Tăcut se ridică în miez de noapte sufletul.

Se înalţă spre cer odată cu rugăciunile –

bocetele ce răsună din vale.

Se duce să întâlnească fiinţa superioară

ce veghează asupra tuturor, să-i ceară îndurare

pentru cei ce stăpânesc acum...

pământuri de ape...

Îi-e gândul încă plin de luciri de ape tulburi,

de case sfărmate şi copaci dezrădăcinaţi,

de furia viiturilor,

de strigătele şi lacrimile bătrânilor,

de ploaia care nu se mai opreşte,

cade în continuare cu picături negre de noapte.

Târziu, după ce a colindat întregul cer

iar zorii au început a lumina,

fără speranţă, s-a întors în mijlocul apelor

ce urlă...a pustiu...

Vizualizări: 23

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Octombrie 17, 2010 la 10:13pm
Un suflet ratacit in cautarea luminii.
"fără speranţă, s-a întors în mijlocul apelor
ce urlă...a pustiu..."

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor