Din când în când, pe nepusă

masă, mă năpădeşte

râsul.

Totul e gri, muncitorii

trec posomorâţi

ca întotdeauna,

pe frunzele de nuc se citeşte

lehamitea,

unele păsări triluiesc tropare,

altele doar deschid ciocurile

a muţenie,

iar pe mine mă podideşte

râsul.

Din adânc se aude, surd,

cum se ocărăsc

cârtiţele,

copiii preoţilor îşi fac cruce

cu limba,

întreaga zidire scrâşneste

ca un depou.

Numai pe mine mă îneacă

râsul.

Vizualizări: 60

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Raul Baz pe Iunie 22, 2014 la 11:21am

Multumesc...

Comentariu publicat de Popescu Carmen Georgeta pe Iunie 22, 2014 la 11:18am

întreaga zidire scrâşneste

ca un depou.

Numai pe mine mă îneacă

râsul.

Nu dualitate, nu antiteză, ci o privire obiectivă asupra prezentului...Mi-a plăcut !

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor