Comentariu publicat de Terezia Filip chiar acum
Mi-e foarte drag Eminescu iar ideile lui îmi apar mereu nu numai de-o surprinzătoare prospeţime, ci şi de-o acută actualitate. Prin ani şi vremuri gândirea lui rămâne vie , persuasivă şi cuceritoare. Întotdeauna m-a contrariat ipoteza nebuniei lui şi invocarea bolilor care i-au maculat şi pectluit destinul. Din şcoală citindu-l prin prisma lui Călinescu şi Titu Maiorescu mi se configura această imagine, de talent de excepţie, inteligenţă neobişnuită, poet nepereche etc, dar… purtând pecetea unei fatale suferinţe care venea, chipurile, nu din realitatea imediată, ci de mai departe… Acestea coincideau mereu cu o idee ce se dorea parcă foarte răspândită şi binecunoscută: că inteligenţa excesivă nu e numaidecât “sănătoasă”, că talentul îi excepteză pe indivizi într-un mod nefavorabil în primul rând celor care îl deţin. Dar subiacent puteam citi, bănui faptul că noi românii nu ne înclinăm suficient în faţa acestor valori, ci mai degrabă în faţa a ceea ce este comun, “ordinar”, banal, imediat, anecdotic etc. Era mai degrabă interesantă şi seducătoare nebunia eminesciană şi bolile infame ce l-au marcat decât ideile din publicistică şi din opera postumă.
Aflam aceste ipoteze de la nişte bătrâni intelectuali foşti prin închisori până după anii ‘60, şi mi se păreau extrem de contrariante şi într-un conflict ireconciliabil cu ceea ce învăţam în şcoală şi aflam din cărţile licite care circulau. Publicistica eminesciană, ediţia Ion Creţu din anii 1937-1939 ţinută la mare secret, în pod, într-o casă din care fusesereă arse mai demult mulţime de cărţi “periculoase”, m-a făcut să înţeleg altceva. O am şi acum în bibliotecă. O carte veche, ţinută ascunsă, avea ceva tainic şi fascinant.
O minte precum cea a lui Eminescu era un tezaur pentru orice comunitate care ar fi dispus de o asemenea reprezentare. Recurenţa lecturilor eminesciene mi-a întărit o ipoteză: - Eminescu este mintea de aur, ipostaza supremaţiei spiritului românesc, “atâta câtă s-a putut întrupa” în cugetarea românească a vremii, aşa cum spune cu aoarecare condescendenţă T. Maiorescu.
Toate înscenările sau scenariile produse cu complicitatea voluntară a unora din actorii vremii (Maiorescu şi grupul) sau involuntară a altora, (Eminescu) din cei implicaţi, probează cât de “ne-bune” erau ideile şi vehemenţa lui Eminescu pentru contextul socio-politic al vremii sale.
Cât de “ne-bun” era Eminescu şi cât de perturbante puteau fi ideile sale. S-a întâmplat în societatea românească cam acelaşi lucru cu intelectualii închişi sau interzişi de comunişti, - un scenariu nu mai puţin grotesc, însă la altă scară.
Cât de periculoase pot fi la un moment dat, ideile, cuvintele etc. Cum pot ele mişca din loc lumea, şi crea curente sau valuri, noi atitudini şi reorientări ! Să ne temem , aşadar , de cuvinte şi de idei, mai ales când sunt vehiculate cu patimă!
Într-o lume în care oamenii comunică şi îşi negociază atitudinile, nu cred ca ar fi fost posibil aşa ceva.
Cred că filele din jurnale, şi notaţiile mai mult sau mai puţin lapidare, secvenţializate într-un anume fel, pot fi citite în optici foarte diverse şi foarte diferit interpretate.
Există şi un risc major în acest recurs la Eminescu, în această temă a conspiraţiei: - de-a cădea în cealaltă extremă, de-a-i proiecta acum pe Maiorescu şi pe eminenţii de la Junimea într-o postură de culpabili şi de rău-voitori, de-a “înfiera” într-o manieră oarecum excesivă o parte a clasei intelectuale şi politice a vremii aceleia puternic marcată de prezenţa eminesciană, angrenându-i dintr-o perspectivă postumă, într-o ţesătură malefică şi conspiraţionistă. Toată acestă grupare mai mult sau mai puţin coagulată, pare a nu fi avut nicio altă contribuţie decât obstrucţionarea, izolarea şi desfiinţarea lui Eminescu. Trist.
Tema conspiraţiei e de altfel un subiect extrem de generos. Cred că e necesară şi dezirabilă în toate aceste interpretări adoptarea acelei poziţii de centru, care să asigure preopinenţilor o privire cât se poate de obiectivă. Nu cred că avem nevoie numaidecât de infernalizarea unora transpunându-i în monştri iniţiatori de-o parte, şi de tragice victime, neputincioase, de alta. Nu cred că, privind din această perspectivă, am putea să scoatem Junimea din cultura română şi să reconsiderăm rolul ei ctitoritor şi decisiv la sfârşitului de veac XIX, sincronizat de altfel cu modernizarea României în toate planurile. Dacă semiţii şi masonii sunt în felul lor implicaţi în această modernizare?
Cred că principiul sine ira et studio ar fi extrem de folositor in judecarea acestui caz. Adoptarea “punctului din care se vede întregul (eveniment) şi sensul întregului” (eveniment), aşa cum metaforizează un alt mare poet al veacului XX, – nu e însă un lucru prea comod în nicun demers. Cu atât mai mult în cazul care ne este multora, atât de drag – Eminescu.

Vizualizări: 88

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Constantin Grecu pe Martie 7, 2010 la 5:56pm
ÎN VERSUL LUI,IUBIREA,
ESTE AL NOSTRU LEAGĂN SFÂNT:
-EL NE-A MÂNGÂIAT COPILĂRIA,
ŞI NE-A FOST ZBOR ŞI AVÂNT!
Comentariu publicat de LILIANA BERTEA pe Martie 7, 2010 la 5:36pm
Terezia,citisem acest articol chiar atunci cand a aparut si am fost convisa, ca am lasat si eu umilele-mi "comentarii".Obser acum, ca nu am facut click-ul de rigoare, si nu am apucat sa-ti multumesc.Afisasem si eu un articol, cu adevarul despre Eminescu, material ce mi-a parvenit prin e-mail, nimic de-a face cu expunerea plina de sens din prezentare facuta de tine.Atunci,am vrut sa citez o poezie de-a marelui poet,acum:"Cine cuteaza a face o incercare intaie spre a ridica o activitate din regiunea atitudinei sale instinctive, a observatiunilor presarate si a scrutatiunilor risipite in cugetari, cine cuteaza zic a o concepe ca un intreg organic, ii e permis cel putin de-a-si promite o primire favorabila din partea acelora, cari esersa acea activitate."
Cu drag si infinita admiratie,Liliana
Comentariu publicat de Constantin Grecu pe Martie 2, 2010 la 5:03am
şi pe alte meleaguri,chiar la mii de km distanţă,după cum demonstrează prietena mea Liliana Bertea din Anglia,prietenul meu Iulică din Australia şi Lucian din Israel,Eminescu este farul ce ne luminează cărările vieţii şi iubitorii de frumos îl poartă în inimi pretutideni,în lume!Şi aici în România,undeva în Ţara Lăpuşului ,distinsa profesoară,Terezia Filip ,face o frumoasă prezentare acestui Geniu al poporului Român!
Comentariu publicat de Constantin Grecu pe Martie 1, 2010 la 10:49pm
LUI EMINESCU:LA ÎNCEPUT A FOST CUVÂNTUL.
ŞI CUVÂNTUL ESTE DUMNEZEU,
ÎN VERSUL TĂU CUVÂNTUL.
ESTE ÎNSUŞI POPORUL MEU!
Comentariu publicat de Elisabeta Branoiu pe Martie 1, 2010 la 12:07pm
Dintre sute de catarge

Dintre sute de catarge
Care lasa malurile,
Cate oare le vor sparge
Vanturile, valurile?
Dintre pasari calatoare
Ce strabat pamanturile,
Cate-o sa le-nece oare
Valurile, vanturile?

De-i goni fie norocul,
Fie idealurile,
Te urmeaza in tot locul
Vanturile, valurile.
Ne’nteles ramane gandul
Ce-ti strabate canturile,
Zboara vecinic, inganandu-l,
Valurile, vanturile.


Autor: Mihai Eminescu Doamne ajuta! Elisa.
Comentariu publicat de Constantin Grecu pe Martie 1, 2010 la 1:53am
,,FRUNTEA DALBĂ,PĂRUL GALBEN,PE A L MEU BRAŢ ÎNCET S O CULCI ,LASÂND PRADĂ GURII MELE,ALE TALE BUZE DULCI,PE GENUCHI MEI ŞEDE VEI,VOM FI SINGURI,SINGUREI,IAR ÎN PĂR ÎNFIORATE,O SĂ-ŢI CADĂ FLORI DE TEI!''LA EMINESCU,MODUL ACESTA DE IUBIRE ESTE O DIVINIZARE A DRAGOSTEI ŞI FRUMOSULUI CE ŞI ACUM RĂSCOLEŞTE GENERAŢII!
Comentariu publicat de vlad sibechi pe Martie 1, 2010 la 1:42am
ca o pauza intre cititul operei eminesciene, cititul pleodoariilor pro si/sau contra lui , v-as recomanda volumul "batranul si marta" , al domnului adrian alui gheorghe , ca tot il vazusem pe aici.
Comentariu publicat de verdes delia tania pe Februarie 28, 2010 la 10:57pm
Frumos proces-verbal, multumim! Si eu ma alatur celor care il sustin pe Eminescu. Cine nu il cunoaste, sa-l citeasca, inclusiv opera gazetareasca. Am spus opera, deoarece nu avem de-a face cu simple articole, ci cu niste pagini in care poetul a pus nu doar simple observatii si comentarii, ci chiar sufletul sau de roman si regretul ca sunt oameni josnici, care vor sa compromita tara. Cat de actuale sunt textele sale!...
Comentariu publicat de Liliana Dancu pe Februarie 28, 2010 la 8:57pm
Felicitari!

"Jalnic ard de viu chinuit ca Nessus.
Ori ca Hercul înveninat de haina-i;
Focul meu a-l stinge nu pot cu toate
Apele mării
."
Comentariu publicat de adrian alui gheorghe pe Februarie 28, 2010 la 4:46pm
Popas la « Moara Dracilor » sau « Să-l citim pe Eminescu cu inima pe limbă »

Nu ştiu dacă aţi stat vreodată pe malul Ozanei, dacă aţi încercat deliciul unei băi la “Moara Dracilor”, o celebră (local) ştiulboană unde a făcut baie plus nudism însuşi Ion Creangă. Dînd la peşte, un cetăţean născut şi crescut în apropiere a descoperit în apa Ozanei, printre pietre, o sticlă în care cineva lăsase un text, scris cu ceară de lumînare, pe o bucată de hîrtie de sac de culoare cărămizie. Probabil că textul fusese scris de vreun naufragiat de pe apele învolburate ale Ozanei care îşi simţise sfîrşitul aproape şi care voia să se despovăreze de ceea ce purta cu mare greutate pe umeri, în minte şi pe conştiinţă. După cum scrie ar fi fost un fel de profesor de limba şi literatura română, care îşi dăduse probabil gradele didactice cu regretatul Constantin Ciopraga, dar care ajunsese, din cauza incoerenţelor vremii pe ultimul ţărm. S-o fi salvat, nu s-o fi salvat, nimeni nu poate să mai ştie. Sau poate să fi fost vreun profesor mîngîiat pe cap de regretata Zoe Dumitrescu Buşulenga, cea care spunea mai demult într-un interviu ("Adevărul literar şi artistic"): "Proletcultiştii au încercat ceea ce, din nenorocire, se încearcă şi azi: tăierea lui Eminescu din vîrful piramidei…"? Dacă e să am o părere, eu n-aş crede că există, cu adevărat, cineva în România asta mare care să-l conteste sincer pe Eminescu! Mai mult, cred că au apărut prea mulţi "gagdemicieni" care vor, cică, să-l salveze pe Eminescu de (alţi) contemporani de-ai noştri, în fapt o încercare de gudurare pe lîngă statuia lui, să fie şi ei luaţi în seamă. Dîndu-te apărător al lui Eminescu, te dai "român verde". Dacă te dai "român verde", normal că îţi tragi şi un contur tricolor care îţi pică bine peste burtă şi la carieră.
Mi se pare, deseori, că Eminescu trebuie apărat nu de cei care îl contestă, ci mai mult de cei care vor să-l salveze cînd nu e în nici un fel de pericol. Apărătorii lui de ocazie îl îmbăloşează (scuzaţi !) de cele mai multe ori! Adevăraţii "detractori" ai lui Eminescu nu sînt, de fapt, cei care îl contestă din exces de orgoliu, ci acei care nu-l mai citesc deloc. Sau sînt cei care nu mai citesc nimic ?
Dar să revin la cazul naufragiatului (şi el regretat?) de pe malul Ozanei...! Dacă el a citit interviul regretatei Zoe Dumitrescu Buşulenga, dacă a mai văzut vreun articol prin “Dilema”, cîndva, dacă a mai văzut că vreun critic l-a dat jos pe Eminescu de pe soclu şi l-a pus pe (să zicem) Cărtărescu, e limpede că sensibilitatea lui nu a mai rezistat şi trebuie să ne gîndim la ce e mai rău pentru bietul om. Sinuciderea? Doamne, fereşte! Convertirea la noua barbarie? Dezastru! Textul scris pe hîrtia de sac cărămizie cu lacrimi de lumînare este determinant pentru anchetarea cazului. Să-l citim cu inima pe limbă.


Proces verbal
de predare (primire) a lui Eminescu

Subsemnatul (indescifrabil),
profesor de limba şi literatura română pe viaţă,
predau pe propria răspundere
pe
Mihai Eminescu,
cu tot cu bunurile sale,
aflate sub formă de poezii,
proză,
conştiinţă
şi alte texte,
unei generaţii următoare
despre care în aceste momente nu am
prea multe de spus.
Bunurile pe care le predau se regăsesc
pe toate opisurile cu tot ce ar avea mai de preţ
această naţie,
în general o naţie recunoscută ca săracă,
dar plină de averi nedesluşite
sau nedeclarate.

Predau una bucată “Luceafăr”,
puţin tocit din cauza privirilor prea insistente,
însă valabil multă vreme
în cazul în care
s-ar curăţa cerul de nourii lungi de pe şesuri
care îngreunează orice vedere
spre lacul codrilor albastru.
Predau
şi una bucată lac al codrilor albastru
interzis braconatului de orice fel,
bun,
cel mult,
pentru oglindirea unei călăriri
în zori.
Predau, de asemenea,
cinci scrisori,
(notate I – V),
cu semnătura morală a lui Mihai Eminescu,
pe care urmaşii să le descifreze,
fiecare după cît aşteaptă de la ele;
unii aşteaptă veşti de la mama,
alţii de la tata,
alţii de la fiii lor plecaţi
înainte de a deveni rătăcitori.
Scrisorile acestea anunţă,
de o sută de ani,
Potopul,
însă nimeni nu le ia în serios.
Mai predau,
ca să-mi descarc conştiinţa,
mantia pe care o purta Mihai Eminescu
în momentul în care a scris
că era veşnic tînăr,
dar înfăşurat împotriva frigului stelar.
Am purtat-o, o vreme
şi eu,
am uzat-o, poate, nepermis de mult.

Orice asemănare a poeziei lui Mihai Eminescu
cu realitatea a fost îndelung verificată.
Martorii au preferat să moară ucişi
de cel mai mare criminal,
Viaţa,
decît să depună mărturie strîmbă.
Mai predau una bucată
Istorie Română
unui popor care îşi îngroapă morţii
ca pe seminţe:
apoi aşteaptă să crească ceva
care să hrănească
Iluzia lor
cu alte Iluzii.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor