Rănit de moarte sunt în marea luptă...

Degeaba mă mai duceți la spital!

Eu am pierdut mărețul ideal

Și toată vlaga mi-e din oase suptă....

Mi-a ruginit chivăra de metal,

Nădragii-s rupți în cur, tunica - ruptă,

Spre înălțimi e panta prea abruptă

Și inima mi-e într-un ultim hal...

În plus, mă doare rău încheietura...

Iubito, crede-mă că nu mi-e bine!

Mâncai întreg pachetul cu tartine,

Cu băutura întrecui măsura...

Să-ți spun de-a dreptul, ce mai tura - vura!

De-acuma cred că o s-o rup cu tine!

Vizualizări: 106

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Victoria Stoian pe Septembrie 18, 2013 la 7:53pm

Domnule Ion Scalen, primiţi vă rog o reverenţă şi mulţumirile mele. Sonetul dumneavoatră a atins corzile sensibile ale sonetistei din mine. Mă bucur când întâlnesc pe "reţea " poeţi ce scriu sonete. La bună revedere!

Comentariu publicat de Ion Scalen pe Septembrie 15, 2013 la 12:54pm

Vă mulțumesc, stimate doamne, pentru trecerile pe blogul meu și pentru semnele lăsate în urma acestor treceri!

Doamna Victoria Stoian, chapeau bas! Sunteți o sonetistă redutabilă și emul (nu feminizez „emul”-ul de teamă să nu ofuschez DEX-ul) al lui François Villon și Miguel Cervantes Saavedra...Mai rar în ziua de azi! În prostia mea, credeam că sonetul este o creație bărbătească  dedicată, e drept, mai mult femeilor. Gata, de azi am renunțat la încă o idee preconcepută! 

Comentariu publicat de Victoria Stoian pe Septembrie 13, 2013 la 6:34pm

Dulcineea către Don Quijote

 

Am pus pentru tine la geam, violete de Parma,

Le iubeşti şi poate cu ochii cei noi, le şi vezi,

Eu nu mai am aripi să zbor, de când ai plecat, nu mă crezi?

Mă ţine pământul captivă, mă-nlănţuie Karma.

Sunt toate la fel, cum le ştii, ore lipsite de rost,

Papucii de casă, halatul, poeme cu haz de Villon,

Onoarea, iubirea, credinţa sunt trepte, hispanice Don,

Urcate de sfinţii, ce ruga o-nalţă în zile de post.

Sunt eu, Dulcineea cu mintea pierdută în nori,

Tresar, Rosalinda nechează, visează o apă,

Deşertul - în pliuri, o oază,  o vede şi iată se-adapă,

Miros de putrede alge în aer, în cute, în pori...

 

Dezordinea este stăpână, ocupă tot spaţiul curbat,

O gaură neagră te-nghite, iar vîntul se zbate turbat...

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor