după râme...

- O sută de râme şerpeşti... se bâlbâie Niki care nu-şi aduce aminte să fi lansat o asemenea comandă. Ai tu o sută de râme acolo? întreabă el uluit, siderat, neştiind ce să mai zică.

- Ce naiba nea Niki, sunt om de cuvânt! se indignează Alioşa şi, nonşalant varsă bidonul de pământ pe masă, apoi apucând una câte una râmele imense, atât de iubite de somni, începe să le pună înapoi în bidon numărând cu voce tare: una, două, trei, patru...

Vizualizări: 59

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor